Header image

Puiul mamei, te-am iertat!

Era o biată mamă tânără. A murit soțul ei în razboi cu perșii. Era din Grecia și i-a rămas un copilaș. Ea, femeie serioasă, cu frica lui Dumnezeu, a hotărât în inima ei să nu se mai căsătorească.

A dus viața cinstită, în curăție, în post, în milostenie, în cercetarea bisericii și a crescut copilașul ăsta. Toată mângâierea ei era copilul.

Așa l-a crescut biata mamă dintr-o fărămătură de carne, cu multă dragoste, ca o mamă când are unul singur și când nu are, mai ales, nici soț. L-a învățat școală, mă rog, ținea la el ca la ochii din cap. Dar, crescând copilul, creștea și grija mamei.

Așa a trecut tinerețea copilului și a facut armata. Mama, pâna la armată, l-a crescut ca pe o fată mare în casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvânt n-a zis împotriva mamei, nici n-a mâhnit-o vreodată; nimic nu făcea ceva fără sfatul mamei.

Dar, o, răutatea lumii ! Când a venit din armată, i s-a schimbat mintea. A început să nu mai asculte de mama. A început să nu-și mai arate dragostea față de mamă ca mai înainte; se ducea seara prin sat și venea tot mai târziu. Mama se topea de scârbă acasă. Aprindea candela la Maica Domnului și făcea metanii : „Maica Domnului, păzește-l !” Și când venea Ioan mai târziu, că Ioan îl chema, îi zicea :

– Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu așa de târziu, că mare scârbă am avut ? Uite, ai mâncare caldă, ai camera ta îngrijită. Eu am plâns, că tu n-ai frați; te vei fi întâlnit cu cineva, ai fi greșit sau niște oameni răi te-or bate.

Dar el a început, ca niciodată, să vorbească împotrivă:

– Mamă, lasă-mă în pace ! Ce mă păzești ca pe copii ? De acum înainte eu știu să mă port în lume !

Niciodată nu vorbise el așa. Mama se topea când auzea.

– Vai de mine, dragul mamei ! Dar eu pentru că te urăsc îți spun asta ? Eu te iubesc ! Dar mă tem, că numai pe tine te am, singura mea nădejde ! Dacă nu te mai vad, mai bine să mor și eu !

Să vedeți ce s-a întâmplat.

În satul vecin era o fată rea, blestemată, trăgeau mai mulți. A început să se ducă și el acolo. Mamă-sa nu știa nimic.

– Unde te duci tu ? l-a întrebat ea. Eu am auzit că te duci la vrăjitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat să aud aceasta !

El, în loc să asculte, a zis :

– Lasă-mă, mamă ! Ce mă păzești ? Eu știu să-mi port căciula de-acum !

Niciodată în viață nu vorbise așa cu mama lui. Iar ea se topea de plâns, că nu mai avea ce să-i facă. Ce s-a întamplat ? Blestemata aceea de vrăjitoare a auzit de la alții că mama lui nu-l lasă să vină pe la dânsa. Odată, mergând el la casa ei, i-a spus :

– Ia ascultă, măi ! Să-mi spui drept, pe cine iubești mai mult ? Pe mine sau pe mama ta ? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemată, sta oleacă și zice :

– Pe tine te iubesc mai mult !

– Eu nu cred ! a zis ea. Du-te acasă și, dacă mă iubești pe mine mai mult decât pe maică-ta, în noaptea asta să vii cu inima mamei tale la mine ! Faci așa sau nu ? A stat oleacă și, îndemnat de satana, a zis :

– Și aceasta o fac !

Și s-a dus din fața ei și a venit acasă. Mama, săraca, îi pregătise mâncarea, îi încălzise camera și plângea la Maica Domnului să-l aducă sănătos acasă. Iată ce pregătea mama pentru dânsul și iată ce pregătea el pentru mama lui !

Ce contrast era aici ? Ce faradelege nemaipomenită ? Mama îl aștepta plângând, să-l păzească Dumnezeu de primejdii și el vine să-i scoată inima.

Vine acasă. Trecuse de miezul nopții. Mama i-a ieșit în cale :

– Dragul mamei, dar acum se vine ? Vai, multă grijă am avut de tine !

El nu vedea nimic. Se uita în stânga și-n dreapta prin casă, după cuțit. Și vede cuțitul cel mare din bucătarie. Ia cuțitul în mană, o ia pe mama de grumaz, să nu răcnească, și o junghie în inimă.

Biata mamă s-a dus ! Sângele a înăbușit-o, s-a stins mama cea scumpă, care se jertfea pentru el !

Ce-a facut ? Auzi până unde l-a dus satana ! A spintecat sânul stâng al mamei, a scos inima mamei, a pus-o într-un castron, a spălat-o de sânge, a îmbrăcat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a încuiat ușa și a luat inima mamei lui în basma și a pornit prin pădure să o duc vrăjitoarei, că să-i arate că o iubește mai mult.

Ați văzut, când merge un om repede prin pădure, dacă-i pădurea deasă, te lovesc crengile. El mergea repede, că până la ziuă să vină înapoi, să nu afle nimeni crima pe care a făcut-o, și totodată s-o încredințeze pe aceea că o iubește mai mult decât pe mama lui.

Mergând el repede cu inima mamei într-o basma albă, o creangă din pădure s-a arcuit și l-a lovit peste ochiul drept; și-l durea și a pus mâna la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era în basmaua albă : ” Puiul mamei, te doare rău ?”

Atunci de abia s-a trezit el ! ” Vai, mamă, cum am ajuns pană aici ? Unde sunt eu ? Unde mă duc ? Mamă scumpă, mamă bună, cum ți-am scos inima ta de la loc și încă te mai doare pentru durerea ochiului meu ?” Și a început a plânge groaznic. Atunci a văzut că-i fermecat și s-a întors înapoi, când a auzit glasul mamei din inimă : ” Puiul mamei, te doare rău ?”

A venit acasă – mai era un ceas-două pană la ziuă -, a desfăcut pieptul mamei, a pus inima la locul ei și apoi a început să strige tare că a murit mama lui. Se făcea ziua și au auzit vecinii.

– Ce-i, mai Ioane ?

– A murit mama !

– Dar cum se poate ?

– Mama mea a murit ! Mama mea a murit !

A venit lumea sa-l mângâie, dar el nu se putea mângâia, că mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert în sfert de oră, unde se ducea, auzea glasui mamei : ” Puiul mamei, de ce m-ai omorât ?” Când auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsă pentru el !

Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el așa de tare disperat dupa mama, că de obicei bărbații sunt mai tari de fire ! Dar el știa de ce plânge, că auzea glasul mamei, care îl mustra cu milă : ” Puiul mamei, de ce m-ai omorât ?”

Ce s-a întâmplat ? S-a dus repede la două bătrîne și le-a adus să o scalde pe mama. Când au scaldat-o, au vazut că este junghiată în inimă:

– Măi Ioane, mama ta a fost junghiată!

El, când a auzit, s-a topit de plâns, că știa cine a junghiat-o. A îmbrăcat-o, după trei zile a înmormântat-o; dar el, în loc să se liniștească, mai tare plângea și bocea, încât toata lumea zicea: ” Iată cât de mult a iubit el pe mama lui !” Dar el știa și auzea glasul mamei mereu, mereu, care îl mustra și zicea: ” Dragul mamei, de ce m-ai omorât?”

După ce și-a pus mama în mormânt și-a adus aminte și zicea, plângând, în casă: ” Mamă scumpă, mamă bună, cum te luptai tu cu mine! Cum te luptai să mă scoți din ispite, să mă duci la mânăstire, și acum am rămas singur „.

Ce-a pus Dumnezeu în mintea lui ? Să se ducă singur la un duhovnic de mânăstire și să se spovedească: ” Mă duc, că mama săraca voia să mă scoată din ispite și eu nu cunoșteam atunci! Mă duc eu!”

A încuiat ușile și s-a dus la un mare duhovnic al unei mânăstiri și a căzut cu fața la pământ:

– Părinte, eu sunt cel mai rău om din lume, cel mai mare criminal! Bătrânul l-a liniștit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, și el i-a spus duhovnicului cum a omorât pe mama lui bună. Iar duhovnicul, om înțelept, i-a zis :

– Fiule, nu te deznădăjdui de mântuirea ta ! Dar să știi că cine omoară pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine !

– Părinte, a zis el, dar altceva se întâmplă. Aud glasul mamei de câteva ori pe ceas, care zice : ” Puiul mamei, de ce m-ai omorât?”

Și a zis duhovnicul :

– Tot bine vrea să-ți facă, că să-ți aduci aminte de crima pe care ai făcut-o și să te pocăiești, că măcar, dacă nu te-a avut în lumea asta, să fii cu dânsa dincolo !

– Cum să ma pocăiesc, părinte ?

– Iată cum, fiule. Dacă vrei să te faci călugăr, canonul se scade la jumătate, adică la 15 ani !

– Mă duc ! Nu-mi mai trebuie căsătorie, numai să mă ierte Dumnezeu !

– Du-te, fiule, plânge-ți păcatul și te va ierta Dumnezeu !

– Mă duc, părinte !

A vândut toate, și-a luat două rânduri de haine, a dat casa de pomană la o văduvă și s-a dus la o mânăstire de pe malul Iordanului. Aici a bătut în poartă.

– Ce dorești, frate?

– Am venit să-mi plâng păcatele ! Oare mă primește părintele stareț aici ?

– Primim, doar mânăstirea este spital duhovnicesc pentru orice păcatos ! Mânăstirea îi vindecă pe toți!

L-a primit, și ca nou începător l-a pus la încercare la cele mai grele ascultări. La bucătărie, la trapeză, la gradină, la îngrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El făcea cu atâta dragoste, și numai plângând, aducându-și aminte de păcatele lui și cum și-a omorât mama.

Dar, pe măsură ce se pocăia el în mânăstire și făcea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La câteva zile îl mai auzea. Mai târziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus :

– Cu cât glasul mamei vine mai rar, cu atât Dumnezeu se apropie de tine, că mama vrea să te aducă la cer, că-i pare rău că te-a pierdut în lumea asta ! Ea tot mamă a rămas!

– Părinte, a întrebat el, ce canon mai aspru să fac eu ca Dumnezeu să mă ierte mai repede ?

– Fiule, să mânânci doar o dată în fiecare zi mâncare făra untdelemn trei ani de zile, să faci câte cinci sute de metanii pe zi și să zici psalmul 50 de câte ori vei putea mai mult pe zi.

– Fac, părinte !

Pe lângă ascultarea grea, numai sâmbăta și Duminica venea de doua ori la masă, în celelalte zile mânca o dată în zi, mâncare fără untdelemn, vin nu gusta deloc și a făcut trei ani acest canon.

Călugării se minunau de dânsul, cu câtă dragoste face ascultare și canon, că ei nu știau taina lui : ” Măi, acela are dar de la Dumnezeu, că zilnic plânge!”

La trei ani de zile, înainte de Florii, a venit el la duhovnic să se mărturisească. Iar duhovnicul i-a spus :

– Frate Ioane, cum mai stai ? Mama te mai cercetează ?

– Părinte, mai rar. Parcă aș dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude ! El a slăbit de atâta post. Trei ani de zile mâncare fără untdelemn, cinci sute de metanii pe zi și ascultarea grea în mânăstire, și atunci a zis duhovnicul:

– Frate Ioane, iată vine săptămâna Sfintelor Patimi. De la Florii pâna în ziua de Paști să nu guști nimic, nici apă, nici mâncare, iar în sâmbăta Paștilor să vii la mine.

Și a venit în sâmbăta Paștilor foarte slăbit, dar vesel oarecum, că Duhul Sfânt, după măsura pocăinței, îl bucură.

– Iată, frate Ioane, noi mergem la slujba învierii la noapte, tu însă să nu vii la biserică.

– Dar ce să fac, părinte ?

– Du-te în chiliuța ta, pregătește-ți candela, pune-i untdelemn, pune fitil și n-o aprinde. Roagă-te la Dumnezeu și pomenește și pe mama ta, că ea este martiră și are mare trecere la Dumnezeu să te ajute cu rugăciunea. Și dacă va fi un semn și ți se va aprinde candela singură, să știi că te-a iertat Dumnezeu și mama ta de tot păcatul.

El s-a dus în chilie – nu mâncase de la Florii nimic -, s-a pus cu fața la pămant și a început să se roage : ” Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale și ale mamei mele!”

Și așa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi și, văzând că nu-i nici un semn și trebuia să iasă cu Învierea, s-a aruncat în chipul crucii și striga cât putea la Mântuitorul, la Maica Domnului și la mama lui să-l ierte și să-i dea un semn de mângâiere că l-a iertat.

Când se trăgeau clopotele pentru înviere și toți călugării ieșeau afară, deodată, o lumină dulce a umplut chilia lui și s-a aprins candela singură, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas : ” Puiul mamei, te-am iertat!”

După atâta jertfă, mamă bună, tot mamă a rămas! În loc ca el să facă treizeci de ani de pocăință sau cincisprezece în mânăstire, în trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. După ce a omorât-o, după ce a suferit martiriul din mâna lui, ea tot cu inima de mamă a rămas.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com