Header image

Preoți gospodari. Afaceri pentru „binele bisericii”

21:53, marți, 26 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

În timp ce biserica continuă să fie una dintre instituțiile care se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, în jurul ei apar tot mai multe controverse legate de implicarea reprezentanților ei în politică, afaceri ș.a.

Astfel, în timp ce canoanele bisericești spun că „afacerile lumeşti nu sunt potrivite pentru un slujitor al altarului, care este pus să fie lumina lumii prin învăţătura misionară şi sarea pământului prin exemplul vieţii sale morale. El slujeşte Celui ce n-are împărăţie în lumea aceasta, unii clerici se implică în afaceri „pentru binele bisericii”.

Părerile despre activitatea economică a preoților sunt împărțite. Ieromonahul Petru Pruteanu spune că „dacă comerțul nu are loc în biserică, aceasta nu ţine de dreptul canonic, ci de moralitatea preotului şi Codul civil”. Mai mult, el declară că, deși canoanele interzic călugărilor să facă afaceri, preotul care are familie şi copii trebuie să aibă din ce se întreține. „Acest lucru nu este interzis, dacă tipul de activitate nu contravine moralei creştine. Uneori, aceasta este chiar mai bine decât să mizeze doar pe banii care-i câştigă ca preot. Astfel, acesta nu va cere mii de lei pentru înmormântări sau cununii, ci va putea chiar să facă acţiuni de binefacere”, adaugă ieromonahul.

În același timp, George Marinescu, un tânăr care-și face studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, este de acord cu faptul că „menirea preotului nu este să facă afaceri şi să se îmbogăţească”. Totuși, conform acestuia, nimeni nu-l opreşte pe un preot să fie „un om gospodar, să muncească în agricultură, apicultură, să crească animale sau să se implice în orice alt domeniu care să nu fie în contradicţie cu misiunea preotului. „Aceste lucruri chiar îi pot face preotului o imagine bună şi demnă de urmat pentru credincioşii pe care îi păstoreşte”, declară George Marinescu. De aceeași părere este și părintele Valeriu Bazatin, ctitorul Bisericii „Sf. Mucenic Valeriu”. El amintește despre faptul că Biserica „Sf. Pantelimon” a fost construită de doi frați, Ioan și Victor Sinadino, unul dintre ei fiind primarul orașului. Astfel, implicarea în afaceri este în concordanță cu canoanele bisericești fiindcă „dacă bisericile, mănăstirile precum Căpriana, Hâncu, Curchi, Chițcani și multe altele aveau și dețin până astăzi hectare de pământ, înseamnă că este binevenit, mai ales că Sfântul Sinod și Patriarhul știu despre aceste lucruri”.

Totuși, între a fi un bun gospodar și un om de afaceri este o limită foarte fină. „S-ar putea ca preotul să întreacă limitele modestiei şi cumpătării, dar trebuie de văzut care sunt aceste limite şi cine le fixează, căci Biblia nu spune că poți să ai Opel, dar BMW nu. Şi, în acest caz, apar două scenarii. Dacă se demonstrează că luxul preotului provine din banii bisericii, comunitatea se poate adresa ierarhului sau judecăţii bisericeşti. Iar dacă banii sunt din afaceri, trebuie de văzut dacă afacerile nu contravin sau umbresc slujirea preoţească. Dacă da, se apelează la aceleaşi instanţe de mai sus, iar dacă nu, atunci rămâne totul pe conştiinţa sa. Orice creştin, inclusiv preoţii, au câte un duhovnic cu care poate stabili limitele propriei modestii. Ceea ce pentru mine poate fi lipsit de modestie, pentru altul poate fi o necesitate stringentă şi invers”, explică ieromonahul Petru Pruteanu.
Pe muchie de cuțit
Un exemplu în care această problemă este pe muchie de cuțit este Biserica „Sf. Mucenic Valeriu”, construcția căreia nu s-a finalizat. „Atunci când m-am dus la seminar am avut un vis, să construiesc o biserică. Astfel, eu, cu ajutorul lui Dumnezeu și al prietenilor, m-am apucat să o construiesc. La un moment dat mi-am dat seama că, din rob al lui Dumnezeu, m-am transformat în șef de șantier. Eu mă culcam și mă trezeam cu gândul de unde să iau bani pentru materiale de construcție, ca să fac tot posibilul să construiesc biserica. Mă întreb dacă am făcut corect sau nu și răspunsul consider că este, deși numai bunul Dumnezeu știe, că am făcut bine. Eu sunt bucuros că visul meu s-a îndeplinit”, povestește preotul Valeriu Bazatin.
Deși e o biserică deja foarte frumoasă, aceasta este înconjurată de o rețea de puncte comerciale specializate în cărnuri și votcă, lombard și bancă. Conform părintelui, acele construcții nu se află pe teritoriul bisericii, însă, în același timp banii pentru arendarea acelor spații sunt investiți în construcția bisericii. El nu a putut explica de ce, însă a zis că „ele sunt vremelnice și la timpul cuvenit vor fi demolate”. La construcția bisericii, acesta a fost ajutat de sponsori, oameni de afaceri, „poate puțin credincioși, dar care au reacționat la solicitările mele și m-au ajutat cum au putut”.

Amintindu-i-se de ideea că enoriașii trebuie să ducă o viață modestă și umilă, idee propagată de biserica creștin ortodoxă, și că aceste puncte comerciale sunt în contradicție cu învățămintele Bibliei, părintele Valeriu a spus că nici el nu este mulțumit de prezența lor. „O, cea mai mare bucurie este atunci când o să le demolez. Să dea Dumnezeu să ajung la acel moment. Dar pân-atunci, trebuie de răbdat! Cu ce să fac eu biserica? Banii pe care-i aduc enoriașii nu ajung, iar acei care au bani nu vin la biserică! Mi-e rușine și nu mai pot!”, a declarat acesta.

Totuși, preotul este de părere că dacă oamenii construiesc case cu trei etaje, cea a lui Dumnezeu nu trebuie să fie o bisericuță mică, ca din sărăcie. „Poporul nostru s-a mândrit întotdeauna cu biserici mari, frumoase, bogate și eu mă bucur că acest proiect este așa, dar costă foarte mulți bani. Iar dacă merge cheltuiala de acolo și e bine primită, de ce nu?”, spune el.
Mass-media și biserica
Atunci când abordează legătura dintre biserică și bani, presa este acuzată de faptul că „dezbină poporul”. „Mass-media şi poporul acuză pe mulţi dintre preoţi că sunt afacerişti, că fac din biserică o afacere. Majoritatea acuzaţiilor sunt false şi de obicei lumea generalizează”, spune George.
Mai mult, părintele Valeriu Bazatin întreabă „ce-ar fi dacă eu m-aș plânge în timpul slujbei că iar se anină de biserică, iar încurcă magazinele”. El amintește de perioada ocupației sovietice, în care biserica era prigonită atât de autorități, cât și de jurnaliști. „Din 76 până la instaurarea democrației eu am fost preot și știu ce făină se măcina la moară, știu ce scriau ziarele, cum vorbeau jurnaliștii, cum criticau biserica, cum mă criticau pe mine pentru că m-am făcut popă și mi-am stricat viața. Dansau toți cum le cânta puterea sovietică. Noi eram dușmanii. Toate astea pentru ca să se instaureze democrația și să mă bucur că este sărbătoare și pe strada mea. Dar nu a fost să fie, cum am fost criticat și vorbit de rău, așa și am rămas. Iar jurnaliștii îl cinsteau pe Satana”, declară el.
Preot Valeriu Bazatin: „De când preotul se mărturisește unei doamne care nu se știe când s-a mărturisit și împărtășit?”

Sursa: www.timpul.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com