Header image

„Revoluţia” începe cu Biserica?

10:15, miercuri, 4 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Teribilul accident de la Clubul „Colectiv” din capitală, soldat cu 31 de morţi, pînă la această oră, şi încă 130 de răniţi grav, a răscolit lumea românească atît de tare, încît atmosfera a devenit una de război civil. După un „marş al tăcerii”, la care s-au adunat mii de bucureşteni pentru a-i comemora pe cei pieriţi în flăcări şi pentru a-şi manifesta revolta faţă de autorităţile vinovate, s-a declanşat un atac concentrat şi concertat asupra Bisericii.
Adepţii lui Barabas vor capul Nazarineanului ca arvună pentru cel al Cezarului. Rămîne altora sarcina de a analiza resorturile psihologice ale acestui deziderat. Eu doar constat că aceleaşi acuzaţii inventate (ca, de pildă, aceea privind sutele de milioane de euro care ar fi date anual Bisericii Ortodoxe Române din bugetul statului – o acuzaţie pentru care sînt scoşi oamenii la miting!), pe care le auzim de ani şi ani de la ateii militanţi, dar nu numai, sînt reluate acum cu furia căutării unui ţap ispăşitor.  
Deşi Biserica a dat zilele astea numeroase dovezi de ajutor concret în cazul care a stîrnit răzmeriţa naţională, tot ce spune sau face este răstălmăcit, mistificat, negat, minimalizat… Oameni care se pretind credincioşi îşi (re)descoperă vocaţia unui anticlericalism extrem. Orice opinie care are referinţe spirituale este văzută ca o blasfemie şi o declaraţie de război. Radicalismul se manifestă în numele toleranţei şi al dragostei. Nedreptatea – în numele justiţiei sociale. Orbirea ideologică – în numele lucidităţii. Ura – în numele empatiei şi al spiritului civic. Totul sub ochii uluiţi ai unei ierarhii bisericeşti care încearcă din răsputeri să răspundă revendicărilor sociale ale celor care nu calcă în biserici, dar consideră de datoria Bisericii să dea, să facă, să dreagă…
În acest ceas, cred că e necesar să ne amintim un îndemn al vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania: „Biserica trebuie să dea tot mai multe semnale de alarmă şi faţă de poluarea spiritului”. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţim inima şi să ţinem ochii duhovniceşti deschişi, ca să nu cădem în înşelare.

 

Claudiu TÂRZIU

Contact Form Powered By : XYZScripts.com