Header image

Să ţinem postul!

14:06, sâmbătă, 28 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Avantajul postului e al nostru, nu al lui Dumnezeu. Nu aş putea vreodată să vorbesc despre post fără să amintesc că ursul posteşte şi el 3-4 luni şi tot urs rămâne, şi şarpele mănâncă numai pământ toată iarna şi primăvara rămâne tot şarpe, şi tot ne înveninează, şi nu şi-a schimbat firea. Dacă, urmare a postului, vom afla firea noastră schimbată în noaptea Învierii, înseamnă că am postit cu folos. La începutul postului noi ne urăm unul altuia post cu folos: îţi doresc post cu folos. Asta înseamnă că există şi post fără folos. Şi nu trebuie să amintim prea mult de ce şi cum un post ar putea fi fără folos.

Se plâng nevestele că nu-i pot convinge pe soţii lor să postească. De când s-au mai editat însă cărţi cu mâncăruri de post, sunt mai multe neveste care vin şi spun că este a patra săptămână din postul acesta de când soţul încă nu s-a prins că posteşte. A făcut o aşa diversitate de mâncăruri, încât el nu a sesizat. Pentru că dacă îi faci numai ciorbă de fasole şi cartofi prăjiţi, după aceea mâine ciorbă de cartofi şi varză călită şi gata, atunci, fiind o fire slabă, fără voinţă, sigur că soţul, pe care l-ai luat de acolo sau de dincolo, eventual de la discotecă, sigur că nu vrea să postească, nu înţelege; eventual face şi scandal, cum bine ştiţi.

În schimb, copiii vor să postească, dar părinţii îi opresc să postească, pentru că postul nu este înţeles de către ei înşişi, pentru ca să-l transmită şi copiilor. Copiii ar dori, dar părinţilor li se bagă în cap de către unul şi altul că copiii au nevoie de proteine şi de altele ca să poată să înveţe. Ei, dar iată că le dăm proteină destul de multă şi copiii tot nu învaţă. Tot nu au putere, pentru că sunt zdrobiţi în alte direcţii. Bătrânii obişnuiau să ia vasele de dulce şi să le spele şi să le urce în pod şi le coborau pe celelalte. Iar la sfârşitul postului făceau operaţia inversă. Sigur că era o exagerare, dar explicaţia e una singură: respectul pentru post. Noi nu e nevoie să facem aşa acum, dar să înţelegem de ce făceau ei aşa şi, înţelegând, să profităm de ce ne-a dat Dumnezeu cu tehnica modernă, şi să ţinem postul.

Din Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire – Căsătoria, taina iubirii creștine, Editura Agaton, p. 183-184

familie-masa

Contact Form Powered By : XYZScripts.com