Header image

Predica Părintelui Sofian (Boghiu) la Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filofteia

23:19, marți, 18 decembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae și sfânta muceniță Filofteia.

Diferența de timp și de loc este mare între acești sfinți ai lui Dumnezeu, pentru că sfântul Nicolae trăiește pe la trei sute și patruzeci, atunci își încheie viața pămantească, iar sfânta Filofteia pe la o mie trei sute treizeci și cinci, patruzeci. Deci, o mie de ani distanță de timp între acești doi. Bunul, sfântul Nicolae era un mare ierarh, un arhiereu al lui Dumnezeu care avea legături directe cu împăratul Constantin, [la] primul Sinod de la Niceea, un om cu multe relații în lumea aceasta pământească. Sfânta Filofteia, o fetiță, o țărancă săracă, poate nu știa nici să se iscălească, cu niște părinți modești, săraci, plugari, trăind într-o localitate din Bulgaria.

Sfântul Nicolae, [după cum] s-a vorbit în Viața lui, el însuși făcând minuni în viața lui pământească; iar [pe] sfânta Filofteia nimeni n-a cunoscut-o în viața ei, decât în momentul martiriului ei. Și totuși, ne întâlnim cu amândoi acești sfinți ai lui Dumnezeu în aceste zile, astăzi și mâine. Ce-i unește pe dânșii și ce-i face lăudați și neuițati de memoria lumii? Bunătatea inimii lor. Sfântul Nicolae a fost un om foarte milostiv, la dimensiunile lui și sfânta Filofteia de asemenea, la sărăcia ei. Amândoi erau plini de har, plini de putere dumnezeiească. Dragostea de Dumnezeu luase legătura cu șuvoiul dragostei din inima lor. De aceea au ajuns de neuitat.

Cu sfântul Nicolae, noi avem o socoteală mai personală la mânăstire aici. Adică sfântul Nicolae a fost patronul bisericii de lemn care a fost cândva pe acest loc unde fericitul Antim Ivireanul, căutând loc pentru o biserică de piatră, negăsind în altă parte, a primit acea ofertă a ctitorilor de la vechea mânăstire, vechea bisericuță de lemn, să facă în locul ei această biserică de piatră și, ca recunoștință sau ca plată, să fie socotit și sfântul Nicolae patronul acestei sfinte mânastiri – el fiind patronul bisericuței din lemn care a fost înainte aici. Fericitul Antim a fost de aceeași înțelegere cu ei și a păstrat pe sfântul Nicolae patron acestei sfinte biserici. În această icoană cu patru sfinți care sunt patronii lui Antim și patronii mânăstirii, al doilea e sfântul Nicolae1. Întâiul este Alexie omul lui Dumnezeu, al doilea sfântul Nicolae, al treilea sfântul Antim, patronul lui Antim Ivireanul și a patra sfânta Agata. Toți au legături cu această mânăstire și cu fericitul Antim Ivireanul. Deci sfântul Nicolae are legături directe cu această mânăstire; azi a fost și hramul mânăstirii.

Sfântul Nicolae, așa cum știți de fapt — din an în an se repetă multe lucruri din viața lui pământească, din milosteniile lui — a făcut multe lucruri înalte în viața lui pământească și după aceea. Sfânta Filofteia a făcut numai după moartea ei multe lucruri minunate… și multe vindecări.

La sfântul Nicolae se povestește cu detalii și că stăruință, între minuni, acea faptă de milostenie a lui făcută către o familie în care erau trei fete sărace. Tatăl lor era dispus să le lase să-și trăiască viața de lume, o viață în păcate, ca să poată să-și ducă viața lor mai departe. Aflând sfântul Nicolae acest lucru, a făcut, așa cum făcea el de obicei, un gest care a fost salvator pentru acea familie, ca și pentru multe altele. Adică știți, în timpul nopții s-a dus cu o pungă de bani de aur și i-a aruncat pe fereastră unde știa că dorm acele trei fete. Dimineața s-au trezit cu această bogăție neașteptată de nicăieri. În noaptea următoare a făcut același lucrutatăl fetelor care a aflat de acest fapt, fără îndoială că a rămas uimit și era dornic să știe cine e acest mare binefăcător. A stat la pânda și, în noaptea următoare, când a fost din nou sfântul Nicolae cu darul lui, l-a observat. Și a căzut în genunchi mulțumindu-i, așa cum putea să mulțumească un tată disperat în asemenea ocazii, că salva cinstea celor trei fete ale lui. Aici jos, sub icoana sfântului Nicolae, e această minuneacest moment din viața lui: cele trei fete care dorm aici, sfântul Nicolae la fereastră aruncă bănuții. De aceea sfântul Nicolae a rămas patronul fetelor sărace și al fetelor care vor să se mărite și nu pot. Pentru că de obicei în lume e acest schimb de bunuri pământești. Dacă ai zestre bună te iau, dacă nu, te lasă și nu interesează. Cele care se roagă cu adevărat la sfântul Nicolae au acest răspuns binefăcator de la el.

De asemenea, sfântul Nicolae știți că este patronul copiilor, cu darurile. Acest obicei este izvorât dintr-o minune a sfântului Nicolae. Adică, într-o călătorie a sfântului Nicolae, a trecut pe la un han și (…) hangiul, un om rău, un criminal am putea spune, a luat trei copii, i-a prins el de unde i-a prins, i-a adus și i-a junghiat în pivnița lui ca să facă mâncare la călători. Sfântul Nicolae trecând pe acolo a aflat. A întrebat: „De ce ai făcut fapta aceasta?” — „N-am făcut-o!” — „Coboară cu mine în pivniță!” A coborât, bieții copii erau junghiați, curgea sângele din ei. Sfântul Nicolae a făcut rugăciune, i-a binecuvântat și copiii au săltat vii. Această minune a rămas de neuitat, din ea s-a născut acest obicei, că în ajunul sfântului Nicolae să primească copilașii ghetuțe sau alte obiecte la măsura, la vârsta lor: daruri de la sfântul Nicolae.

Și alte multe minuni a făcut sfântul Nicolae în viața lui pământească. A luat parte la sinodul de la Niceea, cum știți, primul sinod ecumenic, când s-au făcut primele șapte articole din Crezul nostru creștin: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul…” și celelalte articole. Și aici era o dispută, cum știți, o dispută cu un mare eretic, Arie, care tăgăduia că Iisus Hristos e de aceeași ființă cu Tatăl ceresc. Adică spunea acest Arie că a fost cândva un timp, în depărtata veșnicie, când Fiul nu era: Iisus Hristos, Cuvântat lui Dumnezeu, Logosul cum spun teologii, n-a fost. Or, El era Cuvântul Tatălui și Evanghelia sfântului Ioan de la început spune așa: „La început era Cuvântul“, acest Iisus Hristos; la început, și n-a fost vreme când El n-a existat. Această discuție a fost la sinod și era și sfântul Spiridon, pe care îl sărbătorim săptămâna cealaltă. Oameni care nu erau mari cărturari, însă erau niște oameni plini de duhul lui Dumnezeu. Și sfântul Spiridon a făcut acea minune cu cărămida: luând o cărămidă în mâna, cum știți, a binecuvântat-o și a strâns-o în mână. A țâșnit focul în sus, a curs apa în jos și a rămas cu lutul în mână. Și a spus: „Această cărămidă este un singur obiect, însă are în ea trei elemente: focul, apa și lutul. Așa e și Sfânta Treime, sunt trei și formează una“, unitatea aceasta a Sfintei Treimi. Și a convins foarte mult sfântul Spiridon. Iar sfântul Nicolae, cât era de blând și de bun, văzând încăpățânarea lui Arie, i-a tras o palmă la sinod care l-a durut poate mai puțin, însă l-a rușinat foarte mult, pentru că din râvnă fac și sfinții asemenea gesturi care pentru unii oameni sunt de scandal. Însă… a fost necesară această palmă acelui bârfitor de Dumnezeu, Arie ereticul pe care sfinții Părinți îl înfierează cu cuvinte grele, pentru că a atacat dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu Care ne-a mântuit pe noi toți.

Sfânta Filofteia, cum știți, a avut o viață simplă. Dacă ați ascultat acatistul din seara aceasta, în acatist e povestită viața ei care e foarte simplă. Copila crescută foarte frumos de mama ei care a învățat-o să fie cuminte, să meargă la biserică, să se roage, să fie bună, să ajute pe toți care au nevoie de ajutorul ei. Și ea, cu sufletul curat, a primit tot ce i-a dat buna sa mamă ca învațătură, ca hrană de toată viața ei. Însă… mama ei bună a murit, lăsând-o de tânără orfană. Tatăl ei s-a recăsătorit, luând o altă femeie. Și acea femeie, soția tatălui sfintei Filofteia, se purta foarte rău cu această copilă. Și adeseori o bătea, mai ales atunci când o simțea că risipește avutul familiei lor. Ca așa se socotește, a face milostenie însemnează a risipi! Ține pentru tine, să mânânci până crapi! Și fără îndoială, era foarte supărată că dădea câte ceva, așa, din puținul care îl aveau și ei. Și erau discuții în familie, că tată-său, un plugar, mergea la câmp și nu-i ajungea mâncarea și soția lui îi spunea: „trimit mâncare, îți trimit câtă știu că ți-e de folos“. Însă el spunea că nu-i ajunge și atunci, într-o bună zi, s-a pus la pândă tatăl sfintei Filofteia și a băgat de seama că atunci când [sfânta] venea cu mâncarea la camp, la tatăl său, a dat ceva de mâncare și unor necăjiți pe drumul ei. Tată-său a văzut, s-a convins că soția îi trimite mâncare de ajuns, însa risipește Filofteia și plin de mânie a aruncat cu barda în ea, a rănit-o în așa măsură, tăind-o la picior, încât a căzut moartă pe loc. Taică-său s-a uimit de aceasta crimă, i-a revenit simțământul de tată și fără îndoială i-a părut rău, dar era prea târziu. Așa cum facem și noi niște prostii, jignim pe cineva, spunem un cuvânt greu sau facem un rău, după aceea ne pare rău. Dar rana ai făcut-o, foarte greu să o vindeci. S-a întâmplat așa și la acest tată al sfintei Filofteia. S-a apropiat de ea, însă o lumină foarte puternică a apărut învăluind trupul ei, în timp ce sângele curgea. A încercat s-o miște de acolo, s-o aducă unde era el, unde lucra, unde erau plugul și carul, însă n-a putut-o ridica. Era foarte grea, și era micuță! Și atunci, speriat, s-a dus la Târnovo – de acolo era – și a vestit pe arhiepiscopul și pe cei care erau acolo, spunându-le fapta lui, în primul rând, căindu-se că a fost ucigașul propriei sale fiice (…)

[Pentru așezarea moaștelor s-au pomenit] multe nume de mânăstiri și când a ajuns pomenirea până la Curtea de Argeș, s-a făcut mai ușoară decât era, decât putea să fie un asemenea trup. Și și-au dat seama că acesta era un răspuns — acolo vrea să meargă.Și bineințeles, au ridicat-o cu cinste de la catedrala din Târnovo, au prohodit, au cântat cântari cum se cânta în asemenea împrejurări fericite, și a fost adusă la Curtea de Argeș.

Și era Radu Vodă, Radu Negru, care e ctitorul bisericii domnești de la Curtea de Argeș… au facut corespondența între cele două țări, au adus-o până la Dunăre, la Dunăre a ieșit domnul împreună cu sfâtul țării și cu mitropolitul de atunci, cu toți preoții și călugării care erau pe vremea aceea, a fost o primire nespus de mareață. Și au adus-o în cântării până la Curtea de Argeș. Și acolo a stat într-o raclă frumoasă în biserica Sfântul Nicolae domnesc, în partea de nord. Și acolo dacă vă duceți, la biserica domnească din Curtea de Argeș, să vă uitați pe stâlpul care merge către altar — stâlpii au acolo patru suprafețe pictate toate — pe un stâlp de către altar este viața sfintei Filofteia, zugrăvită acolo (…). O să vedeți pe taică-său având, o vedeți pe sfânta venind cu mâncare, vedeți momentul când aruncă cu barda, și o vedeți înconjurată de soborul acesta de clerici aducând-o la Curtea de Argeș și instalând-o în acea biserică frumoasă de la curtea domnească. După aceea, mai târziu, când Neagoe Basarab construiește biserica [mânastirii] de acolo, [azi] catedrala de la Curtea de Argeș, biserică frumoasă cu turle răsucite, ea a fost adusă acolo și așezată în biserica [lui Neagoe] de la Curtea de Argeș.

După aceea și în timpul de acum, sfânta Filofteia se află în paraclisul mânăstirii Curtea de Argeș, în partea de răsărit a mânăstirii și acolo e mereu cinstită, mereu vizitată de foarte multă lume și îndeosebi de lume necajită. Și pe cărările acestea către sfânta Filofteia merge multă lume necăjită și mulți se întorc foarte bucuroși înapoi, primind un dar de la ea, de la sfânta Filofteia, dar de mângâieri duhovnicești.

Și în încheiere am să vă spun o întâmplare [care] a avut loc aici, în aceasta mânăstire, în timpul războiului, primului război mondial. Știți că la un moment dat, țara noastră era ocupată – Muntenia — de nemți. Și Bucureștiul era sub stăpânire străină, conducerea noastră era în Moldova. Și bisericile erau închise.

Sfânta Filofteia era mutată de la Argeș aici, în această biserică [a Mânăstirii Antim, n.n.]. Nu știa nimeni însă că este aici, pentru că pe vremea aceea mânastirea Antim era metocul mânăstirii Curtea de Argeș. Metoc, adică Curtea de Argeș avea o casă și o biserică în București, și aici era ca și casa ei. Acesta era metocul mânăstirii Curtea de Argeș. Sfânta Filofteia era aici, însă păstrată în taină.

O biată mamă care avea patru copii pe front, se ruga lui Dumnezeu, Maicii Sfinte și sfinților lui Dumnezeu ca să-i ocrotească copiii, să vină sănatoși acasă de pe front. Într-o noapte, după rugăciune îndelungă, a ațipit și a văzut interiorul bisericii mânăstirii Antim, cum era atunci, și pe sfânta Filofteia. A văzut-o stând deasupra raclei ei, vie și [sfânta] i-a spus: „dacă vrei să-ți salvezi copiii, intră aici, fă o slujbă aici, la racla moaștelor mele“.

S-a trezit imediat, a doua zi a venit aici și [biserica] era închisă, încuiată. Întâlnește preotul și îl roagă să-i dea voie să vină la sfânta Filofteia. El a spus: „nu e, nu e sfânta Filofteia aici!” – „Părinte! Am văzut toată această curte“, așa cum era curtea aici, „și interiorul bisericii. Aici, părinte, pridvorul, ușa asta am văzut-o. Vreau să intru înăuntru, știu în care parte e sfânta Filofteia!” Văzand preotul că nu se poate tăinui acest adevăr, i-a deschis. Într-adevăr, așa era cum i-a spus. A venit, a căzut în genunchi, a făcut un acatist la sfânta Filofteia, la racla ei, și a plecat biata femeie foarte mulțumită și convinsă că fiii ei se vor întoarce sănatoși.

Și așa a fost, toți patru s-au întors acasă sănatoși, deci – o minune! Ea, ca recunoștință, a comandat o icoană, era atunci un părinte monah Gavriil, zugrav de icoane. Și i-a spus ea cum a văzut-o pe sfânta Filofteia în vedenia ei, și cu detalii – așa, așa, așa îmbrăcată… Și icoana care este acolo, la racla cu sfintele moaște, icoana sfintei Filofteia2, este după dictarea acestei femei. Această țărăncuță îmbrăcată foarte simplu care s-a arătat așa cum era ea, așa i s-a arătat și acestei fericite mame care, ca recunoștință, a poruncit să-i facă icoana. Și a rămas de atunci în acest sfânt locaș… A fost mai înainte aici, în acest colț, unde-i sfeșnicul acum — s-a mutat între timp acolo. Și așa s-a petrecut cu acest semn de dragoste al sfintei Filofteia către o mamă care s-a rugat pentru salvarea copiilor săi din război.

Frați creștini, am aici în mână o carte, un paragraf scurt din Didahiile fericitului Antim Îvireanulin care vorbește mai pe larg de sfântul Nicolae, episcopul de la Mira Lichiei și am să vă citesc aceasta încheiere [în] care sunt niște sfaturi, ce trebuie să facem ca să putem merge și noi pe calea aceasta a lui Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui. Să putem și noi să ne prindem în aceastî mulțime de oameni îmbunătațiți care merg către Împărăția lui Dumnezeu. Însă am să vă spun înainte, în legătura cu Evanghelia citită în seara aceasta, cele zece fecioare3, această observație care se poate constata din citirea sfintei Evanghelii, ca fecioarele neînțelepte sau nebune, cum scrie în Evanghelie, în momentul când vine Mirele Hristos și e sfârșitul vieții, se pomenesc că n-au untdelemn în candele — cele înțelepte aveau untdelemn, au alimentat candelele, le-au aprins — ele însă constatau că nu au untdelemn. […]. Și atunci ele cer împrumut de la cele care aveau untdelemn și [acelea le] spun: „nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și vă cumpărați”.

Ce însemnează aceasta? Însemnează că fapta bună înaintea lui Dumnezeu nu se poate împrumuta. Trebuie s-o faci personal. Cele înțelepte au făcut fapte bune în viața lor, și-au cumpărat untdelemn, l-au avut la îndemână atunci când se face socoteală pentru faptele noastre bune. Cele care erau neînțelepte, n-au avut fapte bune [fapte de mila autentică și care să aducă roada Duhului Sfânt, potrivit tâlcuirii Sf. Serafim de Sarov, n.n.]. Au avut numai această feciorie trupească, această curăție, această uscăciune de duh. Poți să păstrezi curăția trupească, însă îți trebuie și cealaltă, sufletească. Și această bunătate din inimă, această nevinovăție și această dragoste trebuie să cuprindă întreaga ta ființa.N-au avut aceste fapte bune, nu le-au putut împrumuta, așa încât în viața pământească trebuie să avem grijă cu aceste fapte bune care ne vor deschide ușile Împărației lui Dumnezeu. Fără ele nu putem intra la Dumnezeu. Nu putem intra în această împărație a binelui și a dragostei dumnezeiești, Dumnezeu fiind dragostea însăși…

De aceea să țineți minte acest lucru, acest amănunt care este esențial: ca acești doi sărbătoriți, sfântul Nicolae și sfânta Filofteia, au fost niște oameni simpli, nu erau mari cărturari, însă au avut aceasta esență duhovnicească a vieții lor, aceasta bogăție duhovnicească, faptă bună: erau generoși, nu erau egoiști, erau darnici și buni. Să învățăm și noi acest lucru, acest bagaj duhovnicesc pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru veșnicie, și că atunci nu se pot împrumuta faptele bune: merge fiecare exact ca la examen, cu tot ceea ce are în el, cu atata merge. Știi, bine — nu știi, te elimină sau te amână pe altă dată, în viața pământească, însă acolo, nu! Te amână sau te eli­mină pentru veșnicie, în focul acela de care vorbește Evanghelia.

Și acum am să vă citesc aceste câteva cuvinte din sfântul Antim Ivireanul, în legătura cu sfântul Nicolae4, și cu sfânta Filofteia, fără îndoială:

Iubiții mei fii duhovnicești, câți v-ați adunat astăzi ca să prăznuiți, să vă bucurați de pomenirea sfântului” Nicolae și sfintei Filofteia, spunem noi, „trebuie după cât va fi cu putință fiecăruia, luând pildă de la faptele lor bune, să ne asemănăm lor și să iubim întai pe Dumnezeu, după cum este scris în porunca cea dintâi” a Decalogului „și pe aproapele nostru. Să iubim vrăjmașii noștri, să le facem bine. [Să cinstim] pe părinții noștri trupești și părinții sufletești (…). Să ne ferim pe cât ne va fi cu putință de desfrânare, de beție, de zavistii, de vânzări, de apucări, de năpasti și de alte multe ca acestea, că sunt aflări ale (…) diavolului acestea, pentru ca să ne despartă de Hristos Domnul nostru și să-și bată joc de noi, după pofta lui. Și dacă vom păzi acestea câte am zis, atunci vom fi creștinii buni și adevărați ucenici ai Mântuitorului Hristos și fără de nici o îndoială, să avem nădejde bună că aici în această lume vom petrece viața pașnică și fără tulburare, iar în cea viitoare ne vom veseli împreună cu sfântul Nicolae” și sfânta Filofteia „și cu toți sfinții în Împărăția cerului, care cu toții au dobândit harul lui Dumnezeu în veci“. Amin.

1 Icoana „ctitoricească” din 1715, păstrată lângă catapeteasma biserici mânăstirii Antim, menționată de ctitor în Așezământul dat mânăstirii saleArhim. Sofian Boghiu, Sfântul Antim Ivireanul fi Mânăstirea Tuturor SfințilorBucurești 2005, p.129, 135, 159. Sub figura stând în picioare a sf. Nicolae este pictată minunea miluirii fetelor sărace.

2 Arhim. Sofian Boghiu, Sfântul Antim Ivireanul., p.143-144. Astăzi a fost înlocuită cu icoana celor 40 de Mucenici.

3 Matei 25,1-12.

4 Antim Ivireanul, „Cazanie la sfântul Nicolae“, în Opere, București 1972, p.55-56.

(in: Părintele SOFIAN, Editura Bizantină, 2007, București)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com