Privesc la mama

Privesc la mama. E bătrână
şi tânără nu sunt nici eu.
Tot ce făcea uşor odată,
acum îi pare atât de greu.

Văd ochii dragi plini de iubire,
privind la mine obosiţi.
Simt paşii ei – odată sprinteni,
Cum calcă greu şi osteniţi.

Încerc ades să-i prind eu braţul
şi-n mersul ei s-o sprijinesc,
Căci ştiu: sosi-va ora-n care,
pe drum neîntors o s-o-nsoţesc!

Neputincioasă-ntreabă adesea
despre nimic, despre ceva.
Răspunde-i fără şovăire,
Dă-i tot ce vrea şi n-o certa!

Şi dacă, totuşi, nu-nţelege,
repetă iar… Nu te-ntrista!
Gândeşte-te ce-aproape-i vremea
când nu te va mai întreba!

Maria Demetriad – „Privesc la mama”