Header image

Preotul bețivan

14:52, luni, 17 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Preotul bețivan

Trăiește încă episcopul care a povestit această întâmplare. Este una adevărată și are un înțeles profund întrucât se referă la rugăciunea celor vii pentru cei morți. Aceste rugăciuni sunt întotdeauna ascultate, dar mai mult, în timpul Sfintei Liturghii.

Episcopul pe care l-am amintit avea în eparhia lui un preot și anume preotul Ioan, evlavios și de toți iubit. Desigur, câteodată, la Sfintele Daruri, întârzia pentru că avea multe nume de pomenit.

Avea însă o mare slăbiciune, îi plăcea vinul. Cât era de bun în misiunea lui, atât de mult îi plăcea vinul.

Mulți îi spuneau că ar trebui să renunțe la acest viciu atât de nefolositor unui slujitor al lui Dumnezeu. Înțelegea chiar el, plângea, a încercat de câteva ori, dar la câteva zile începea iar să bea.

Într-o zi, când a căzut în slăbiciunea lui și cum era mahmur a zis „binecuvântată” și a început Sfânta Liturghie. La un moment dat s-a împiedicat în Sfântul Altar și i-au căzut din mâini Sfintele Daruri.

A înghețat de frică. A căzut jos plângând și a început să strângă cu limba trupul și sângele Domnului. A simțit cum vinovăția îl sugrumă pentru că era mahmur.

S-a dus la episcop și a mărturisit îngrozitorul păcat. Acela, a doua zi, după multă gândire a stat la birou și a luat stiloul. Trebuia să pornească acțiunea de caterisire a preotului Ioan, însă…

În momentul când mâna episcopului era deasupra hârtiei, a văzut deodată ca într-un vis mii de oameni ieșind din peretele camerei. Aveau ochii îndurerați și treceau prin fața lui, strigând:

– Nu, preasfințite! Nu pedepsi pe părinte, nu-l caterisi, iartă-l!

Treceau prin fața lui mulțimi nenumărate, bărbați, femei, copii, bogați sau săraci, o adevărată armată de suflete. Și toți strigau și-l rugau îndelung.

– Nu, preasfințite, nu face asta, nu izgoni pe părintele nostru! El ne pomenește și ne ajută la fiecare Sfântă Liturghie, îi este milă de noi, e prietenul nostru. Nu-l caterisi. Nu, nu, nu… A ținut destul timp această vedenie. Episcopul, uimit, urmărea această mare de oameni cum stătea și implora pentru preotul bețiv. A înțeles că erau sufletele morților care-i pomenea preotul Ioan când făcea Sfânta Liturghie. Și această pomenire îi alina mult, cum apa liniștește pe cel însetat. Uite „dovada”, a gândit „cum rugăciunile noastre alină sufletele morților”. După aceea a trimis și a chemat pe preot.

– Ia spune-mi, preote Ioane, pomenești multe nume la Sfintele Daruri, când faci liturghie?

– Sute preasfințite! Nu le-am numărat.

– De ce faci asta și întârzii la Sfânta Liturghie? l-a certat episcopul.

– Îmi pare rău pentru morți pentru că nu au ajutor de la altcineva, ci doar din partea rugăciunilor Bisericii. De aceea rog pe Înaltul să îi odihnească. Am o carte și scriu în ea toate numele care mi se dau pentru pomenire. Această datorie am primit-o de la tatăl meu care era și el preot.

– Bine faci! a fost de acord episcopul. Sufletele au nevoie de asta, continuă să săvârșești această datorie, însă fii atent să nu te îmbeți iar, de astăzi nu vei mai pune în gura ta vin. Acesta e canonul pe care ți-l dau. Ești iertat.

Într-adevăr, părintele Ioan s-a echilibrat în totalitate de patima băuturii. Numai că stă la proscomidie încă mult timp pomenind numele adormiților.

Extras din  „Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii”, editura EGUMENIȚA.

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com