Header image

Primirea ospitalității

12:16, miercuri, 5 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Apoftegmele Patericului egiptean pot constitui un cod al bunelor maniere, un manual de conviețuire umană, folositor și dincolo de contextul strict în care a fost elaborat. În această categorie se găsește și o povestire de la Avva Ioan Casian, care la o primă lectură ar putea părea stranie. Și asta mai cu seamă pentru că nu pare a fi în ton cu alte apoftegme din colecție, care subliniază impor­tanța ascezei, adesea extremă.

Avva Casian povestește: „Ne-am dus la alt bătrân, care ne-a pregătit gustarea și ne îndemna să mai luăm, chiar și după ce ne-am săturat. Când eu i-am zis că nu mai pot, el mi-a răspuns: «Eu am pus de șase ori masa fraților care au venit în vizită, am mâncat cu fiecare în parte și tot mi-e foame. Tu n-ai mâncat decât o dată și te-ai săturat atât de bine, încât nu mai poți lua?»”.

Ospitalitatea este o regulă fundamentală, mai ales în spațiile aride. În jurul mesei, sufletele se deschid și comuniunea se realizează cu mai multă ușurință. Actul de a împărți hrana este esențial și are valențe spirituale. Ospitalității trebuie să îi răspunzi pe măsură. Nu poți refuza ospitalitatea fără să îl rănești pe cel care o oferă. De aceea este nevoie de reciprocitate. Singurul mod în care poți răspunde potrivit ospitalității este să o primești și să te bucuri de ea. În felul acesta bucuria este împărtășită și se amplifică.

În clipa în care bătrânul le spune celor care îl refuzau că el a mâncat deja de șase ori, dar cu toate acestea poate în continuare să mai guste ceva, el de fapt își asumă integral umanitatea sa. Le spune vizitatorilor că ipocrizia este la fel de inutilă ca și falsul ascetism. Refuzul fățarnic nu ajută nimănui, ci doar fragmentează bucuria, care altminteri ar putea să fie integrală.

Să dăruiești este un act de generozitate, iar să primești este un gest de smerenie. Avem foarte adesea tendința de a fi autonomi, închiși în propria noastră independență și insensibilitate. Generozitatea celor­lalți este un semn de deschidere, o invitație la comuniune care se poate izbi de un refuz crispat, născut din mândrie și auto­suficiență. A putea oferi ceva esențial este o nevoie umană importantă. Peter Hurley, în volumul în care relatează drumul făcut de la Săpânța până la București, descrie deschiderea extraordinară pe care a avut-o față de el o familie foarte săracă și marginalizată. Ex­pli­cația este, de fapt, una foarte simplă. Oamenii aceia au avut mereu nevoie să fie ajutați, dar nimeni niciodată nu avusese nevoie de ei. În sfârșit apăruse un asemenea prilej și ei erau bucuroși să ajute.

Relațiile umane pot fi citite și prin prisma darului împăr­tășit, ca un vehicul al bucuriei, deschiderii și atenției. Darul, chiar dacă se concretizează într-un obiect material, poartă în sine întreaga energie a dragostei celui care oferă și se oferă pe sine prin el. De aceea darul, în orice formă ar fi el, se cere a fi acceptat, primit cu bucurie și recunoștință. Darurile acestea ne trimit în cele din urmă la Dumnezeu, care și El ne oferă lumea finită, ca un semn al dragostei Sale nesfârșite.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com