Header image

Primejdia întrunirii Sinodului Panortodox din Creta

22:22, vineri, 17 iunie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

EDITORIAL: Primejdia întrunirii Sinodului Panortodox din Creta. Apostazia de la Teologia Sfinților Părinți, de Monahia Fotini

De ce reprezintă o primejdie acest Sinod?

Orice creștin ortodox trebuie să știe că fără dreaptă credință nu ne putem mântui, că în afara Bisericii, care este Trupul lui Hristos, nu este mântuire. De ce? Pentru că «cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică» – spune Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în Sf. Evanghelie (Mc. 3:29). Iar Sf. Ioan Gură de Aur ne tălmăcește foarte limpede acest cuvânt, numind pe eretici și pe dascălii mincinoși care nu învață drept cuvântul Adevărului, nu doar lupi și tâlhari, ci „luptători împotriva Duhului și hulitori ai Duhului harului. Acestora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor”[1]. Învățătura de credință ortodoxă nu este una omenească, nu este inventată de vreo minte omenească, oricât de genială ar fi ea. Învățătura ortodoxă este revelată, descoperită de Dumnezeu, Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, prin Sfânta Scriptură și Sfintele Canoane stabilite prin Sinoade Ecumenice. Sfinții Părinți au numit canoanele cârma Bisericii, după care se ghidează corabia mântuirii de la care nu putem să facem niciun rabat. Dogma ortodoxă este una revelată prin Duhul Sfânt, Sfinților Părinți care au ajuns la vederea lui Dumnezeu prin sfințenia vieții lor, adică Părinților îndumnezeiți. Însă nu dogma în sine mântuiește. Este nevoie și de trăire, de făptuire ortodoxă, ca să ajungem la curățire, luminare și mântuire. Fără conștiința ortodoxă dreaptă, nimeni nu poate ajunge la mântuire, de aceea dogma este o condiție obligatorie pentru a făptui, pentru a ne putea curăți de păcate în vederea mântuirii. De altfel, dogma nu s-a revelat decât celor ce au trăire duhovnicească, celor ce au ajuns la vederea lui Dumnezeu, urmând ca cei ce nu au ajuns la această trăire să respecte rânduielile și canoanele statornicite și hotărâte de Sfinții Părinți. Înșiși Sfinții Apostoli predau episcopilor Dumnezeieștile Canoane, ca pe o lege sfântă, spunând: „Episcopilor, acestea s-au rânduit vouă pentru Canoane de către noi. Voi însă rămânând într-însele, vă veți mântui și pace veți avea, iar nesupunându-vă vă veți munci și luptă unii cu alții necurmată veți avea, plata neascultării cea cuvenită luând-o”[2].

Așadar viețuirea și dogma sunt împreună, „viață – dogmă – viață”, după cum spune Sf. Simeon Noul Teolog, care subliniază că temelia dogmei este viețuirea, experiența duhovnicească a Sfinților Părinți. Baza Sinoadelor Ecumenice o reprezintă experiența Părinților îndumnezeiți, prin care a lucrat Harul lui Dumnezeu, iar nu o teorie anume. Baza Sinoadelor nu este Sinodul în sine, o adunare de episcopi care hotărăsc în unanimitate conți- nutul canoanelor. Să nu uităm că au fost și sinoade false, numite tâlhărești în tradiția Bisericii. Nu este sfânt Sinodul în sine, după cum remarca Mitropolitul Ierotheos Vlachos[3], ci Sfinții Părinți sfințesc Sinodul. Baza Bisericii nu sunt Sinoadele în sine, ci Sfinții Părinți. Atunci când într-un Sinod există Părinți luminați de Duhul Sfânt, care au rugăciune și vedere dumnezeiască, aceștia sunt Sinodul. Așa cum la Sinodul I au fost Sf. Atanasie și Sf. Spiridon, la al II-lea – Sfinții Grigorie Teologul și Grigorie al Nyssei care s-au bazat pe teologia Sf. Vasile cel Mare, la Sinodul al III-lea a fost Sf. Chiril al Alexandriei, la al IV-lea – Papa ortodox Leon, la al V-lea și al VI-lea s-au bazat pe teologia Sf. Maxim Mărturisitorul, la Sinodul al VII-lea – pe teologia Sfinților Vasile cel Mare, Ioan Damaschin și Teodor Studitul, la Sinodul al VIII-lea a fost Sf. Fotie cel Mare și la Sinodul al IX-lea – Sf. Grigorie Palama.

Întotdeauna bazele Sinoadelor au fost Părinții îndumnezeiți, în măsura în care acești Părinți aveau vederea lui Dumnezeu.Sfinții Părinți sunt cei care dau validitate Sinoadelor și nu invers, așa cum nuanțează foarte corect și Mitropolitul Ierotheos: „rostim la slujbe pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri”… și nu „ale Sinoadelor noastre”. De aceea îi sărbătorim pe Părinții de la Sinoade și nu Sinoadele.

De ce este foarte important acest aspect? Pentru că el ne ajută să facem diferența între un Sinod Sfânt și un sinod tâlhăresc. Părinții Sfinți, ajunși prin asceză și rugăciune la luminare și îndumnezeire, statornicesc prin Duhul Sfânt care sălășluiește întru ei, dogmele cele sfinte și drepte. Părinții care nu au avut lucrarea Duhului Sfânt în inimile lor, având mintea întunecată de patimi, neputincioși în a vedea lumina Dumnezeirii, au rătăcit de la Adevăr, falsificând dogmele sfinte, cugetând strâmb după duhul lumesc, al filosofiei omenești, iar nu după înțelepciunea Duhului Sfânt. Aceștia din urmă niciodată nu vor lua hotărâri drepte atâta timp cât cugetă cele deșarte, iar nu cele dumnezeiești.

Sfinții Părinți se adunau în Sinoade ecumenice sau locale, atunci când apăreau erezii în sânul Bisericii. La acele Sinoade erau dispute între teologii Harului și teologii falși, întunecați la minte, din pricina patimilor. Sinoadele tâlhărești sunt produsul minților întunecate ale teologilor speculativi, pe când Sinoadele Sfinte sunt lucrarea Harului lui Dumnezeu prin Părinții purtători de Duh Sfânt. Chiar dacă în timpul sinoadelor tâlhărești, adevărații mărturisitori și trăitori ai Bisericii erau prigoniți, exilați, întemnițați, Dumnezeu niciodată nu a lăsat și nu va lăsa Biserica Sa, pe care nici porțile iadului nu o vor birui, călăuzind-o neîncetat acolo unde sunt Harul și adevărul, în temniță sau catacombe. Întotdeauna Biserica a avut Sfinți Părinți, apărători și păzitori ai Harului și Adevărului, care au menținut-o vie până astăzi.

Falșii teologi și adevărații teologi

Să vedem însă ce se petrece la Sinodul de anul acesta. El are loc de ziua Cincizecimii, a Pogorârii Duhului Sfânt, ca să exprime, după cum își dorește, duhul Cincizecimii. Dar ca să exprimi Duhul Cincizecimii, episcopii prezenți trebuie să aibă ei înșiși Duhul Sf. Părinți. Sunt oare cei 14 Episcopi întâistătători, care decid soarta Bisericii, Părinți sfințiți cu experiența Dumnezeului Treimic? Marele teolog și dogmatist de vrednică pomenire, Părintele Ioannis Romanidis, întărea faptul că teologia este viața în Hristos, iar dacă sfințiții episcopi de azi nu au ajuns la această viețuire curată nu au dreptul să născocească dogme, ci doar să păstreze cu sfințenie învățăturile și dogmele Sfinților Părinți, înaintașii lor. „Deci Sf. Simeon Noul Teolog ne spune că, din moment ce mitropoliții și patriarhii nu mai puteau găsi oameni care să fi făcut din dogme, viață, atunci au găsit oameni care jurau că vor păstra neștirbite dogmele, astfel încât tot creștinul să fie convins că are un păstor credincios”[4].

Repetăm și subliniem această idee pentru că sunt foarte mulți necunoscători ai învățăturii patristice care, din naivitate sau neștiință, consideră că orice episcop are dreptul să modifice dogme, după bunul său plac, prin închipuite iconomii sau așa-zise pogorăminte. Au fost într-adevăr și sunt iconomii în Biserică, dar și acestea stabilite tot după un criteriu canonic. Nu dezvoltăm aici această problemă pentru că sunt multe studii teologice pe acest subiect. Amintim doar pe Sf. Teodor Studitul care spunea în scrisoarea către Teoctist Magistrul: „Căci definiția iconomiei, precum știi, este a nu anula nicidecum ceva din cele statornicite, nici măcar când se îngăduie puțin pogorământ la vremea cuvenită și pentru un anumit motiv, ca nu cumva de aici să nu se realizeze ceea ce se caută de fapt, prin aceea că în realitate se coboară ștacheta și se păgubesc astfel cele mai desăvârșite”[5].

Am expus în paginile acestei Reviste, atât în acest număr, cât și în numărul precedent, prezentări teologice bine argumentate ale unor episcopi și teologi de renume, ce păzesc neștirbite predaniile Dumnezeieștilor Părinți, prin care sunt demascate abateri, rătăciri și chiar erezii în documentele semnate deja pentru Sinodul Panortodox. În momentul de față avem două învățături și poziții teologice diferite în Biserică, în jurul cărora vor avea loc dezbaterile acestui Sinod. Avem pe de o parte poziția episcopilor și a teologilor „postpatristici”, care promovează o teologie străină de Duhul Sfinților Părinți, ce pleacă în dezbaterile lor de la o antropologie umanistă eretică (printre promotorii acestei teologii postpatristice se numără și teologul Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Ioannis Zizioulas) -, o teologie împărtășită atât de Biserica Constantinopolului cât și de cea Rusă și în cea mai mare parte de majoritatea patriarhiilor -, iar de cealaltă parte avem teologii tradiționaliști, păzitori ai predaniilor Sfinților Părinți, inferiori numeric, considerați fanatici religioși, extremiști, lipsiți de dragoste și înțelegere, demodați. Din categoria celor din urmă fac parte Părinții trăitori și lucrători ai rugăciunii, episcopi, teologi și asceți (IPS Serafim de Pireu, IPS Ierotheos de Nafpaktos, IPS Ieremia de Gortina și Megalopoleos, IPS Pavlos de Gligada, IPS Serafim de Khitiron, PS Longhin de Bănceni, Protoprezbiter Theodoros Zizis, Prof. Dimitrios Thelenghidis, Pr. Gheorghios Metallinos, Arhim. Sarandis Sarantos, Arhim. Athanasie Anastasiu, Protoprezbiter Anghelos Anghelacopoulos, Arhim. Pavlos Dimitriakopulos și alții).Curentul postpatristic ecumenist și Părinții mărturisitori ai Harului

Erezii trinitare și antropologice

Se știe foarte bine că organizatorii acestui Sinod, care se autointitulează Mare și Sfânt înainte să se întrunească, a împiedicat participarea tuturor episcopilor și a limitat-o la câte o delegație alcătuită din 24 de membri din fiecare Biserică autocefală, urmând ca votul final să fie dat doar de 14 din cei 700 de episcopi existenți la ora actuală în Biserica Ortodoxă. Din start, el nu mai este nici Mare, nici Sfânt, cu atât mai puțin Ecumenic. Acest aspect a fost dezbătut pe larg. Însă s-a vorbit foarte puțin tocmai despre baza teologică a acestui Sinod. Trebuie să reamintim cititorilor că teologia contemporană a suferit grave modificări în ultimul secol. Mitropolitul Ierotheos Vlachos atrage atenția asupra ereziei trinitare din teologia Mitropolitului Ioannis Zizioulas, erezie care se reflectă și în documentele pregătite pentru Sinodul Panortodox. În aceste documente se vorbește despre comuniunea persoanelor Sfintei Treimi și despre sacralitatea persoanei umane. IPS Ierotheos demonstrează în studii ample[6] că nu existăcomuniunea Persoanelor Sfintei Treimi, există comuniunea Firii dumnezeiești, a Naturii. PersoaneleSfintei Treimi au aceeași Fire, fiecare Persoană are însușirea ei particulară ipostatică, care nu se împărtășește celeilalte Persoane. Tatăl este nenăscut și această însușire este necomunicabilă. De vreme ce însușirile ipostatice sunt neîmpărtășibile, înseamnă că nu există comuniunea Persoanelor. Avem comuniunea Firii. În comuniunea Sfintei Treimi avem cele împărtășibile și cele neîmpărtășibile. Cele împărtășibile sunt: voința, lucrarea, energia. Fiecare Persoană are însușiri împărtășibile și neîmpărtășibile, și de vreme ce există și însușiri neîmpărtășibile, înseamnă că nu există comuniunea Persoanelor. Este extrem de simplu! Acest lucru nu este o temă filosofică, ci una ce ţine de experienţă, pentru că atunci când Sfinţii văd Lumina, Îl văd pe Hristos în ea.

Mitropolitul Ierotheos explică de asemenea cum s-a deformat teologia patristică în sec. XX, chiar dacă până în secolul XIX a existat o tradiție, o teologie comună. În Occident, în sec. XI-XIII a existat teologia scolastică, pe care

apusenii o consideră a fi mai presus de teologia Părinților, care erau oameni simpli și nu erau intelectuali de marcă, ai filosofiei lumești, asemenea scolasticilor care se bazau în gândirea lor pe speculația rațională și pe metafizicienii clasici: Platon, Aristotel. În Europa foarte multe probleme au fost create de către așa-numiții franci,care au coborât din Germania de Nord și au cucerit Europa, au supus popoarele și le-au înrobit. Cu timpul, aflați sub stăpânire, aceștia au început să născocească concepte despre drepturile omului. Astfel s-a cristalizat o teologie a drepturilor. Se vorbea despre individ, despre libertatea persoanei, dezvoltându-se astfel o cultură apuseană(reprezentată de iluminism, romantism, de existențialismul german), care a trecut apoi în Rusia, influențându-i pe unii teologi ruși din sec. XIX precum Alexei Homiakov, care a elaborat teoria conform căreia teologia scolastică este superioară celei patristice, iar teologia rusă este superioară și celei patristice și celei scolastice. Homiakov i-a influențat și pe alți filosofi și teologi ruși precum și pe gânditorul N. Berdiaev, ideile lor fiind dezvoltate mai târziu la Institutul Saint-Serge din Paris. Cei care au studiat la acest Institut au adus cu ei și în Grecia și în alte părți aceste teorii care susțin că teologia Părinților și tradiția s-au încheiat în sec. VIII și că ultimul Părinte al Bisericii a fost Sf. Ioan Damaschin, nerecunoscându-i nici pe Sf. Simeon Noul Teolog, nici pe Sf. Grigorie Palama. Aceasta este o eroare foarte mare, deoarece Biserica nu a încetat niciodată să aibă Părinți. Sfinții Părinți continuă să existe, doar că nu sunt luați în seamă de mai marii Biserici de azi, care se folosesc de diplomație și de armele politice mai mult decât de cele duhovnicești.

Noi pe cine urmăm?

Despre toate aceste aspecte și celelalte abateri de la tradiția ortodoxă, veți citi în paginile acestui număr al revistei. Ceea ce este cel mai important este ca noi să știm pe cine să urmăm. Urmăm Sfinților Părinți și Sfintelor Canoane lăsate de aceștia și apărate de reprezentanții „tradiționaliști” ai Ortodoxiei sau teologilor postpatristici care aduc inovații teologice, conforme cu noile principii ecumeniste, enunțate prin intermediul adunărilor din cadrul CMB-ului?  Părintele Justin Pârvu ne sfătuia să ascultăm de episcopi în măsura în care și ei ascultă de Dumnezeu și de Sfinții Părinți.

Pentru cei ce nu cunosc teologie, Sf. Grigorie Teologul îndemna poporul dreptcredincios să urmeze Părinților Sfinți și mărturisitori ai Unicului Adevăr. Și spunea: „atunci când nu cunoști dogma să zici ca Sfinții Părinți, să mărturisești precum mărturisesc cei în adevăr cunoscători”. Să nu uităm că erezia înseamnă poziționare în afara Harului, în afara revelației și a vederii lui Dumnezeu pe care o au cei trăitori în curăție, nu teologii ecumeniști ai noii ordini politice!

Și să luăm aminte la atenționarea părintească a unui păstor vrednic din zilele noastre: „Se pare că prin acest Sinod se urmărește inițierea unei noi epoci bisericești, a apostazierii de la teologia și mărturisirea Sinoadelor ecumenice și panortodoxe, de la cele dinainte de Sinodul al VII-lea și cele de după acesta. Astfel ne vom trezi cu un gol de memorie, un alzheimer duhovnicesc în Biserica Ortodoxă. Nu se explică altfel unele puncte ale textelor care au fost pregătite, precum și analizele explicative ale susținătorilor lor.

Se pare că este o copie de proastă calitate a Conciliului Vatican II. Sfântul și Marele Sinod ca idee, a început odată cu încercarea de convocare a Conciliului Vatican II. Și așa cum Vatican II a dezvoltat o nouă ecleziologie, care a trecut de la ideea exclusivității la teologia includerii, sau la teologia baptismală, într-un mod analog unele puncte din textele care s-au pregătit pentru Sfântul și Marele Sinod amintesc de o nouă ecleziologie și în Biserica Ortodoxă, în măsura în care se recunosc Taine și în afara Bisericii Ortodoxe”[7]. ( IPS Ierotheos Vlachos)

[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre prorocii mincinoși, PG 59, 553-568.

[2] Sf. Apostoli în epilogul cuvântării Canoanelor, Pidalion.

[3] Relatări din cadrul unui dialog al IPS Ierotheos cu un grup de maici de la m-rea Paltin Petru Vodă.

[4] Ierotheos Vlachos, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis.

[5] Sf. Teodor Studitul, Scrisoarea a 24-a, Lui Teoctist Magistrul, preluat din Dreapta credință în scrierile Sf. Părinți, vol I, Ed. Sophia, trad. de Pr. Marcel Hancheș.

[6] Aceste studii le puteți citi și online pe http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos-vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant-si-mare-sinod-din-creta/, cât și în scrierile sale teologice.

[7] cf. http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos-vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant-si-mare-sinod-din-creta/

(Articol preluat din ultimul Număr al Revistei ATITUDINI)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com