Header image

Pr. Vsevolod Chaplin sprijina pedeapsa cu moartea, în unele situații

7:41, marți, 24 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Introducerea pedepsei cu moartea este posibila în anumite situații, dar este mai bine să ne descurcam fara ea, a spus protopopul Vsevolod Chaplin, șeful Departamentului Sinodal pentru Relatii intre Biserică și Societate.

„E mai bine să ne descurcam fara pedeapsa cu moartea, dar există situații în care amenințările la adresa societății sunt prea puternice, și se poate folosi această metodă, pentru aparare”, a spus preotul, pentru Interfax.
El a reamintit că pedeapsa cu moartea a fost recunoscută în Vechiul Testament și sustine ca nu ar există indicii in Noul Testament, cum că aceasta ar trebui să fie eliminata, nici in Sfânta Tradiție și nici in patrimoniului istoric al Bisericii Ortodoxe.

Parintele Vsevolod a declarat ca pedeapsa cu moartea pentru hoți a fost introdusă pentru prima dată în Rusia sub Sfântul Print Vladimir, la insistența episcopilor, care i-au spus:

„Ati fost chemat de Dumnezeu sa-i executati pe oamenii răi și să aveti milă de oamenii buni. Ar trebui să-i executati pe tâlhari, dar numai cu proces”. Înainte de asta, jefuitorii erau pedepsiți cu amenzi.
Potrivit documentului Bisericii, „mila fata de o persoană căzută, este întotdeauna de preferat răzbunarii”. În același timp, este recunoscut faptul că problema eliminării sau non-utilizarii pedepsei cu moartea „ar trebui să fie decisa de către societate, în mod liber, în functie de starea infracțiunii, de aplicarea legii și de sistemul judiciar, și în primul rând de protejarea vieții celor care respectă legea societății”.
„Noi ar trebui să discutam și să decidem vizavi de acest aspect, evaluand amenințările, nivelul de securitate în societate. Teroriștii și, de asemenea, organizatorii și sponsorii atacurilor teroriste pot și ar trebui să fie doar eliminati, fără nicio judecată și fără nicio procedură, în situațiile în care organele de aplicare a legii au stabilit că este vorba despre oameni care reprezintă un pericol public”, a spus reprezentantul Bisericii.
Pedeapsa cu moartea este utilizată si în SUA.
   Mitropolitul rus Ilarion (Alfeyev), sef al departamentului de Relatii Externe Bisericesti al Patriarhiei Moscovei, a atras atentia, insa, in ultimele ore, ca „lupta cu terorismul se duce, de fapt, pe un camp de lupta duhovnicesc”.
sursa http://lonews.ro
3e00ffee

Contact Form Powered By : XYZScripts.com