Header image

Să iubim pe vrăjmaşii noştri, căci această poruncă îşi are temelia în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele

22:23, sâmbătă, 10 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: ,

Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă,
faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc
 (Matei 5, 44)

Iubiţi frați întru Hristos,

Evanghelie de astăzi ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, căci această poruncă îşi are temelia în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Aproapele nostru este orice om din lume, (Luca 10, 36-37), şi nu avem dreptul să urâm pe nimeni, căci toţi sânt zidiţi de Dumnezeu şi poartă aceeaşi fire ca şi noi.

Porunca lui Hristos dată cu privire la iubirea de vrăjmaşi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc de­săvârşit este” (Mt. 5, 48), mulţi sfinți părinţi văd în capacitatea de a iubi pe vrăjmaşi un semn al desăvârşirii duhovniceşti. Iubirea de vrăjmaşi e într-adevăr un criteriu al împlinirii primei porunci, aceea ce a iubi pe Dumnezeu (Mt 22, 37-38), căci, după cuvintele Sfântului Ioan Teologul: „Dacă spune cine­va că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăşte, min­cinos este. Cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21). Sfântul Maxim se face în mod nemijlocit ecoul acestei ultime afirmaţii: „Cine iubeşte pe Dumnezeu iu­beşte întru totul şi pe aproapele său”.

Atunci când este bine înţeleasă, iubirea de vrăjmaşi e un criteriu al împlinirii celei de-a doua porunci, asemenea primei (Mt 22, 39): nu putem pretinde că iubim pe aproapele nostru dacă am exclude pe cineva de la această iubire. Aşa cum observă Sfântul Ignatie Brianceaninov, „iubirea de vrăjmaşi e treapta cea mai înaltă pe scara iubirii de aproapele”. Ea este, semnul şi criteriul posesiunii „celei mai mari avuţii, care este dragostea desăvârşită; pe care e cu neputinţă să o aibă cine nu iubeşte pe toţi oamenii deopotri­vă, asemenea lui Dumnezeu”.

Sfântul Siluan consideră şi el iubirea de vrăjmaşi drept un criteriu al adevăratului cult al lui Dumnezeu. „Cine vrea să cu­noască pe Domnul, acela trebuie să iubească pe vrăjmaşi”. În schimb, „cine gândeşte rău de vrăjmaşi, acela nu-L cu­noaşte pe Dumnezeu”; „cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt”. Am văzut cum iubirea de vrăjmaşi ne îngăduie să cunoaş­tem, prin experienţa imitării lui Dumnezeu şi a asemănării cu El, dar şi prin „învăţătura” Duhului Sfânt, ceea ce Dumnezeu este în chip fundamental: Iubire ( I Ioan 4, 8). De aseamenea, arhimandritul Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan, consideră deosebit de importantă această recunoaştere a iubirii de vrăjmaşi drept criteriu al adevăratei contemplaţii şi al adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu.

Criteriu al iubirii şi al cunoaşterii lui Dumnezeu, iubirea de vrăjmaşi este prin ea însăşi un criteriu şi al unirii cu Dumnezeu, al comuniunii cu El, al prezenţei în noi a harului şi a sălăşluirii Duhului Sfânt. Stareţul afirmă în repetate rânduri: „Cine nu iu­beşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte  dulceaţa Duhului Sfânt”; „cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dumnezeu”; cine „nu vrea să se roage pentru vrăjmaşi” arată că „n-a primit pe Duhul Sfânt”; sau „dacă nu ţi-e milă de păcătosul care va fi chinuit în foc, aceasta înseamnă că nu este întru tine harul lui Dumnezeu”; în schimb, „unde e Duhul Domnului, acolo domneşte negreşit smerita iubire de vrăjmaşi şi rugăciunea pentru lume”, iar acolo unde e iubirea de vrăjmaşi, acolo e Duhul Sfânt; „când vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine”.

Zice Domnul, iarăşi, în Evanghelia de astăzi: De iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumită veţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi, de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce plată aveţi? Doar şi păcătoşii dau împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi. Voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind în schimb şi plata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, căci El este bun cu cei nemulţumitori şi răi (Luca 6, 32-35).

Cât de mare adevăr şi câtă dreptate au aici cuvintele Domnului! Căci dacă fac bine cuiva şi aştept ca şi el să-mi facă mie la fel, atunci ce plată mai aştept de la Dumnezeu? Astfel, facerea de bine a mea, nu priveşte răsplătirea mea în veacul viitor, spre slava lui Dumnezeu, ci este un schimb vremelnic cu scopul de a câştiga în veacul de acum, cele ce am cheltuit cu facerea de bine spre aproapele meu. Am împrumutat ca să mi se împrumute, am dat ca să mi se dea înapoi. Iar dacă dau milostenie sau fac alt bine aproapelui meu, nimic nădăjduind de la el, atunci pot nădăjdui răsplată de la Dumnezeu în veacul viitor, căci mintea mea nu priveşte spre plata cea vremelnică de la acela ce i-am făcut bine, ci spre bunătăţile cele veşnice din veacul viitor.

Atunci, după cuvântul Domnului, plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 12). Încă un lucru mult mai mare şi preaslăvit. Prin facerea noastră de bine către aproapele, fără a nădăjdui de la ei nimic în veacul de acum, ne facem fiii Celui Preaînalt, după cum zice Sfânta Scriptură: Eu am zis: dumnezei sânteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6).

Această vrednicie, de a ne face fii după dar ai lui Dumnezeu este cu totul străină de priceperea şi înţelegerea noastră pentru bogăţia slavei lui Dumnezeu, prin care vom deveni fii după Dar ai lui Dumnezeu în veacul de acum şi cel viitor. Adică să fim oameni asemenea lui Dumnezeu (I Ioan 3, 2), după măsura Darului Său, Care este bun spre cei nemulţumitori şi răi, răsare soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Să-l rugăm pe Dumnezeul dragostei şi al milei să ne împace în Hristos pe toţi şi să ne învrednicească Împărăţiei Cereşti, care este împărăţia iubirii veşnice. Amin.

Arhimandrit SILUAN (Șalari)

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii

Contact Form Powered By : XYZScripts.com