Header image

„Să nu vă întristați ca cei care n-au nădejde!”

12:37, luni, 16 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Întristarea care este amestecată cu deznădejde este boală otrăvitoare pentru suflet, pentru aceasta și zice Sf. Apostol Pavel: „Să nu vă întristați ca cei care n-au nădejde!” Iar întristarea cea pentru păcate, care este însoțită cu nădejdea mântuirii, vine din lucrarea Duhului Sfânt, Care ne vorbește prin glasul conștiinței. Mustrarea aceasta a conștiinței, care nu se desparte de nădejde, este călăuza cea sfântă, care ne duce spre mântuire.

„Deznădăjduirea este răutatea cea mai mare și cea mai vătămătoare din toate răutățile”. Deși toate păcatele sunt potrivnice lui Dumnezeu, sunt numai pe de o parte împotrivă, pe când deznădăjduirea este pe de-a-ntregul împotriva lui Dumnezeu, în toate direcțiile și în toate privințele, căci ea combate pe Dumnezeu și-L scoate afară din suflet, socotind răutatea drept Dumnezeu și pe diavol pricinuitor al răutății.

Omul cel cuprins de boala deznădejdii socotește că răutatea este mai puternică decât bunătatea lui Dumnezeu. De vreme ce el nu mai crede că Dumnezeu poate să-l mântuiască, prin aceasta omul socotește că răutatea este mai presus decât Dumnezeu.

Dar oare poate să fie o necinstire, o nechibzuință mai mare ca aceasta? Adică întru a socoti cineva că neputinciosul păcat este mai mare decât Cel Atotputernic sau că cel scurt întrece pe Cel nemărginit și cel fără ființă ar fi mai presus decât Cel pururea fiitor? Pentru aceasta scrie la Mărturisirea Ortodoxă că deznădăjduirea este păcat împotriva Duhului Sfânt. […]

Deznădăjduirea este semănată de către diavol, după cuvântul Sfântului Efrem Sirul, căci înainte de a săvârși omul păcatul, îi șoptește că nimic nu este păcatul, iar după cădere îi zice că păcatul este atât de mare, încât nu mai este iertare pentru el. […]

În sfârșit, să fim încredințați că deznădăjduirea este împotriva Sfintelor Scripturi din Legea Veche și din Legea Nouă. Căci în Sfânta Scriptură se înfățișează de mii de ori mila cea negrăită a lui Dumnezeu prin care primește totdeauna pe cei păcătoși. Atâtea și atâtea pilde arată potrivnicia deznădăjduirii. Atâția păcătoși, împovărați cu nenumărate păcate, arată că s-au mântuit de la începutul lumii numai pentru că nu și-au pierdut nădejdea, cum au fost: Lameh, Manase, Nabucodonosor, David împăratul, apoi femeia cea desfrânată, vameșul cel smerit, fiul cel pierdut, tâlharul cel credincios, Pavel cel habotnic și Petru verhovnicul, precum și toți ceilați care s-au mântuit.

Păcatul deznădăjdii este și împotriva cuvintelor Sfinților Părinți, care învață pe cei păcătoși să nădăjduiască la mila lui Dumnezeu și să arunce deznădejdea, dovedind că nu este nici un păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

„Fericit este omul care nădăjduiește spre Domnul!”- zice Sfântul Prooroc David. „Că prin nădejdea aceasta ne-am mântuit”- strigă Sfântul Apostol Pavel.

2

Sursa: I. Benedict Stancu, Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Editura Sophia, București 2008, p. 34-37

Contact Form Powered By : XYZScripts.com