Header image

Prăznuirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia în mijlocul obștii monahale și a pelerinilor la mănăstirea Zăbriceni

20:17, duminică, 22 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

În Duminica a IV-a din Postul Mare și a prăznuirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a mulțimii pelerinilor și închinătorilor Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni.

Prea Sfinția Sa a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în fruntea unui sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte Preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Damian (Burlacu), secretarul eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, slujitori ai sfintei mănăstiri.

După citirea pericopelor evanghelice ale zilei, de la Marcu IX, 17-31 și Matei XX, 1-16, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură. Mai întîi, Prea Sfinția Sa a tîlcuit sensurile duhovnicești desprinse din Evanghelia vindecării fiului lunatic, în care Mîntuitorul Hristos pune accent deosebit pe importanța credinței tari, vii și lucrătoare în viața omului, însoțită de post și rugăciune, ca arme duhovnicești de luptă împotriva tuturor uneltirilor diavolești.

Apoi Vlădica s-a referit la pilda lucrătorilor viei din a doua pericopă evanghelică, făcînd o paralelă cu pătimirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, unul dintre care l-a mărturisit pe Hristos „în al unsprezecelea ceas”, sărind în lacul înghețat în locul trădătorului.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com