Purtaţi-vă sarcinile unii altora... - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Purtaţi-vă sarcinile unii altora…

10:52, marți, 15 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Dragostea dintre copii se naşte din dragostea dintre părinţi. Această dragoste dintre soţi trebuie împlinită prin fapte şi rugăciune, ea trebuie păstrată ca un dar preţios nu numai pentru doi, ci şi pentru întreaga familie. Ea se educă la părinţi şi prin nopţile de nesomn pe care amândoi le petrec lângă pătuţul copilului şi prin modul vieţii de familie.

Bineînţeles că cea mai mare parte din grijile cu un nou-născut cad pe umerii mamei, deoarece tata trebuie să meargă zilnic la serviciu, dar să nu uităm că această femeie este istovită de nopţile nedormite şi are nevoie de ajutor, nu atât fizic, cât moral.

Putem aduce şi exemple când soţia stă toată ziua acasă cu copilul şi îi cere soţului să spele scutecele, iar singură nu face altceva decât să se joace cu micuţul. Ar fi mult mai folositor pentru copil, dar şi pentru tată, ca seara, când el se întoarce obosit de la serviciu, să se joace cu copilul. În unele familii, atunci când apar situaţii care ţin de profesie, trebuie să se creeze pentru unul din soţi condiţii favorabile de lucru.

Nu vom aduce exemple concrete, ci vom aminti numai cuvintele Apostolului Pavel pe care le adresează mai degrabă celor căsătoriţi: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).

Din Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 81-82

887095742

Contact Form Powered By : XYZScripts.com