Header image

Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre…

Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu. Păcatele Îl alungă pe Dumnezeu, pe când supărările pe care ni le pricinuiesc ceilalţi Îl aduc aproape de noi, ca să ne apere.

Şi oricum ar fi, să ştii că de tristeţi, chinuri, ispite şi supărări nu scapi în viaţa de pe Pământ. Trebuie să dai piept cu toate acestea fără teamă, înarmat fiind cu credinţă, nădejde şi răbdare. Să îţi doreşti să nu cazi niciodată în ispită. Dar când Dumnezeu îngăduie că cazi, să nu te superi, nici să nu te tulburi în inima ta. Fă în schimb tot ce poţi, ca un ostaş vrednic al lui Hristos.

Creştinul nu se poate întrista decât atunci când el sau aproapele său fac ceva împotriva voii lui Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să se întristeze cei care sunt vorbiţi de rău, ci cei care vorbesc de rău. Pentru că cei care sunt vorbiţi de rău nu vor trebui să dea socoteală pentru vorbele care s-au spus despre ei. Cei ce trebuie să se neliniştească şi să tremure sunt oamenii care îi vorbesc de rău pe ceilalţi, căci mai devreme sau mai târziu vor fi duşi fără voia lor dinaintea tronului de judecată a lui Dumnezeu, unde vor da socoteală pentru spusele lor. De asemenea, cei care vorbesc de rău trebuie să se neliniştească şi pentru cât anume din ce au spus este adevărat.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, p. 251-252

2NOV_3864-600x396

Contact Form Powered By : XYZScripts.com