Header image

Practici şi superstiţii la Cununie

12:53, sâmbătă, 20 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Ca şi în cazul multor alte slujbe care marchează momente importante din viaţa omului, slujba Cununiei nu a scăpat infestării cu practici superstiţioase, generos acceptate de comunitate drept „tradiţii” pe care tinerii trebuie să le respecte, dar care nu au nimic cu ceremonia religioasă, ci dimpotrivă, riscă să deturneze atât pe miri cât şi pe nuntaşi de la esenţa slujbei, rugăciunea comună, spre atenţia nejustificată acordată unor elemente de formă superstiţioasă.

De pildă, tinerilor li se aşează sub picioare un covor nou, semn al purităţii şi cinstei de care ei sunt îndrituiţi să se bucure. Simbolistica lui coboară până în timpurile necreştine, când sub picioarele mirilor se aşeza o piele de oaie pe care cei doi o jertfeau înainte de cununie. Sub acesta se pun uneori bani, care ar trebui să revină epitropului bisericii. Banii, ca simbol al bogăţiei, se pun fie pentru a înmulţi bogăţiile mirilor, fie pentru a simboliza că cei doi calcă în picioare bogăţia şi slava lumii pentru dragostea pe care o mărturisesc unul faţă de altul. Inexistenţa covorului, care „a fost uitat acasă” nu trebuie să creeze panică şi să dea naştere la interpretări şi preziceri nefaste cu privire la viitorul familiei. Călcatul pe covor a devenit o superstiţie potrivit căreia cel ce atinge primul covorul preia autoritatea în familia care se întemeiază. În aceeaşi categorie intră şi călcatul pe piciorul celuilalt pentru a prelua dominaţia în familie.

La punerea cununiilor, asistenţa devine încordată, căutând să surprindă momente de “rău augur”: cununia unuia dinte miri va cădea, cununiile nu sunt suficient de drept aşezate pe capetele mirilor, o lumânare se stinge în timpul slujbei, toate privite ca semne prevestitoare de rău. La fel de nocivă pare, în unele regiuni ale ţării, întâlnirea mireselor. Potrivit acestei superstiţii miresele nu trebuie să se vadă, fapt ce creează uneori situaţii penibile în faţa locaşului de cult. Nu există o explicaţie rezonabilă cu privire la această practică, devenită în unele locuri preocupare pentru participanţii la nuntă. Deşi „evenimente” de acest gen se întâmplă uneori, au intrat clandestin în componenţa ceremoniei religioase, făcând obiectul preocupărilor participanţilor la ceremonie, pentru care conţinutul rugăciunilor şi gesturile liturgice nu mai au nici o importanţă.

La capitolul superstiţii trebuie introduse multe alte presupuse „tradiţii” de nuntă, apărute treptat, din raţiuni de inculturare a rânduielii liturgice şi din nevoia de originalitate a actorilor evenimentului: aruncatul cu bomboane, orez sau grâu peste capetele mirilor în timpul dansului ritualic în jurul Evangheliei, aruncatul pe spate a buchetului miresei la finalul ceremoniei din biserică, ruperea şi oferirea colacilor naşilor, dansul găinii la dineul festiv şi altele. Ele nu impietează asupra slujbei în sine, dar pot să creeze incidente neplăcute, care deturnează atenţia preotului slujitor şi a mirilor, fără să aibă efecte asupra căsniciei.

Este recomandat să nu li se acorde importanţă, ci să se aibă în vedere esenţialul: rugăciunea făcută din tot sufletul cu toţi participanţii la slujbă, asumarea promisiunii fidelităţii şi primirea cucernică a binecuvântării lui Dumnezeu în atmosferă de pioasă recunoştinţă faţă de bunătatea lui Dumnezeu şi de lăcaşul bisericesc în care se află.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com