Header image

Quo vadis? sau despre ce să mai vorbească fraţii…

12:01, miercuri, 6 iulie, 2016 |

A venit vărul din Australia, cu soţia şi cei trei copii. Pe cei mari nu i-am văzut de vreo zece ani, iar pe mezinul l-am cunoscut ieri pentru prima dată.

Şi despre ce să mai vorbească fraţii, adunaţi la o masă moldovenească, după o despărţire de „câtevaisprezece” ani? Corect! Despre politică. Despre eterna soartă a moldoveanului. Cândva am fost cu toţii „noi”, iar după ani de pribegie devenim „noi” şi „voi”. „Voi” i-aţi lăsat pe tâlhari să acceadă la putere, iar „noi” suntem cu degetul pe pulsul patriei. „Noi” am cunoscut civilizaţia, iar „voi” nu vă puteţi determina, cu cine să fiţi prieteni, iar cu cine – fraţi. „Noi” ştim că suntem români, iar „voi” încă nu v-aţi aflat identitatea. „Voi” sunteţi mizantropi, iar „noi” suntem cosmopoliţi.

Stând în mijlocul acestei ploi de asteroizi cu ideologii vociferate (pardon, verbalizate), simt nu doar opt, ci mii şi mii de ochi de păianjen înfipţi în inima mea. Nu mă tem de aceşti ochi, însă o profundă tristeţe îmi cuprinde sufletul, în timp ce păianjenii îşi ţes imensa mreajă, neagră, lipicioasă, odioasă. Orbiţi de lumina sclipitoare, proiectată exact spre ochii noştri, mulţi dintre noi încă nu vedem multiplele pânze, întinse pentru a ne atrage spre ceea ce ni se pare miere, mană cerească a traiului îndestulat, a viselor realizate, a reunirii neamului în „familia europeană”. Însă, nu suntem, decât „voi” şi „noi”. Şi pe măsură ce vom aluneca tot mai inevitabil în mrejele Babilonului cosmopolit, această „noime” şi „voime” se va accentua tot mai profund. În ultimii ani tot mai persistent îmi amintesc de „Maşina timpului” lui Herbert Wells, de morlocii şi eloii inventaţi de autor. Globalismul modern îmi este puternic asociat cu viaţa eloilor lui Wells.

Globalismul nu e nou, noi cunoaştem istoria Biblică a Babilonului. Pompându-şi egoul cu sentimentul suficienţei de sine, ei au zis „Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?” Dar ştim, „când oamenii de nimic se ridică sus, nelegiuiţii mişună pretutindeni” (Psalmul 11).

Antropocentrismul a intrat în societatea umană prin viermele din mărul mâncat de Eva. Şi încă din tinereţile sale omul fuge de Dumnezeu, când îi este bine şi e plin de forţe, şi se întoarce, îngrozit, bătut, scuipat, zdrenţuit, istovit, asemenea fiului risipitor, atunci când nu mai poate mânca din roşcovele aruncate porcilor.

Încotro, omule sărman? Încotro, români, daci, sciţi? Încotro, fiilor lui Iafet? Cât ne vom tot risipi, uitând de părintele nostru Noe? Au doriţi să mai alergaţi după Ham? Sau îl veţi asculta, totuşi, pe înţeleptul Sem şi veţi dobândi binecuvântarea părintelui? E vremea fiilor risipitori. E vremea întoarcerii.

Aerul este poluat cu mesaje babilonene, antropocentrice. Oamenii sunt înrăiţi, divizaţi. Acela-i rus, acela-i român. Acesta-i ţigan (scuzaţi, RRRROM). Române, întoarce-te om! Întoarce-te, fiule, căci şi slugile din casa părintelui tău se hrănesc mai bine decât tine, cel care îţi cauţi de mâncare prin treuca porcului.

Marea Britanie, în snobismul tipic englezesc, a ales să se retragă din uniunea comisarilor albaştri. Grecia agonizează, Ungaria e tot mai ungro-centristă. Germania continuă să nutrească visul lui Bismarck. Românul continuă să irosească pământul lui Mircea, lui Vlad, lui Ştefan – în favoarea bosecilor cruciaţi care, odinioară, umblau în zdrenţe prin străzile poleite cu aur ale Ţarigradului, uimiţi că „barbarii ăştia greci” mănâncă cu furculiţele, pe când orice om civilizat, bineînţeles, foloseşte degetele şi cuţitele în acest scop, iar barba o are în loc de prosop.

Fraţii mei, reveniţi la vatră! În casa Tatălui este destulă hrană pentru toţi. Părinţii noştri daci au ştiut să fie prieteni cu prietenii, şi duşmani cu duşmanii, iar voi tot mai mult vreţi să deveniţi eloi pentru morlocii sub steagul dungat-înstelat. Sau, chiar preferaţi să trăiţi într-un cămin, într-o cazarmă decorată cu stele pe fundal albastru (roşu, dungat, cum vreţi), în loc să trăiţi în propria casă, alături de iubita soţie şi copilaşii în ii şi cămăşi, pe pământul atât de drag al marelui Ştefan, al înfricoşătorului Vlad, al înţeleptului Mircea?

Preot Constantin Cojocaru, http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/

378b5u-960

Contact Form Powered By : XYZScripts.com