Header image

Rugăciunea a învins…

14:11, joi, 16 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Un văr de-al meu a participat la devăstarea unei mănăstiri, când comuniştii au decis s-o demoleze.

Mai apoi, toată viaţa a ignorat credinţa, fără să-i pese de urmări. Părea că nimic nu-l poate smulge din această rătăcire. Într-o zi nefastă, însă, nenorocirea l-a înfrânat…

O basculanta a lovit maşina cu care se deplasa spre capitală. Impactul a fost atât de violent, încât medicii de la salvare cu greu au reuşit să-l readucă la normalitate.

Când se zbătea între viaţă şi moarte, i-am făcut o vizită, l-am încurajat şi, la despărţire, i-am lăsat la căpătâi o carte de rugăciuni. Spre mirarea mea, n-a protestat, iar a doua zi a rugat-o pe sora medicală să-i citească o rugăciune pentru sănătate.

– I-am citit nu una, ci toate rugăciunele din carte, avea să recunoască acea femeie mai târziu, amintindu-şi cu uimire cum pacientul ei se lumina la faţă, se înviora şi medita îndelung asupra celor auzite.

– Mă simt din ce în ce mai bine, mai în siguranţă, i s-a destăinuit el, în cele din urmă. Rugăciunea a învins…Cel rău m-a părăsit!

Când s-a pus pe picioare, primul lucru pe care l-a făcut, ieşind din spital, a fost să intre într-o biserică şi să aprindă o lumânare de recunoştinţă.

***

Se pare că rugăciunea, în esenţa ei, este speranţa pe care omul nenorocit nu îndrăzneşte s-o destăinuiască decât lui Dumnezeu.

la general, tot ceea ce facem cu scopul de a-i ajuta pe alţii este, în fond, o rugăciune. Se roagă cu adevărat nu omul care cere ceva de la Dumnezeu, ci omul care face bine.

Când eşti singur şi nefericit, când ţi se pare că toate nenorocirile din lume s-au abătut asupra ta, aminteşte-şi că există alţii şi mai trişti, şi mai nefericiţi ca tine. Aminteşte-ţi asta şi roagă-te, în primul rând pentru ei, nu pentru tine. Dumnezeu, abia atunci se întoarce cu faţa către noi, când descoperă că suntem gata să ne jertfim pentru alţii, să facem tot ce ne stă în putere pentru salvarea aproapelui nostru.

În ziua când nici o rugăciune nu se va înălţa către cer, Dumnezeu va şti că omenirea a pierit. Acea zi va fi, cu siguranţă, şi ultima zi din viaţa întregului Univers.

De noi depinde dacă va veni sau nu. 

Extras din Fărâme de suflet, Aurelian Silvestru, Ed. Tocono, 2011, p.322-323

Contact Form Powered By : XYZScripts.com