Header image

Rugăciunea de la „Bezbojenka”

Bezbojenka era un penitenciar special creat pentru mitropoliţi, episcopi, cardinali, rabini, muftii, preoţi budişti, pastori, şamanişti, strânşi din toată ţara. Erau aproape omie de „rătăciţi”, cum îi numea şeful lagărului, Mâşin. De ce au fost adunaţi cu toţii la unloc?!

Cei care au avut ideea creării unei astfelde închisori cu subtext educativ, urmând un gând al comisarului Lunacearski, aşteptau ca aceştia să se încaiere, să se “toarne”, unii de-o confesiune – pe alţii de altă confesiune, să se stranguleze ca infractorii de drept comun prin somn, dar, în primul rând, să fie convinşi unul de celălalt că Dumnezeul în care cred, de vreme ce mai există atâţia alţi dumnezei, nu este adevărat.

Dar decepţia iniţiatorilor a fost mare: deţinuţii ortodocşi, catolici, musulmani, ebraici ş.a.m.d. nu numai că nu se certau „24 de ore din 24”, cum se sperase, nu numai că se ajutau reciproc să-şi împlinească normele şi să se protejeze, nu numai că nu-şi făceau unul altuia viaţa amară, nu numai că trăiau în pace, dar se şi rugau împreună. Când descoperi asta, Mâşin ordonă gardienilor să-i împrăştie, să-i trateze pe toţi delaolaltă cu pumni, răcnete, bătăi cu patul armelor, cu insulte, înjurături, suplicii. Dar ei răbdau şi se rugau mai departe.

− Ce-i cu voi, dobitoacelor?! ţipa acestacu spume la gură. Vă lăsaţi bătuţi pentru un Dumnezeu care nu este. Cine dracu’ să vă înţeleagă?!

Odată, când a văzut că munca educativă s-a dus aproape toată pe apa sâmbetei, l-a descusut pe părintele Ioan Florenski:

− Cum vă rugaţi delaolaltă cu brahmanii şi şamanii, cu muftiii?… Nu e oare acesta, părinte, cel mai mare păcat?!

Preotul l-a privit de sub sprâncenele cărunte şi i-a spus:

− Suntem cu toţii credincioşi, suntem cu toţii oameni.

Apoi, ca să-şi bată joc de el, aşa a calificat acest gest Mâşin, preotul Ioan a adăugat:

− Noi am observat: reuşim cu toţii mai mult când ne rugăm împreună.

Cei mai mulţi dintre deţinuţi nu ştiau aproape niciodată când e duminică. Exista, e drept, în săptămână o zi de odihnă. Nimeni însă nu era sigur dacă acea zi era de dumini că sau de sâmbătă, de vineri sau de luni…

Într-o dimineaţă se transmisese din gură în gură că peste câteva zile va fi duminică, dar nu una ca toate celelalte, ci Duminica Învierii. Pe urmă, în ajun, pe când lucrau la un obiectiv, s-a mai zis că s-ar putea ca cei peste o mie de deţinuţi să fie duşi şi în ziua de Paşti la muncă. Şi, cu adevărat, în acea dimineaţă, ei au fost scoşi şi aliniaţi în curtea închisorii.

A început numărătoarea. Aceeaşi. De fiecare zi. Obositoare. Şi lungă. Apoi, când aceasta s-a încheiat, Mâşin a prins să le vorbească:

− Bă! Cât de tâmpiţi ar trebui să fiţi ca să vă închipuiţi că Dumnezeu sau Buda, sau Mahomed, sau Sakia-Muni există. Dacă existau, de
mult vă scoteau de aici. Şi atunci la ce vă mai rugaţi, dacă nu vă ajută, blegilor?!

Aici Mâşin a tuşit, şi a trecut la obiect:

− Azi vom serba Paştile vostru prin muncă. Aşa am decis eu.

Pe urmă a devenit mai liric:

− Păcat, bă, că acest Iisus al vostru n-a căzut pe mâinile mele. Dacă Iisus ar reveтi pe pământ, aici la Bezbojenka, eu aş şti cum să-l răstignesc din nou, astfel încât să nu mai învie niciodată. Închipuiţi-vă un Iisus electrocutat sau agăţat de picioare în întunericul fântânii cu capac din curte. Sau împuşcat în ceafă. Sau strangulat cu propriile lui braţe. Sau înfundat în carceră, în sacul nostru de beton, unde ar fi fost devorat de şobolani. Cine ar fi aflat sau ar mai afla vreodată de el?! Şi, poate, cine ştie?! acesta a şi trecut deja prin mâinile mele, şi nu o dată? Ce lipsă de imaginaţie la cei care l-au bătut în cuie, dându-i şi dreptul de a vorbi de pe cruce în faţa unei mulţimi de martori. Eu aş fi găsit cum să-l ucid profesionist, cu o moarte rapidă, fără agonie, încât niciun evanghelist dintre voi n-ar mai fi avut ce să scrie decât: „A fost, nu mai este”. Atât.

(Altădată, tot el le spusese:

− Pentru pedepsele pe care le-am gândit eu, Satan, dacă există, ar trebui să mă invidieze. Lui, cu siguranţă nu i-au trecut prin minte
chinuri şi pedepse pe care le-am inventat eu pentru duşmanii poporului: indivizi puşi să stea într-un frig de minus 50 ̊ cu picioarele într-un vas cu apă dată în clocot, infractori fini alde voi legaţi şi cu nările înfundate cu dopuri de materii fecale umane şi altele asemenea.
El, când născocea un supliciu nou, avea bucuria pe care o încearcă un om de creaţie atunci când alcătuieşte un poem sau o simfonie genială.)

− Şi acum…, a rostit dânsul grav, plimbându-se prin faţa rândurilor de deţinuţi, …cum am zis, vom serba prin muncă Paştile din
acest an…

Peste cei aliniaţi s-a lăsat brusc o tăcere apăsătoare. Se auzeau numai blacheurile cizmelor lui Mâşin, lovindu-se de pavaj.Apoi răsună ordinul tradiţional:

− Ascultă comanda la mine:  Către obiectivul de muncă, înainte maaarrş!

Dar, nimeni nu se mişcă din loc. Atunci se auzi şi vocea unuia dintre deţinuţi. O voce timidă, piţigăiată, ca de vrăbiuţă gâtuită:

− Eu astăzi nu merg la lucru!

Era Yvvi, deţinutul de credinţă eseniană, unicul din tot lagărul care deţinea taina levitaţiei: acesta, când se ruga, se înălţa mai bine de o şchioapă de pământ. Atunci gardienii ştiau că Yvvi se roagă în gând, fără cuvinte, dar cum rugăciunea era interzisă în penitenciar, îi trăgeau pumni ca „să coboare cu picioarele pe pământ”. Această capacitate, care l-ar fi umplut de bucurie pe un om de rând, lui Yvvi îi provoca o mare suferinţă, dar şi o mare spaimă, de multe ori el fiind văzut cum se opunea din toate puterile acestei forţe fenomenale, ca şi cum s-ar fi luptat cu cineva mai tare ca el.

Era Yvvi, fiinţa blândă pe care o iubeau deţinuţii de toate credinţele.

− Poftim?! se prefăcu Mâşin că nu auzi, uitându-se întrebător către locul unde se afla esenianul.

− Eu astăzi nu merg la lucru! repetă Yvvi.

− Da, tu nu vei merge, confirmă Mâşin.Deschise tocul, scoase nagantul căptuşit cu plăcuţe de aur, despre care se lăuda că i-l dăruise însuşi Dzerjinski, şi trase fără să ochească.

Yvvi se prăbuşi mort la pământ. Zăcea ca o cârpă mototolită la picioarele celorlalţi ostatici, fără să mai poată zbura.

– Către obiectivul de muncă, înainte maarrş! repetă comanda Mâşin.

Dar nimeni nu se clinti. La un moment dat, toţi cei peste o mie de deţinuţi prinseră să se aşeze încet, unul câte unul, în genunchi. Şi în acea tăcere desăvârşită, se auzi clar vocea sau, mai degrabă, şoapta preotului Ioan Florenski, îngânând o rugăciune, pe care toţi cei prezenţi o mai auziseră de la el când căra roaba cu pietre sau tăia pini în taiga, ori când era dus la carceră:

– Sfinte Dumnezeule,
Sfinte tare,
Sfinte fără de moarte,
Miluieşte-ne pre noi…
Primeşte în Împărăţia Ta sufletul robului
Tău Yvvi…

Aici se auzi şi vocea imamului Abdurah man din Buhara:

− Proorocule Mahomed, ocroteşte-l pe credinciosul Tău Yvvi..

Rabinul Moses îşi ridică şi el palmele către cer:

− Dumnezeu al lui Moise şi al Patriarhilor Dintâi, bucură-te de jertfa fiului Yvvi…

Aceste şoapte, care răsunară până departe sub cupola cerului, au fost pe dată preluate de ceilalţi deţinuţi: era o rugăciune izvorâtă dintr-o mie de piepturi, rostită în genunchi, cu ochii în pământ, cu palmele la piept, la frunte sau întoarse spre bolţi, ca într-o mie
de graiuri diferite.

Bezbojenka era o „închisoare a popoarelor”. Erau între acei deţinuţi oameni de diverse rase, de diferite religii, de diferite civilizaţii. Închisoarea aceasta devenise de mult un spaţiu al toleranţei, dar nu între călăi şi jertfe, ci între cei sacrificaţi: probabil acesta a fost unicul loc din lume, poate şi din istorie, unde, în acelaşi timp, credincioşi şi atei, ortodocşi şi catolici, ebraici şi musulmani, protestanţi şi adventişti, baptişti şi tibetani, budişti şi şintoişti au rostit aceeaşi rugăciune. Fiecare, în limba şi în credinţa sa.

În acea clipită, fiecare dintre ei putea zice: „eu sunt alţii”, „eu sunt ceilalţi”, „eu sunt mulţi”.

Când gardienii prinseră să tragă focuri de avertisment, să-i lovească peste gură cu bocancii şi cu patul armelor, să-i şfichiuiască cu cnutul, ca să-i facă a înceta să se roage, ei nu-i mai auzeau. Evadaseră cu toţii în rugăciune. Dumnezeu era cu dânşii. Chiar dacă pentru fiecare dintre aceşti suferinzi El avea nume diferite: Savaot, Iehova, Iisus, Mahomed, Buda, Şiva, ei simţeau: Cel de Sus era acolo, ajutându-i să reziste şi să spere.

Nimeni nu mai auzea vociferările lui Mâşin, nimeni nu mai simţea încălţările şi pumnii gardienilor lovindu-le creştetul, umerii, genunchii, gura care se ruga:

− Sfinte Dumnezeule,
Sfinte tare,
Sfinte fără de moarte,
Miluieşte-ne pre noi…

Loviturile continuară mai mult de o oră. Dar nimeni nu se clinti din loc. Dar nimeni nu renunţă la rugăciune. Nici chiar puţinii atei şi liber-cugetători, pe care, minune! această solidaritate umană îi făcuse să simtă brusc ceva mai mult decât le îngăduia raţiunea, lăsându-se învăluiţi şi ei de acea taină neînţeleasă care coborî ca un impuls mai degrabă cosmic şi-n sufletele lor.

Până la urmă, întemniţaţii au învins: au fost întorşi cu toţii în celule. Ca să-şi serbeze Paştile lor, cu apă chioară şi o coajă de pâine uscată, care urma să li se aducă la prânz şi care avea să le facă ziua sărbătoare.

Numai părintele Florenski a fost ridicat de soldaţi şi dus în carceră. Tot în carcere separate au fost duşi un rabin, un imam, un lama, un episcop catolic, un predicator baptist şi un şaman eschimos…

Părintele Ioan ştia că va sta acolo 10 sau 15 zile. Într-o celulă de beton, în întuneric, cu apă pe jos, celulă friguroasă, îngustă, foind de şobolani.
Dar el era fericit.În acea zi, cu zăpadă pe culmi, Dumnezeu coborâse de la locul Lui din cer ca să fie cu ei, îl simţise ca niciodată aproape, acolo printre ei la Bezbojenka, închisoarea de la marginea lumii…

Acest incident îi făcu pe iniţiatorii înfiinţării „acestui lagăr al popilor” să-şi recunoască eşecul şi să-i împrăştie pe locatarii de la Bezbojenka în celelalte peste 100 de lagăre – pentru criminali de drept comun, pentru deţinuţi politici, pentru hoţi, pentru sabotori ş.a.m.d.− din peninsulă.

Fragment preluat din cartea „Tema pentru acasă” (Iaşi: Princeps Edit, 2009, p. 269-279).
d910c881001f90c196de1a3562a

Contact Form Powered By : XYZScripts.com