Header image

Așa să și scrieți, să vină la prânz la timp…

Iată și un cuvânt de învățătură, un sfat de la stareț. Am primit o scrisoare de la prietenul și colegul de academie, părintele Alexandru B. din gubernia Samara, despre certurile sale cu soția… Cât de mult o iubise în pragul căsătoriei! Toți colegii de curs știau despre ea, cât este de  frumoasă și bună. S-au cununat.

El a primit o parohie într-o zonă muncitorească a orașului. Trebuia să construiască biserica. Tânărul și înflăcăratul preot pornise energic, cu toată dăruirea, la această muncă. Lucrările înaintau rapid. Toate bune, se părea. Doar o amărăciune pentru soție – părintele întârzie la prânz, iar bucatele ba se răcesc, ba se prea fierb, ba se prea rumenesc. Trece și timpul în zadar, și mai sunt și alte treburi de făcut… Soția, neâmpăcată cu situația, începu să se revolte, să se plângă de modul de viață și de starea degradată a familiei. Mai mult decât atât, în locul dragostei de odinioară soția începu să-și arate supărarea față de soț; familia se afla în impas. Părintele se justifică:

” Doar nu am fost nu știu pe unde, ci la construcția bisericii!”

Ea nu se liniștește cu asta. Începe o ceartă de familie, mereu dureroasă și mereu dăunătoare. Într-un sfârșit ea spune:

„Dacă nu-ți schimbi modul de viață, am să plec la părinții mei!”

Și, iată, către momentul vizitei la Optina am avut un schimb de scrisori cu acel părinte Alexandru. Aflând că merg la pustie, mi-a descris dificultățile sale de familie și m-a rugat să trec pe la părintele Anatolie și să-i cer sfatul: ce să facă și ce să aleagă dintre biserică și soție.

Am intrat în chilia părintelui. Primea de obicei mireni, monahii mergeau la alt stareț – părintele Nectarie. În chilia părintelelui Anatolie erau vreo zece-cincisprezece vizitatori. Printre aceștia i-am adresat și eu întrebarea. Ascultând cu ochii plecați istoria prietenului meu, părintele a clătinat cu durere din cap:

„Ce necaz, vai, ce necaz!” Apoi, grijuliu, dar fără ezitare, mi-a spus că părintele trebuie să ofere în această chestiune ascultare soției:

„Altfel va fi mai rău, va fi mai rău!”

Mi-a adus drept exemplu un caz din practica sa duhovnicească, cum o familie s-a destrămat dintr-un  motiv similar. Mi-amintesc chiar și numele soțului: îl chema Gheorghe.

„Desigur, a spus părintele Anatolie, și să faci biserică este o faptă mare; dar și păstrarea păcii în familie este o poruncă de la Dumnezeu. După cuvintele Apotolului Pavel, soțul trebuie să-și iubească soția ca pe sine însuși (Ef. 5, 25-33). Iată cât de înaltă este căsnicia! Trebuie saă îmbini și biserica, și liniștea din familie. Altfel lui Dumnezeu nu-I va mai fi bineplăcută zidirea bisericii. Iar vrăjmașul cel viclean, diavolul, sub chipul binelui voiește să pricinuiască rău: trebuie să pricepem șiretlicurile sale. Așa să și scrieți, să vină la prânz la timp. Toate au timpul lor. Așa să și scrieți!”

Apoi , cugetând o clipă, a adăugat:

„E bună treaba, desigur, să construiești o biserică. Însă acesteia i se amestecă, nebăgată de seamă, și vanitatea… Se amestecă, sigur că se amestecă: dorește să termine cât mai repede … să placă oamenilor… Așa și scrieți…”

Așa am și scris. Și lucrurile au mers spre îndreptare.

Extras din Întâlniri cu Sfinți, Mitropolitul Veniamin Fedcenkov, București: Cathisma, 2008, pag. 20-23

71

Contact Form Powered By : XYZScripts.com