Rugăciunea înălțată cu credință către Sfântul Spiridon, cu adevărat face minuni! - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Rugăciunea înălțată cu credință către Sfântul Spiridon, cu adevărat face minuni!

15:40, joi, 1 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.

Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.

Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!
Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă. Amin!”

 * * *

La Spitalul de Urgență din Chișinău s-a încetățenit mai bine de trei luni o frumoasă tradiție de a se citi Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon la biserica în construcție cu hramul în cinstea acestui mare ierarh al Ortodoxiei, în zilele de JOI, ora 17.00 și DUMINICĂ, ora 12.00.

Neținând cont de condițiile vremii, de e ploiae, vânt sau ger, mica comunitate creștină nu a contenit rugăciunea către ocrotitorul celest, în cinstea căruia se înalță acest sfânt lăcaș.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi! Mulțumim și ne rugăm pentru toți cei care jertfesc din puținul lor…

Cerem şi în continuare sfintele rugăciuni şi ajutorul creștinilor, astfel ca lucrările de construcţie a bisericii să fie duse la bun sfârşit. Or, rugăciunea înălțată cu credință către Sfântul Spiridon, cu adevărat face minuni!

Preot Mihail Bortă, paroh al bisericii în construcție Sf. Ierarh Spiridon

tel. +373 68559904; E-mail: [email protected]

Contact Form Powered By : XYZScripts.com