Header image

Preasfințitul Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat sfânta liturghie la mănăstirea Hîncu

9:33, luni, 16 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

La 15 august 2013, în duminica a XII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Cuvioasa Parascheva”, Hîncu.

Preasfinția Sa a fost întâmpinat, după obicei, de stareța acestui asezamânt monastic, egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obștea monahală, slujitorii mănăstirii și credincioșii veniți la rugăciune în această zi.

După citirea pericopei evanghelice “despre tânărul bogat”, Ierarhul a ținut o cuvântare predicatorială în care a relatat pe larg evenimentele desprinse din evanghelia de astăzi, simbolismul acesteia, precum și mesajul adresat creștinilor cu privire la urmarea lui Dumnezeu și la bogăție: “Mântuitorul nostru Iisus Hristos a amintit tânărului bogat doar câteva porunci din cele 10 și acesta ar fi putut să se mântuiască pentru că le păzise din copilărie. El urmase însă poruncile, dar nu în spiritul lor, ci numai în literă, de aceea Domnul îl pune la o încercare atunci când îi spune să împartă averile săracilor. Dacă ar fi cunoscut că Mântuitorul este Dumnezeu adevărat și ar fi crezut în El, i-ar fi ascultat sfatul și ar fi făcut întocmai. Dacă ar fi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul lui, n-ar mai fi stat la îndoială, dar vedem că dragostea pentru avuțiile sale era mai presus decât cea pentru Dumnezeu.

Iată de ce Mântuitorul a zis altădată că oricine iubește mai mult pe tată, pe mamă, fiu sau fiică nu este vrednic de El. Prin urmare, cu atăt mai mult, trebuie să fugim de lumea cea vrajmașă lui Dumnezeu și să nu iubim lucrurile din lumea această trecătoare. Tânărul nostru s-a încurcat în păzirea celei dintâi și mai înalte porunci: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău, și din tot cugetul tău. El păzise toate celelalte porunci și s-a ferit de păcatele tinereții care rod sănătatea trupului și a sufletului și aceasta i-a fost de mare folos pentru viața pământească, trecătoare, dar, pentru viața cea veșnică, ceva mai mult.

Ca să ajungă la desăvârșire omul trebuie să se lepede nu numai de bogății, ci și de sine, însă lucrul acesta este foarte greu. Câți tineri nu vin la biserică și se roagă înainte de examene, dar după ce trec de ele și ajung oameni cu funcții mari, îmbogățindu-se nu-și mai fac nici măcar Sfânta Cruce la culcare. Îngâmfându-se, s-au depărtat tot mai mult de Dumnezeu și astfel ajung nici să nu mai creadă în El. Indiferența, răceala și depărtarea multora de Biserică și de Dumnezeu i-a făcut pe mulți să cadă într-o viață dezordonată, murdară și nenorocită.”

Biroul de presă a Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com