Header image

Sfântul şi Dreptului Ioan de la Kronştadt (proslăvit din 1990)

23:22, miercuri, 1 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Sfântul Ioan Serghiev din Kronştadt s-a născut la 19 oc­tombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie nor­dică a Imperiului ţarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna.

La Botez a primit, după frumoasa datină creştinească păstrată în poporul rus, numele sfân­tului în a cărui zi de pomenire se născuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila (Bulgaria, secolul XI), faţă de care va avea ulterior mare evlavie. în familie va primi educaţia religioasă ortodoxă de mare simplitate, profun­zime şi sensibilitate, tradiţională în satul rus.

Tatăl, care descindea dintr-o familie de preoţi din tată în fiu de peste 350 de ani, era mereu bolnav, decedând în 1851 în vârstă de 48 de ani. Iernile însă, el obişnuia să citească mereu întregii familii din Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor.Mama era un exemplu de devotament şi rugăciune fierbinte şi statornică. Ea va trăi până la adânci bătrâneţi fiind marto­ra celebrităţii fiului ei, care o vizita şi consulta mereu cu respect şi veneraţie.

Tânărul copil va creşte sub dubla fascinaţie a slujbelor dumnezeieşti din biserica parohială a satului şi a maies­tuoasei naturi a nordului Rusiei pe care o va îndrăgi până la sfârşitul vieţii. Din pricina unei sănătăţi fragile, copilul a început să înveţe acasă abecedarul cu mari dificultăţi – învăţătura era pentru el un adevărat chin. Cu lacrimi în ochi mama sa se ruga la icoane pentru sănătatea copilului, îmboldit de pilda rugăciunii mamei, copilul a început să se roage şi el lui Dumnezeu să i se dezlege înţelegerea. Şi rugăciunea sa de copil i-a fost ascultată. în curând a putut să citească fără nici un fel de dificultate. Micuţul Vania face deci la o vârstă fragedă experienţa fundamentală şi care îi va marca întreaga sa existenţă, a puterii rugăciunii fierbinţi în credinţă şi simplitate. îşi înţelege şi vocaţia vieţii sale – aceea de a fi om al rugăciunii prin excelenţă, preot.

Ioan ajunge ultimul elev

La nouă ani este trimis la şcoala parohială din Arhan-ghelsk unde dificultăţile au reînceput. Separat de părinţi, ironizat de colegi pentru stângăciile sale ţărăneşti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi şi recurge din nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simţite. Notele încep să crească, iar în 1851 absolvă şi seminarul din Arhanghelsk ca şef de promoţie.

Pe baza notelor bune primite este trimis cu o bursă la Academia duhovnicească (teologică) din Sankt Peterburg pe care o va absolvi în 1855 cu titlul de magistru (licenţiat), ca al 35-lea din 39 de candidaţi. Performanţele mai degra­bă mediocre ale studentului Ioan Serghiev în studiul aca­demic se explică în mare parte prin orientarea dominant scolastică a studiilor teologice în academiile Rusiei epocii, în ciuda eforturilor de reaşezare neopatristică întreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).

Taciturn, se ruga mult şi citea intens nu atât cursurile, manualele şi bibliografia academică aridă, cât Vieţile Sfin­ţilor şiComentariile la Evanghelii ale Sfântului Ioan Hri-sostom, precum şi inspiratele predici teologice ale mitro­politului Filaret. în discuţii vorbea mult, mai ales despre smerenie şi iubirea atoateiertătoare. însă, în ciuda firii sale interiorizate, viaţa monahală nu-1 atrage. îl înflăcă­rează în schimb zelul misionar, dorind să plece misionar în Siberia, China sau America.

Curând înţelege că impera­tivele misionare sunt deopotrivă de valabile pentru socie­tatea Rusiei vremii sale. în 1851, murind tatăl său şi ră­mânând singurul sprijin al familiei, se angajează copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. Du­pă o scurtă criză spirituală însoţită de depresie şi deznă­dejde, biruite tot prin rugăciune, se hotărăşte să se facă preot. într-un vis se vede preot slujind într-o biserică ne­cunoscută. La o serbare după absolvirea Academiei o cu­noaşte întâmplător pe fiica protoiereului Nesviţki din Kron-ştadt, Elisaveta Konstantinovna, cu care se va şi căsători la scurt timp.

La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronştadt – portul militar al Sankt Peterburgului – în locul socrului său, de eâtre episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovniceşti. Păşind pragul bisericii în care avea să slujească vreme de 53 de ani, şi-a dat seama uimit că era tocmai biserica ce i se arătase în vis prin pronia lui Dumnezeu ca răspuns la neliniştile şi mâhnirile sale anterioare.

În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică

Om simplu şi fire ţărănească dintr-o bucată, părintele Ioan nu era pentru jumătăţile de măsură. De aceea, el şi-a extrem de în serios vocaţia şi slujirea sacerdotală. Axată fundamental în jurul rugăciunii către Dumnezeu şi pentru oameni, aceasta lua forma slujirii active şi concrete a lui Dumnezeu şi a semenilor. Liturghia zilnică, predarea religiei în şcoala primară şi gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioşilor, milostenia şi caritatea activă faţă de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi şi noapte, pentru peste o jumătate de secol, viaţa parohului din Kronştadt.

Îşi fixează regulile simple ale unei spiritualităţi sacerdotale exemplare, de la care nu se va mai abate. Hră­nită din citirea şi meditaţia asiduă a Sfintelor Scripturi împletite însă strâns cu adâncirea în săvârşirea zilnică a slujbelor dumnezeieşti, încununate de Sfânta Liturghie şi însoţite de o aprofundare a sensurilor teologice ale căr­ţilor de cult, şi, respectiv, cu intensificarea rugăciunii şi meditaţiei personale, a veghii interioare prin invocarea neîncetată a Numelui lui Iisus şi ţinerea unui „jurnal” – această spiritualitate simplă şi la îndemâna tuturor cre­dincioşilor, fără eforturi şi cu obiective ascetice extraordi­nare, trebuia să susţină lucrarea istovitoare a împlinirii practice cu maximă conştiinciozitate a multiplelor îndato­riri şi responsabilităţi pastorale şi caritative.

În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică întorcându-se acasă din vizitele pe la bolnavi şi săraci abia după ora zece seara. Curând a descoperit că numai cele­brarea zilnică a Sfintei Liturghii şi împărtăşirea regulată cu Sfintele Taine îi pot da energia duhovnicească necesară pentru susţinerea unei activităţi literalmente crucifiante (în ultimii 35 de ani, cu excepţia zilelor când era bolnav sau călătorea, a slujit zilnic Sfânta Liturghie).

După o scurtă ezitare, preoteasa Elisaveta a înţeles să accepte regimul de înfrânare impus de celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii – soţii vor trăi toată viaţa ca frate şi soră -, precum şi retra­gerea discretă şi iubitoare în umbra celui care i-a adus aminte faptul ascetic elementar că, întrucât este preot, nu-şi mai aparţine luişi sau familiei, ci este prin excelenţă un „om pentru ceilalţi”.

Părintele Ioan îşi începe slujirea preoţească într-un moment extrem de defavorabil pentru Biserică. Viaţa reli­gioasă a Rusiei la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului XIX era profund marcată de consecinţele reformelor pe-trine menite să aducă Rusia pe calea modernizării. Practi­când cultul statului şi al naţiunii, regimul ţarist impusese o viziune reducţionistă, formalistă şi utilitarista despre religie şi Biserică, apreciate exclusiv din perspectiva con­tribuţiei lor la menţinerea moralităţii sociale şi susţinerea Imperiului. Educaţia religioasă şi practica liturgică erau dominate de formalism şi ritualism.

Sursa: http://ioandekronstadt.wordpress.com

Contact Form Powered By : XYZScripts.com