Header image

Rugăciunea este „judecată înainte de judecată”

– Gheronda, Sfântul Ioan Scărarul spune că rugăciunea este „judecată înainte de judecată”.

– Așa este. Când omul se roagă corect, atunci rugăciunea este  „judecată înainte de judecată”. Cel care este sănătos duhovnicește, când merge să se roage, dacă își va simți inima învârtoșată, va cerceta de unde îi vine aceasta, ca să se îndrepte. „De ce mă simt așa? Nu cumva am rănit pe cineva prin purtarea mea? Nu cumva am judecat sau mi-au trecut prin minte gânduri de judecată și nu mi-am dat seama? Nu cumva mi-a trecut un gând de mândrie sau există înlăuntrul meu vreo voie proprie și nu mă lasă să comunic cu Dumnezeu?”

– Și dacă nu află nimic, Gheronda?

– Nu se poate. Ceva s-a întâmplat. Dacă va căuta în arhivă – adică dacă se va cerceta pe sine -, va afla dosarul cu pricina și își va da seama unde a greșit.

– Să se cercetaze pe sine, Gheronda, sau să se mărturisească lui Dumnezeu?

– Ce să mărturisească, de vreme ce nu știe ce-a făcut? Mai întâi trebuie să se cerceteze pe sine. Și dacă nu va afla nimic, atunci să facă vreo două-trei metanii, să cadă în genunchi și să spună: „Dumnezeul meu, fără-ndoială că am greșit cu ceva. Luminează-mă să înțeleg ce-am făcut”. Iar de îndată ce va spune aceasta, odată cu smerenia va dispărea și ceața ispititorului și va afla pricina. Văzând Dumnezeu smerenia lui, va trimite Harul Său și-l va lumina să-și aducă aminte exact ce a greșit, ca să se poată pune în rânduială.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești 6 – Despre rugăciune,  Editura Evanghelismos, București – 2013, p. 39-40

Contact Form Powered By : XYZScripts.com