Header image

Să ne facem mintea o fabrică de gânduri bune

Rugăciunea lui Iisus curățește inima, iar curăția inimii sporește rugăciunea. Dar nu ajunge numai rugăciunea pentru curățarea minții și a inimii noastre. Nu folosește la nimic dacă ne rugăm, postim și priveghem zile întregi, iar mintea noastră este plină de gânduri rele față de aproapele.

”Pentru că din minte, gândurile rele se pogoară în inimă și-l fac pe om fiară”. Deoarece „din inimă iese toate relele” și „din prisosul inimii vorbește gura”.

Dumnezeu, însă, vrea să avem „inima curată”, iar inima noastră este curată atunci când nu îngăduim să treacă prin mintea noastră gânduri rele față de semenul nostru, fie că avem sau nu dreptate.

O rugăciune spusă cu inima murdară de gânduri rele va murdări și rugăciunea, căci gândul prea murdar învinge gândul rugăciunii. Pentru că, dacă punem mir peste ulei stricat se strică tot mirul. „Un gând bun și curat are mai multă putere decât orice nevoință am face”, pentru că gândurile bune paralizează gândurile rele și diavolești înainte de atac, ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul.

„Atunci când cineva ține fie și pentru puțin timp, un gând de-a stânga, adică rău asupra cuiva, orice nevoință ar face fie post, priveghere etc; se pierde. La ce îl va ajuta asceza dacă nu se nevoiește, în paralel ca să nu primească gânduri rele?. De ce să nu golească mai întâi chipul de depunerile din untdelemn (gânduri rele), care sunt bune numai pentru săpun, și doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor, și așa îl strică”.

Datorită firii noastre căzute, a păcatelor, a ispitelor care vin de la oameni și de la diavoli vom avea gânduri rele.

De aceea creștinul trebuie să facă în mintea sa o fabrică de gânduri bune, în care să fabrice numai gânduri bune, iar gândurile rele să le schimbe în gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare.

Prin gândurile rele, de judecare asupra semenului nostru, împiedicăm venirea harului Dumnezeiesc și lăsăm pe diavol să lucreze liber asupra noastră. Însă gândurile curate pe care le cultivăm în inima noastră, căutând să vedem numai părțile bune ale aproapelui nostru, au mai mare putere decât toată nevoința pe care am face-o și ne ajută mai eficient.

Fiecare creștin trebuie să ajungă să le vadă pe toate curate. Sfântul Apostol Pavel ne spune „Toate sunt curate celor curați. Dar pentru cei întinați și necredincioși nmic nu e curat; dimpotrivă, lor li s-au întinat și mintea, și conștiința”.

Ieroschimonahul Daniil Tudor ne spune „Mintea curată, duhovnicească, este Mintea lui Dumnezeu în noi. Înțelepciunea Cerească o putem câștiga prin purificare”.

Cum putem să ne purificăm?

Mai întâi prin înnoirea minții. Înnoirea minții se poate realiza prin ruperea de mediul păcatului, prin întoarcerea către noi înșine, prin trezirea în noi a ritmurilor sacre aduse omului de Mântuitorul Iisus Hristos; prin întoarcerea „fiului risipitor” către dragostea Tatălui Ceresc. Luarea propriei cruci de păcat, acceptarea și jertfirea acestei cruci a morții, pentru ca, prin Hristos, s-o schimbăm în Crucea Învierii noastre.

Gândul lui Hristos poate transforma mintea noastră căzută în Mintea lui Hristos.

Cum putem realiza acest lucru? Citind zilnic din Sfânta Scriptură: din Vechiul Testament, din Noul Testament, din Sfintele Evanghelii și Epistole. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu va aduce în mintea noastră gândul lui Hristos, care va curăți și sfinți.

„Mintea, prin plascititea sa, prin puterea sa de a asemăna, de a se face totul totului, prinde în sine Chipul lui Hristos și îl introduce în centrul ființei noastre, în inimă. Aceasta e funcțiunea rugăciunii inimii, introducerea minții în inimă. Dar nu poți introduce Chipul cel adevărat în inimă dacă nu ai întruchipat viu mintea în acest Chip. Adică, dinamismul minții nu l-ai fixat în Icoana lui Hristos.

Această cristalizare a Sfântului Chip în minte, cere rugăciunea minții. Această rugăciune nu se face însă rodnică decât meditând și citind Sfânta Scriptură în chip de rugăciune. Trebuie să ne săturăm mintea cu „cele ale Cuvântului”, purificând-o și fiind treji”.

O mare ispită pentru cei care vor să practice „Rugăciunea lui Iisus” este judecarea aproapelui. Atunci când judecăm pe altul, în el ne reflectăm de fapt noi, vedem răutatea din noi. Acest lucru se datorează faptului că noi privim cu ochiul nostru sufletesc mintea noastră, în exterior, pe aproapele nostru și-l judecăm, astfel, cu patimile care sunt în noi.

În acest fel, vedem, în realitate răutatea din inima noastră. De aceea Sfinții Părinți ne spun să întoarcem gândul cu care judecăm pe semenul nostru asupra noastră și să ne judecăm cu aceiași intensitate pe noi înșine, astfel smerându-ne.

Părintele Hristofor Panaghiotis, Inima duhovnicească a creştinului ortodox, Editura Panaghia, Vatra Dornei, 2005

Contact Form Powered By : XYZScripts.com