Să dați copiilor voștri o educație bună - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Să dați copiilor voștri o educație bună

Nu încetez a vă ruga, de a vă ruga cu lacrimi și a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o educație bună. Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația ce i-o dai. De altfel, ai și răsplată.

Ascultă ce ne spune Pavel: …dacă vor stărui, cu înțelepciune, în credință, în dragoste și în sfințenie. Dacă ai nenumărate păcate adunate în conștiința ta, atunci născocește o iertare a păcatelor tale, și anume: crește un atlet pentru Hristos. Prin aceste cuvinte nu-ți spun: Nu-l lăsa să se căsătorească. Trimite-l în pustie. Pregătește-l să îmbrățișeze viața monahală. Nu-ți spun asta! Aș vrea negreșit și aș dori ca toți să îmbrățișeze viața monahală, dar nu silesc pe nimeni, pentru că o astfel de viață pare prea greu de purtat.

Crește un atlet pentru Hristos! Învață-ți copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume. Dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învățăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întăresc ca și sigiliul aplicat pe ceară. Copilul, când e mic, tremură, se teme și are respect și de chipul tău, și de cuvintele tale, și de tot ce faci. Întrebuințează cum trebuie superioritatea ta. Tu ești cel dintâi care te vei bucura de bunătăți dacă ai un copil bun, și apoi, Dumnezeu. Prin educarea copilului tău lucrezi pentru tine însuți.

Sfântul Ioan Gură de Aur– Despre feciorie, apologia vieții monahale, despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 400

CefIo8RN2dg

Contact Form Powered By : XYZScripts.com