Header image

Polonia bisericilor de lemn

13:45, vineri, 1 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

POTENȚIALUL FORESTIER al Poloniei a fost și rămîne o comoară absolută!

Civilizația lemnului din regiunea subcarpatică și din jurul regiunii Cracovia, e vorba de două voievodate (diviziunea teritorial-administrativă!), de Malopolskie, și Podkarpackie, cel din urmă se mărginește cu Ucraina.

Am ales special această zonă, pentru că are o impresionantă salbă de biserici din lemn, de muzee în aer liber, de sate conservate în datele lor tradiționale. De-a lungul graniței polono-slovace se află cîteva monumente incluse în lista UNESCO.

La două monumente dintre acestea, din Slovacia, am ajuns: Ladomirová și Bodružal.

Dar pînă se le vizităm pe acelea, am apucat să vedem cîteva pe teritoriul polonez. Iată-le, le înșirui aici, pentru spectaculozitatea și diversitatea lor arhitecturală, practic inepuzabilă. Ai sentimentul că fiecare sat sau cătun s-a luat la întrecere cu veciniilor lor, pentru a făuri un locaș sfînt cît mai falnic, cît mai zvelt, și cît mai monumental. Te încearcă gîndul, cît de temerară a fost cutezanța acestor țărani, de a constru aceste bijuterii dintr-un material atît de perisabil, de vulnerabil și inflamabil. Dar tocmai acest pariu a fost cîțtigat, căci numeroase biserici au rezistat cîteva secole, cu reparațiile, resturarările și cosmetizările de rigoare! Lemnul e, totuși, un material viu, flexibil, unduios, prietenos, docil…

Vedere-generala--pridvor-sud.jpg

Biserica din Haczow.

Straneitati-3586.JPG

Straneitati-3581.JPG

Biserica și un fragment din Judecata de Apoi (pictură interioară) din Bližne.

Straneitati-3759.JPG

Moleniile.jpg

Biserica și un fragment din decorația și pictură interioară din Debno.

DSCN4582.JPG

Biserica din Jasienica Rosielna.

Straneitati-3681.JPG

Biserica din Lubla.

Straneitati-3691.JPG

Biserica din Trzcinica.

DSCN4657.JPG

Biserica din satul Lopuszna.

Straneitati-3698.JPG

Bisericuta romano-catolică din localitatea Szymbark (św. Wojciecha).

Straneitati-3651.JPG

Straneitati-3644.JPG

Biserica și altarul greco-catolic din Bodružal.

Straneitati-3655.JPG

DSCN4603.JPG

Biserica din cătunul Ladomirová.

Se poate, și e mult încă de hoinărit de-a lungul frontierei imaginare dintre Polonia și Slovacia, în căutarea bisericilor de lemn, unele au fost construite de greco-catolici, altele – de romano-catolici. Fiecare dintre acestea este o bijuterie, unicat. Și mai presus de orice constituie o lecție majoră de bun-gust, de pricepere inginerească, inventivitate arhitecturală, de creativitate și soliditate a muncii în echipă, conservate de-a lungul veacurilor, poate chiar a mileniilor…

Text, Foto:  © Vladimir Bulat, iulie, 2014.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com