Header image

Să amenajăm împreună un loc de creştere şi de educaţie creştin-ortodoxă!

19:25, marți, 15 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Marea tragedie a multor localităţi este că numărul copiilor şi tinerilor, dar şi a întregii populaţii din republică scade. Se simte un exod spre urbe, în special spre capitală, iar de aici mulţi pleacă „în lumea mare” în speranţa unei vieţi mai bune.

Din fericire sunt şi localităţi relativ mai noi care abia cresc şi se extind. Ne referim la localitatea Dumbrava din preajma capitalei, care şi-a ridicat o biserică, are stradă centrală asfaltată, se construieşte un supermarket, sunt deja câţiva agenţi economici, familiile comunică şi se împrietenesc străzile.

Am numit acum câţiva Dumbrava – localitatea pe care o uneşte doar biserica. Vrem tare mult să ne unească şi alte activităţi bune, sănătoase şi ziditoare.

În acest sens, acum doi ani am pornit construcţia unui Centru social pentru copii chiar în curtea bisericii. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor de bună credinţă s-a reuşit ridicarea şi acoperirea edificiului, iar în această primăvară demarează lucrările de amenajare a acestuia. Se vor multe, însă nu ştim cum vom reuşi până la urmă. Ne gândim la un loc de întâlnire şi de educaţie a tinerilor.

Ar fi bine să fie incluse meditaţii, filme de suflet, sală de sport, cercuri de pictură, sculptură, croşetare, broderie, cântare etc., deci tot ce-l ajută şi-l formează ca personalitate pe fiece copil şi tânăr.

Astfel, venim cu îndemnul de a susţine aceste iniţiative prin implicare directă sau indirectă.

Orice încurajare, sfat şi ajutor contează!

Telefonaţi: 079481586 – preot Octavian Moşin.

Rechizite bancare ale parohiei în construcţie:

Biserica „Sf. Petru Movilă”, str. P. Movilă, 37 A, Dumbrava, com. Truşeni, mun. Chişinău

c/f 38584014

cont 222472202643

BC Banca Sociala S.A

Filiala Interraională

Cod bancă BSOCMD2X722

Contact Form Powered By : XYZScripts.com