Header image

Puţini înţeleg cât de pierzătoare pentru suflet este cârtirea

10:35, miercuri, 27 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Avem un vrăjmaş cumplit, care caută să strice tot ce e bine si să facă rău. Acesta este diavoul. El l-a minţit pe Adam în Rai că va ajunge dumnezeu dacă va gusta din roadele cele oprite ale pomului cunoştinţei binelui şi răului. Adam a gustat, a cunoscut răul, a pierdut binele şi nu s-a făcut dumnezeu, ci a căzut mai jos decât dobitoacele, în unele privinţe.

Astfel, diavolul i-a insuflat neascultare faţă de Dumnezeu, Care îi dăduse poruncă să nu mănânce din acest pom, şi astfel l-a dus la pierzanie. Iar acum, când Dumnezeu ne trimite iarăşi suferinţele spre binele nostru, diavolul caută să strice şi acest bine, încât nici din ele să nu avem folos, ci numai vătămare sufletului nostru.

Dar cum caută să facă el aceasta? Viclene si subţiri sunt mrejele Celui Viclean. Când Dumnezeu ne trimite suferinţe spre înţelepţirea noastră, ca să ne atragă către Sine şi să ne despartă de Cel Viclean, diavolul ne învaţă să cârtim împotriva lui Dumnezeu şi prin aceasta, în mijlocul suferinţelor, ne ţine în puterea sa.

Astfel, el îşi atinge un îndoit ţel întunecat: vom rămâne şi aici în suferinţe, căci nu avem putere să le îndepărtăm, vom fi şi în veacul ce va să vină în chinurile iadului, căci am cârtit – şi, prin cârtire, am pierdut roadele suferinţelor.

Cârtirea este ca bruma de toamnă care, când cade, distruge toată truda grădinarilor. Puţini înţeleg cât de pierzătoare pentru suflet este cârtirea. Aproape toţi osocotesc un păcat mic. De fapt, se poate să aibă înfăţişarea unui păcat mic, dar are multe urmări triste.

În vremea toamnei, înainte să cadă bruma, grădinarii cei bătrâni şi iscusiţi, văzând semnele răcirii vremii, îşi cheamă tinerele ajutoare să culeagă ardeii şi roşiile. Tinerii râd: „De ce să le culegem? Vremea este încă atât de frumoasă!” Dimineaţa următoare, însă, văd că a dat prima brumă şi a prăpădit grădinile. Rup un ardei, caută să-l încerce, dar acesta este amar ca otrava, nu poate fi mâncat! Puţină nebăgare de seamă a dus la pierderea întregii lor osteneli…

La fel, şi cârtirea mănează toate virtuţile sufletului şi face amare toate roadele pline de har ale suferinţelor. Adeseori, cârtirea poate ajunge, din înrâurirea diavolului, la nemulţumire şi chiar la hulă împotriva lui Dumnezeu. Nu aţi văzut, oare, oameni nefericiţi, aflaţi în suferinţă, căzuţi la pat, care mult timp, cu îndelungă-răbdare şi-au purtat crucea, dar din insuflarea diavolului, dintr-o dată, încep să cârtească, să fie nemulţumiţi, şi chiar să-l hulească pe Dumnezeu? Sărmanii, prin aceasta nu-şi uşurează soarta, ci dimpotrivă, şi-o fac mai rea, căci suferă şi aici, şi în veacul ce va să vină se vor chinui din pricina hulelor împotriva Ziditorului, dacă nu se pocăiesc de acest păcat mare a lor.

Diavolul i-a prins în mrejele sale şi-i ţine strâns, dacă nu se vor desprinde cu putere din ghearele lui.

Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, 2006, p. 257

5104059105_cfd1b9e562

Contact Form Powered By : XYZScripts.com