Header image

Poate un creştin ortodox să fie naţionalist?

8:53, luni, 21 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

 Pentru tămăduirea neamurilor
Arhimandrit Vassilios Papavassiliou

    Naţionalismul este forma noastră de… idolatrie… „Patriotismul” este cultul ei. Nu cred că este necesar să spun că atunci când folosesc noţiunea de „patriotism” (în ghilimele), mă refer la atitudinea de superioritate a unei naţiuni faţă de alta, faţă de principiile de adevăr şi dreptate; nu şi interesul plin de dragoste faţă de propriul popor, obiectul căreia este atât bunăstarea duhovnicească, cât şi cea materială…Precum dragostea faţă de o persoană, în detrimentul dragostei pentru ceilalţi, nu e dragoste veridică, tot aşa şi dragostea pentru ţară, nu e dragoste adevărată, dacă ea nu se înscrie în dragostea pentru întreaga umanitate, ci e o închinare idolatrizată.

Erich Fromm

 L-am întrebat o dată pe un cipriotă ortodoxă naţionalistă: „Dacă nu ai avea de ales decât între slujba la biserica anglicană grecească sau la Biserica ortodoxă rusă, la care din ele ai merge?” Ea mi-a spus: „Nu aş merge nici la una, nici la alta”. Putea fi şi mai rău. Ea ar fi putut spune: „Aş merge la biserica anglicană grecească”. Şi totuşi, este o stare jalnică, atunci când un creştin ortodox nu este în stare să recunoască faptul că deşi există deosebiri de tradiţia specifică cu care el deja s-a obişnuit, el, totuşi, aparţine, în cele din urmă, unei familii mult mai mari şi cuprinzătoare decât Biserica Greacă sau Rusă sau orice alta. Adesea mă întreb la ce se gândesc naţionaliştii greci atunci când susţin că ar crede în „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, îndeosebi, dacă recunoaştem că lumea Ortodoxă este reprezentată mai mult de culturile slave, decât cele greceşti.

Permiteţi-mi să clarific faptul că eu nu condamn fuziunea identităţilor religioase şi etnice ca atare. Cu adevărat, una din cele mai mari realizări ai Ortodoxiei este că ea niciodată nu s-a limitat la identitatea naţională. Mai degrabă, Ortodoxia îşi asumă şi pătrunde fiecare aspect al vieţii unui popor, tradiţiile şi sărbătorile lui – botezând şi sfinţind o identitate etnică – iată ce face un popor să fie Ortodox. Cu siguranţă, cea mai mare moştenire lăsată de Imperiul Bizantin este acea viziune ce nu vedea nicio limită a puterii Harului Dumnezeiesc ce încreştinează şi sfinţeşte orice aspect al existenţei umane, oricât de mondenă sau aparent profană ar fi.

Aceasta fiind spus, identitatea religioasă şi cea etnică pot să se contopească atât de mult, încât am risca să realizăm o eclesiologie falsă, astfel încât să înţelegem Biserica Ortodoxă ca ceva redus la un grup etnic. Acea doamnă naţionalistă cipriotă a exprimat anume această concepţie falsă despre Biserica Ortodoxă. Trupul lui Hristos, în viziunea ei, ar fi alcătuit doar de greci ortodocşi (sau doar de ciprioţi greci ortodocşi).

Astfel, pentru ea, cea mai mare parte a lumii ortodoxe pur şi simplu ar rămâne în afara lumii ei înguste. Iată de ce o astfel de percepţie deraiază de la Ortodoxia care sfinţeşte o naţiune, spre un naţionalism ce ar sfinţi Ortodoxia. Aici nu mai este loc pentru învăţătura Sfântului Apostol Pavel care zice „Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre. Este un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi” (Efeseni 4, 4-6). Fără îndoială, primii creştin nu ar fi putut înţelege mentalitatea naţionaliştilor creştini. În Epistola lui Mathetes către Diognetus, scrisă în secolul al 2-lea, citim: „Creştinii se deosebesc de alţi oameni nu prin ţară, sau prin limbă, sau prin obiceiurile lor… Ei trăiesc, fiecare în ţara sa, dar ca nişte locuitori vremelnici… Cetăţeni fiind, ei împart toate lucrurile cu ceilalţi, dar suferă ca nişte străini. Orice meleag străin pentru ei este ca ţara lor maternă, iar patria le este ca pământ străin.”

Cât de departe suntem noi, creştinii ortodocşi, de această gândire creştină! Astăzi se pare că grupurile creştine ortodoxe se definesc exclusiv prin ţară, limbă, şi obiceiuri. Chiar şi în tradiţia ortodoxă grecească, grecii şi ciprioţii adesea sunt divizaţi anume după principiul etnic, şi adesea obiceiurile religioase naţionale devin parte integrală a tradiţiei ortodoxe. Uneori, o superstiţie şi folclor religios al unui popor ortodox vine să înlocuiască Credinţa şi Predania Bisericii Soborniceşti Dreptmăritoare, şi Dumnezeul Părinţilor noştri se transformă în zeul bunicilor noastre.

Fragment tradus din engleză.

traducere pr. Constantin Cojocaru

http://preotconstantincojocaru.blogspot.com/

Articolul original „For the Healing of the Nations”
Archimandrite Vassilios Papavassiliou
Revista Sourozh, Nr. 105. pp. 31-32.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com