Header image

Primul seminar instructiv-metodic pentru profesorii de religie din Ștefan Vodă

0:14, sâmbătă, 25 februarie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

La data de 20 februarie 2017, în cadrul Şcolii Duminicale „Sfînta Cuvioasă Parascheva”, s-a desfăşurat seminarul instructiv-metodic pentru profesorii de religie, organizat de protopopiatul Ştefan Vodă în colaborare cu Direcţia Educaţie din raionul Ştefan Vodă.

Protopopul raionului, protoiereul Anatolie Răilean, a binecuvântat participanţii la seminar şi a venit cu un cuvânt de susţinere a profesorilor de religie, încurajându-i să se implice activ în viaţa şcolii, pentru a fi lucrători buni ai lui Dumnezeu în munca nobilă încredinţată.

Doamna Ana Ceban, responsabil de predarea religiei în cadrul Direcţiei Educaţie, a salutat iniţiativa protopopului de a pune umărul la ghidarea didactică a profesorilor de religie, asigurându-i de susţinerea logistică necesară pentru organizarea întrunirilor metodice.

Doamna preoteasă Olga Apostol, numită recent în calitate de metodist responsabil pentru predarea religiei în protopopiatul Ştefan Vodă, le-a vorbit profesorilor despre standardele de competenţă profesională ale cadrelor didactice din învăţământul general.

De asemenea, la seminar s-a discutat despre organizarea activităţilor extracurriculare care se propun a fi desfăşurate pe parcursul anului 2017: concursul raional  „Personalităţi creştine: virtuţi şi sfinţenie”; activităţi întru susţinerea vieţii, a familiei şi a femeii care vor culmina cu Marșul pentru viață 2017 ce urmează să aibă loc sâmbătă, 25 martie; Săptămâna Tineretului Ortodox; Festivalul pascal; Tabere de vară; participarea la cursurile de formare continuă din iunie 2017.

Participanţii la seminar au decis ca următoarea întrunire să fie desfășurată la Liceul „B. P. Hajdeu” din satul Olănești, evenimentul-cheie fiindlecția deschisă la religie, ţinută depreotul Constantin Portarescu. Pentru viitor, bunele practici ale profesorilor de religie vor fi oglindite în „Altarul credinţei” larubrica: „Religia în şcoală. Istorii de succes din experienţa mea de profesor”.

Le urăm colegilor din Ştefan Vodă mult succes. Prezenţa profesorului de religie în şcoală presupune responsabilitate enormă, multă dragoste, răbdare şi jertfire. Educaţia autentică, în duhul moralei creştine va da roade – bucuria de a avea cât mai mulţi tineri gata să trăiască şi să mărturisească Adevărul.

Sursa: www.mitropolia.md

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com