Header image

Pomenirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ipatie, făcătorul de minuni, Episcopul Gangrelor

2:52, sâmbătă, 13 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfîntul episcop al cetăţii Gangrelor, din ţara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute şi optsprezece Sfinţi Părinţi care au luat parte la întîiul a toată lumea Sinod, ce s-a adunat în Niceea la anul 325, pe vremea împărăţiei marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, ajutînd dreapta credinţă şi fiind plin de Duh Sfînt, l-au mustrat pe Arie pentru eres şi l-au dat anatemei. Şi avea de la Dumnezeu mare putere în facerea de minuni, pentru că tămăduia toate neputinţele şi izgonea diavolii. Aşa, într-un sat, apele cele amare care curgeau din munţi, le-a făcut dulci; şi în alt loc a scos cu rugăciunea un izvor de ape calde, spre tămăduirea oamenilor.

Umblînd el într-o noapte întunecoasă, aproape de un rîu, se arătau lumini aprinse din ape, luminîndu-i calea, ca să nu alunece şi să cadă în repejunile apelor. A omorît apoi un balaur înfricoşător, pentru că, după moartea marelui Constantin, împărăţind fiul său Constantie (337-361), un foarte mare balaur s-a tîrît în palatul împărătesc, neştiut de unde, păzind cămările cele de vistierie, în care era aurul şi toată bogăţia împărătească. Şi, punîndu-şi capul în uşă, nu lăsa pe nimeni să se apropie.

De acest lucru împăratul înspăimîntîndu-se, a rugat prin scrisorile sale pe sfinţitul lui Dumnezeu, Ipatie, ca să vină în Constantinopol, căci era slăvit numele sfîntului pentru minunile ce le făcea cu darul lui Hristos. Cînd a venit sfîntul, împăratul l-a întîmpinat şi pînă la pămînt i s-a închinat şi cu toată cinstea l-a primit, rugîndu-l ca prin rugăciune să izgonească pe balaurul acela din vistieriile împărăteşti, pe care nici o putere omenească nu putea să-l alunge, deşi mulţi din duhovniceasca rînduială, înarmîndu-se cu rugăciunea, se ispiteau asupra lui, însă nimic n-au sporit; ba unii chiar au şi pătimit de la balaur.

Sfîntul Ipatie a zis: “Nu poate rugăciunea noastră, o, împărate; însă poate credinţa ta către Dumnezeu!” Şi, închinîndu-se pînă la pămînt, s-a rugat multă vreme. După aceea, sculîndu-se, a zis către împărat: “În mijlocul alergării de cai, unde este chipul tatălui tău, porunceşte să se pregătească un cuptor şi să-l aprindă foarte tare şi să aştepte pînă ce voi veni acolo”. Deci, îndată pregătindu-se cuptorul şi aprinzîndu-l, făcătorul de minuni, Sfîntul Ipatie, luînd toiagul său cel arhieresc, a mers la cămările împărăteşti şi, porţile vistieriilor deschizîndu-le, a bătut mult pe balaur cu toiagul. Şi tot poporul împreună cu împăratul priveau de departe, fiind cuprinşi de frică şi de cutremur, pentru că vedeau că nu iese balaurul şi acum ziua se sfîrşea şi aşteptau cu toţii ca să fie omorît sfîntul de către balaur, precum aceasta şi la alţi preoţi s-a mai întîmplat. Iar arhiereul, ridicîndu-şi ochii la cer şi chemînd pe Domnul într-ajutor, şi-a băgat toiagul în gura balaurului şi a zis: “În numele Domnului meu Iisus Hristos, urmează-mi mie!”

Iar balaurul, apucîndu-se cu dinţii de toiag, urma pe sfînt ca un rob legat, căci cu adevărat îl legase cu dumnezeiasca putere, marele făcător de minuni. Şi, ieşind fericitul din vistieriile împărăteşti, tot locul alergării de cai şi tîrgul l-a înconjurat, ducînd pe balaur. Iar cei ce priveau, văzînd pe balaurul acela ţinîndu-se de toiag şi tîrîndu-se, s-au înspăimîntat şi s-au mirat foarte tare, pentru că balaurul era foarte înfricoşat, avînd lungime de şaizeci de coţi.

Apropiindu-se sfîntul de cuptorul cel aprins care ardea cu mare văpaie, a zis către balaur: “În numele lui Hristos, pe Care şi eu cel neînsemnat Îl propovăduiesc, îţi poruncesc să intri în mijlocul focului acestuia”. Iar înfricoşatul balaur plecîndu-se, s-a aruncat cu mare repeziciune în cuptorul cel înfocat şi a ars în mijlocul cuptorului, iar toţi oamenii care cu spaimă priveau la aceasta, preamăreau pe Dumnezeu că, pe acest luminător şi făcător de minuni, adică pe Sfîntul Ipatie, în zilele lor l-a arătat lumii.

Atunci, împăratul a dat mare mulţumire lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Sfîntului Ipatie, şi-l cinstea pe fericitul ca pe un tată al său. Şi a poruncit să zugrăvească pe o scîndurică chipul sfîntului şi în vistieriile împărăteşti chipul aceluia să-l pună spre gonirea puterii celei potrivnice. Iar pe sfîntul, cinstindu-l cu daruri şi cu dragoste sărutîndu-l, l-a eliberat întru ale sale.

Dar, pe cînd mergea sfîntul la scaunul său, nişte oameni înrăutăţiţi care erau de eresul lui Novaţian, cu zavistie multă aprinzîndu-se asupra arhiereului lui Dumnezeu, s-au ascuns în calea lui la un loc strîmt, lîngă o rîpă de munte şi lîngă un mal, înarmaţi fiind cu săbii şi cu ciomege. Apoi deodată, fără de veste, năvălind asupra lui ca nişte fiare sălbatice şi dîndu-i multe bătăi, de pe malul cel înalt l-au aruncat în prăpastia aceea. Iar sfîntul, fiind abia viu, şi-a înălţat mîinile în sus şi, ridicîndu-şi ochii la cer – precum altă dată Sfîntul întîiul Mucenic Ştefan -, se ruga pentru cei ce l-au ucis şi zicea: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” Şi, încă rugîndu-se, o femeie ce ţinea de eresul lui Arie, luînd o piatră, a lovit pe sfîntul tare în cap şi l-a omorît. Iar sufletul lui cel sfînt, îndată ieşind din legăturile trupeşti, s-a suit la Dumnezeu.

După aceea ucigaşii, luînd trupul sfîntului, l-au ascuns în nişte paie ce se întîmplaseră acolo aproape şi s-au dus. Dar n-a zăbovit asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu, răsplătind sîngele cel nevinovat. Căci mai întîi pe femeia aceea a apucat-o duhul cel necurat, chiar în acel loc, şi o muncea pe dînsa şi cu aceeaşi piatră cu care l-a omorît pe sfînt îşi bătea pieptul său neîncetat; şi toţi s-au îndrăcit şi pătimeau cumplit.

Mai tîrziu plugarul ale căruia erau paiele, neştiind nimic despre uciderea cea nedreaptă ce se făcuse, a mers ca să ia paie pentru animalul său şi a auzit glas de îngeri cîntînd şi se minuna. Iar pe cînd lua paie, a găsit trupul cel mort tot rănit de bătăi şi mult s-a înspăimîntat. Şi, cunoscînd pe episcopul său, Sfîntul Ipatie, a alergat la sătenii săi şi a vestit degrabă în toată cetatea. Apoi îndată locuitorii cetăţii Gangrelor, adunîndu-se, au mers cu multă tînguire şi au luat cinstitul trup al sfîntului părinte şi al lor păstor şi l-au îngropat cu cinste la un loc însemnat. Iar femeia cea ucigaşă urma trupul sfîntului care se ducea la îngropare şi se bătea cu piatra aceea cu care ucisese pe arhiereul lui Dumnezeu, mărturisind înaintea tuturor păcatul său. Iar după ce s-a îngropat sfîntul său trup, femeia aceea s-a tămăduit de muncirea diavolească, asemenea şi ceilalţi care luaseră parte la ucidere şi se îndrăciseră.

Deci toţi au dobîndit tămăduire la mormîntul sfîntului, care, şi după moarte arătîndu-şi bunătatea sa vrăjmaşilor, i-a făcut sănătoşi. Şi alte minuni şi tămăduiri li s-au arătat oamenilor, care veneau cu credinţă la mormîntul sfîntului, prin rugăciunilor lui cele sfinte.

Sursa: http://www.crestinism.net/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com