Header image

Ritualul spălării picioarelor oficiat în Sfânta și Marea Joi la mănăstirea Saharna

23:45, joi, 17 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

„Deci, după ce le-a spălat picioarele și și-a luat vestmintele, șezând iarași le-a zis: întelegeți ce v-am făcut? Voi Mă numiți învățător și Domn, și bine ziceți, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi datori sunteți să spalați picioarele unul altuia: căci pildă v-am dat, că, precum v-am făcut Eu, și voi să faceți.

Amin, amin grăesc vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel care l-a trimis. Când știți acestea, fericiți sunteți de le veți și face. Nu de voi toți zic, căci știu pe cei ce i-am ales, ci ca să se împlinească Scriptura: Cel ce mănâncă pâine cu Mine, a ridicat călcăiul asupra Mea. Vă spun aceasta acum mai înainte de a se săvârși, că atunci când se va săvârși, să credeți că Eu sunt. Amin, amin grăesc vouă: Cel ce primește pe cel ce voi trimite Eu, pe Mine Mă primește; iar cel ce Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (loan XIII, 12-20).

Ca și fiecare an, ritualul spălării picioarelor a fost oficiat imediat după Sf. Liturghie, astăzi, în Sfânta și Marea Joi, la Sfânta Mănăstire Saharna. În cadrul acestui ceremonial, starețul mănăstirii Arhim.Adrian Baciu, a spălat picioarele celor aflați mai jos în ierarhie, reluând astfel momentul spălarii picioarelor apostolilor de către Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Cina cea de Taină. Este un obicei care s-a stabilit în mănăstirea Saharna încă de la redeschiderea sfântului locaș în 1991, și se oficiază anual spre bucuria credincioșilor și spre binecuvântarea obștii monahale, ca semn de smerenie a starețului, dar și spre învățătură pentru toți prezenți la slujbă.

Tradiția spălării picioarelor este stabilită din primele secole creștine, pentru că de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a dat pilda de smerenie prin faptele și prin viața Sa, aceasta fiind preluată de Biserica noastră, încât a ajuns până în zilele noastre.

Sursa: http://www.manastirea-saharna.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com