Header image

Povestire adevărată: Păzitorul Icoanei Maicii Domnului

15:55, marți, 19 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Bătrânul Haralambie a trăit ultimii ani ai vieții sale cu nostalgia patriei sale pierdute. Se gândea mereu la frumosul său sat de lângă Prusa, iar ochii săi lăcrimau. Cu această durere a plecat din această viață. Îl lua adeseori în brațe pe nepoțelul său, Haralambie, și-i vorbea despre satul său. Îi descria cum era biserica, școala unde a învățat primele litere, piața satului unde se juca. Apoi, cu multe amănunte îi descria casa în care se născuse, se căsătorise și-și dobândise copiii.

Micul Haralambie a crescut și apoi a studiat în Atena. Însă totdeauna își aducea aminte de bunicul său. Într-o zi înștiințându-se că o agenție de turism a organizat o excursie în părțile Prusei, a considerat de datoria sa să viziteze acel loc, în amintirea bunicului său.

O nespusă emoție a încercat Haralambie când a ajuns în satul bunicului său. Mai întâi a văzut biserica, numai că acum era geamie. S-a apropiat de cafeneaua bunicului său, dar era închisă. Și piața era cu desăvârșire lăsată în părăsire. A ajuns în fața casei. Cu o mână tremurândă a deschis poarta de la curte. Pe trepte stătea un bătrânel. De îndată ce l-a văzut pe tânăr l-a întrebat în turcește:

– Fiule, ce vrei?

Cu puținele cuvinte turcești, pe care Haralambie le învățase de la bunicul său, a încercat să-i dea să înțeleagă că venise din Grecia ca să cunoască satul bunicului său. De îndată ce bătrânul a auzit aceste cuvinte, a sărit în sus, și-a întins mâinile și l-a strâns pe Haralambie la pieptul său.

– Bine ai venit!, i-a spus bătrânul în grecește. Știam că vei veni și de aceea te așteptam.

Haralambie îl privea buimac. Apoi bătrânul l-a luat de mână pe tânăr și l-a condus într-o cameră mică în interiorul casei. L-a pus să se așeze pe singurul scaun ce era acolo, după care i-a spus:

– Eu m-am născut într-un frumos sătuleț din Macedonia. Părinții mei au fost mahomedani și se ocupau cu agricultura. Eram cel mai mic copil al familiei. Când ceilalți lipseau toată ziua la câmp, eu stăteam la casa prietenului meu Nicolae. De multe ori chiar dormeam acolo. Părinții lui mă iubeau și nu mă deosebeau de copiii lor. Erau oameni buni și creștini credincioși. Se aduna la rugăciune toată familia, mai ales noaptea, îngenuncheau și se rugau înaintea icoanei Maicii Domnului, la care ardea permanent o candelă, iar alături era o cădelniță, care împrăștia o bună mireasmă în toată casa.

Toate acestea mă făceau să simt teamă. De multe ori îngenuncheam și eu împreună cu ei și vorbeam cu Maica Domnului, ca și cum aș vorbi cu mama mea. Sufletul se umplea atunci de pace.

Într-o zi, familia lui Nicolae a mers la o bisericuță din afara satului care avea hramul. M-au luat și pe mine cu ei. Am urmărit Dumnezeiasca Liturghie și când i-am văzut pe credincioși că merg spre Sfântul Altar să se împărtășească, am mers și eu. Dar tatăl prietenului meu m-a oprit, spunându-mi în șoaptă:

– Tu nu, copilul meu! Nu te poți împărtăși, pentru că nu ești botezat.

L-am privit cu reproș și i-am spus:

– Atunci, să mă botez și eu.

Mai târziu kir Dimitrie, tatăl lui Nicolae, mi-a explicat că aparținem de religii diferite și că părinții mei nu mi-ar fi îngăduit să mă botez. Aș putea-o face însă atunci când avea să devin major. Treceau anii și eu continuam să am aceeași dorință.

Așteptam cu multă nerăbdare acea zi mult dorită și continuam să mă rog Maicii Domnului. Din nefericire nu am apucat să-mi înfăptuiesc marea mea dorință, căci, înainte de majorat, s-a făcut schimbul de populații. Părinții mei m-au luat și m-au adus în acest sat.

Era noapte și nu am putut să-mi iau rămas bun de la prietenul meu și de la acea iubită familie. Și asta m-a costat mult. De vreo două ori am voit să fug de acasă și de aceea părinții mei au fost nevoiți să mă încuie în această cameră, unde am rămas până acum.

Într-o noapte, cuprins fiind de deznădejde, am îngenuncheat, așa cum făcea familia lui Nicolae, și cu lacrimi în ochi am rugat-o pe Maica Domnului să mă ajute să mă întorc înapoi. Deodată am simțit o nespusă mireasmă, care mi-a umplut camera. Am considerat aceasta ca un răspuns al Maicii Domnului la rugăciunea mea. Această mireasmă o simt până astăzi, atunci când mă rog noaptea.

Mai târziu am început să aud niște lovituri ușoare sub patul în care dormeam. Vreme de un an întreg nu am putut înțelege ce se întâmplă, dar nici nu îndrăzneam s-o spun cuiva. Într-o zi, când toată familia mea a plecat la o nuntă în satul vecin, am avut ocazia să caut cu multă atenție la locul acela. Am văzut că o scândură nu se îmbina bine și am ridicat-o cu un obiect ascuțit. Sub scândură am văzut o cutie metalică. „Cu siguranță aici este ascunsă o comoară”, m-am gândit. M-au cuprins fiorii când am deschis-o. Înlăuntru era o icoană întreagă a Maicii Domnului, o candelă și o cădelniță. M-am gândit că oamenii care au plecat din această casă au ascuns neprețuita lor comoară ca să nu cadă în mâini profanatoare. La fel m-am gândit să fac și eu. Să păstrez icoana până când se afla cineva din acea familie, căruia să i-o pot da. Și aceasta era cererea mea, atunci când mă rugam în fiecare noapte Maicii Domnului.

Au trecut mulți ani de atunci. Părinții mei au plecat din această viață. Frații mei s-au căsătorit și și-a făcut fiecare casa sa. Eu am rămas singur aici. Păzeam icoana Maicii Domnului. Nu am vrut să mă căsătoresc, pentru că nu voiam să intre femeie în casa mea. Rudele și consătenii mă considerau dezechilibrat mintal și nu se apropiau de mine. Asta îmi convenea, pentru că nu mă deranjau. Aveam totdeauna pe Maica Domnului care mă ocrotea.

În ultima vreme puterile au început să mă părăsească. „Maica Domnului, nu mă lăsa să mor mai înainte de a da în mâini sigure icoana ta”, mă rugam continuu. Iar ieri seara am primit răspunsul ei. Mireasma se oprise. O adiere răcoroasă mi-a cuprins sufletul. Am scos icoana din cutie și mi s-a părut că Maica Domnului mi-a zâmbit. „Va trimite pe cineva astăzi s-o ia”, m-am gândit, și de dimineață stau pe trepte și aștept. Acum pot închide ochii liniștit.

Emoționat, Haralambie a luat în mâini sfânta icoană. S-a plecat apoi și a sărutat mâna bătrânului, ca și cum ar fi sărutat mâna bunicului său. I-a mulțumit din toată inima și și-au luat rămas bun cu ochii înlăcrimați. Înainte de a pleca, bătrânul i-a dat lui Haralambie un săculeț, spunându-i:

– Ia-l, fiule! Este pământ din grădina bunicului tău. Pune-i-l în mormânt, ca să i se odihnească sufletul.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

sursa marturieathonita.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com