Portița

Dragă Ana! Un sentiment uşor trist m-a străbătut după convorbirea cu tine. M-am învăţat în anii aceştea să te simt, oricît te-ai ascunde, pe tine poate mai mult decît pe mine. Am închis computerul şi mi-am dat seama că poate în aceste zile te-ai simţit şi te mai simţi încă nu mai mai puţin bine şi nu mai puţin singură decît mine, care am trecut printr-o mică catastrofă tehnică, meteorologică, dar şi sufletească.

M-am gîndit cu un pic de cutremur cum te simţi tu în asemenea situaţii de cădere şi de rupere de lume, cînd ştii că cercul s-a închis şi nu ai pe nimeni alături de tine şi am vrut să alerg, aşa cum mă ştii neputicios şi slab, să mă tîrîi în genunchi pînă la Londra, să birui toate piedicile mele şi ale tale şi să te i-au în braţe şi să te port şi să te apăr de toate asupririle posibile, pentru că eu pentru libertate te-am crescut şi pentru iubire pe lumea asta.

Un trandafir de care nimeni în lumea asta nu are dreptul să se apropie fără pietate. Dar cineva m-a oprit.”Lasă,- mi-a zis,- nu te osteni şi nici nu risca, pentru că trebuie să mai trăieşti, să vezi şi marile ei victorii, lasă că fac eu lucrul acesta, o sprigin eu şi şi-o scot la portiţa ei de ieşire, tu doar roagă-te pentru ea, toate celelalte le fac Eu.

Sper că-ţi dai seama cine-I. Sper că-I simţi Duhul. Sper că vei afla în spriginul Lui şi parte din susţinerea mea necurmată.

Te sărut, Tata,

26 ianuarie 2014,

Schinoasa Nouă 29.

http://braduion.blogspot.com/