Header image

Perverșii, sau despre asaltul antireligios la care asistăm

21:05, miercuri, 27 februarie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Asaltul antireligios la care asistăm – de la chestiunea banilor pentru culte la cea recentă privind minorităţile sexuale – are un mare defect pe care nu îl poate ascunde. Este nefiresc, anapoda, în răspăr, artificial. Pe scurt: pervers. Cum aşa?

Ei bine, perversitatea rezidă în caracterul provocator. Locul în care se impune o astfel de agendă falsă este cât se poate de impropriu. Muzeul Ţăranului Român nu celebrează bucolismul, perfecţiunea ipotetică a satului, ci aspiraţia concretă a ţăranului la sfinţenie printr-o adecvare simbolică la cele ale pământului şi ale cerului deopotrivă. A face dintr-un astfel de spaţiu gazdă a mesajului imoral este de aceea pur şi simplu o enormă neruşinare. Ca şi cum ne-am pălmui bunicii.

Că reacţiile celor care se autoproclamă apărători ai valorilor tradiţionale suferă de lipsă de stil, este evident. Nu vreau să îi apăr sau să le justific excesele. Dar nici să trec cu vederea că la o provocare grosolană se răspunde, instinctiv, cu un plus de violenţă verbală. Acesteia îi urmează parada ostentativă a „victimelor“ care îşi arată cu satisfacţie „rănile“. Am reuşit să fim bătuţi! Victorie! Autovictimizarea pe post de martiraj. Încă o dovadă irefutabilă de perversitate.

Modul pervers de a gândi se vede mai ales în invocarea drepturilor omului. Or, acestea sunt interpretate abuziv, blasfemiator. Nu au murit generaţii întregi, convinse de necesitatea instaurării unei etici a spaţiului comun, pentru a promova deviaţiile. Înrădăcinate în solul antropologiei biblice, drepturile omului nu pot servi drept paravan excesului. Altminteri, genul proxim dispare sub povara diferenţelor specifice. Iată de ce, activismul agresiv al grupurilor „îndreptăţite“ reprezintă un atentat la substanţa celei mai importante construcţii a lumii moderne şi a statului de drept.

Să ne înţelegem. Din perspectiva neutră a autorităţii publice, atracţia pentru acelaşi sex nu trebuie incriminată. Vezi articolul 200 din fostul Cod Penal. Depenalizarea nu reprezintă însă acordarea unui cec în alb. Cuplurile de acelaşi sex nu sunt asimilabile, cultural şi religios, familiei. Punkt. De aceea, este profund discutabilă adopţia sau chiar naşterea, prin mame-surogat, a copiilor în asemenea condiţii. Am să fiu acuzat de obscurantism. Şi totuşi: credinţa mea îmi spune că ceea ce este lăsat de Dumnezeu nu poate fi greşit. Nu înseamnă că îi resping pe cei de altă orientare. Dimpotrivă. Îmi dau seama că nu le-am acordat până acum destulă atenţie, că i-am exclus, fără voie, din rugăciune.

Biroul de presă al Patriarhiei, de regulă foarte prompt să dea replici, majoritatea nefericite, culminând în oferta unei înmormântări la jumătate de preţ, tace suspect. Asta după ce, doar câteva zile în urmă, anunţa că „s-au înmulţit acţiunile social-filantropice“ sau, răspunzând unui articol, împărţea epitete pastorale oscilând între „ignoranţă“ şi „frustrare“. Acum, după cele întâmplate la MŢR şi valul de comentarii care pun semnul egalităţii între Ortodoxie şi fundamentalism, Colina Bucuriei se învăluie în ceaţă. Nu îi place tema. Iată o altă formă de perversitate.

un articol de Radu Preda

Sursa: http://adevarul.ro/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com