Header image

PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, își aniversează ziua onomastică

23:52, sâmbătă, 23 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie 2017, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Cu acest prilej, PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual. La acest moment de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova  i-a adresat PS Episcop Siluan un mesaj de felicitare:

Chișinău, 24.09.2017
Preasfinției Sale Siluan,
Episcopul Orheiului, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.

Preasfinția Voastră,

cu prilejul prăznuirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, protectorul ceresc al Preasfinției Voastre, Vă adresăm sincerele noastre felicitări şi urări de bine, împărtăşind cu Dumneavoastră această deosebită bucurie duhovnicească.

În această zi festivă, ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare (Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Preasfinției Voastre.

Vă dorim să rămâneți în continuare același vrednic Ierarh, devotat slujirii Bisericii lui Hristos, îndrumând cu multă înțelepciune, cu duhul blândeții, al dreptății și al dragostei clerul și credincioșii.

Sfântul Cuvios Siluan Athonitul prin rugăciunile înălţate către Domnul să vă întărească spre a păstori turma încredinţată şi să vă dăruiască har și statornicie în mărturisirea credinței ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi.

Noi la rându-ne Vă asigurăm şi în continuare de respectul şi preţuirea noastră, rugându-ne Domnului să Vă dăruiască cu ani mulţi, toţi sănătoşi şi feriţi de primejdii, trăiţi întru slava Mântuitorului şi propăşirea poporului bine-credincios.

Întru mulți și binecuvântați ani Preasfinția Voastră!

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Contact Form Powered By : XYZScripts.com