Record de pelerini veniți anul acesta la Iași să se închine la moaștele Sfintei Parascheva - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Record de pelerini veniți anul acesta la Iași să se închine la moaștele Sfintei Parascheva

19:22, luni, 16 octombrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Raclele cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva și ale Sf. Tecla au fost reintroduse, luni dimineața, în jurul orei 5,00, în Catedrala Mitropolitană din Iași, când rândul pelerinilor era doar până în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, potrivit Agerpres.

În jurul orei 4,30, raclele cu moaștele sfintelor au fost ridicate din baldachinul special amenajat și purtate pe umeri de un sobor de preoți într-o procesiune care a avut loc în jurul Catedralei Mitropolitane, după care au fost așezate spre închinare în lăcașul de cult.

Racla cu moaștele Sfintei Tecla, ce au fost aduse de la mănăstirea Neamț special pentru hramul Sf. Cuvioase Parascheva, va mai rămâne la Iași spre închinare încă o perioadă de timp.

Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost cel care a oficiat slujba de luni dimineață.

Printre ultimii pelerini care s-au închinat la raclele sfintelor, în această perioadă, a fost și un grup de 42 de credincioși din Pitești, care s-au așezat la rând luni dimineață, în jurul orei 2,00.

Potrivit organizatorilor, cu prilejul hramului Sf. Cuvioase Parascheva din acest an, aproximativ 300.000 de credincioși au venit la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la racla sfintei, numărul pelerinilor fiind dublu comparativ cu ultimii cinci ani.

Racla Sf. Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, marți dimineața la ora 6,00, pentru ca pelerinii sosiți din țară și străinătate să se poată închina și ruga cu ocazia prăznuirii hramului sfintei. Anul acesta, reprezentanții Mitropliei Moldovei și Bucovinei au adus în pelerinaj la Iași și moaștele Sf. Tecla.

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/Final-de-pelerinaj.-Racla-Sf.-Cuvioase-Parascheva-a-fost-reintrodusa-in-Catedrala-Mitropolitana-din-Iasi.-Record-de-pelerini-veniti-anul-acesta-sa-se-inchine-la-moastele-Sfintei-146796

Contact Form Powered By : XYZScripts.com