Header image

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci la Catedrala episcopală din Soroca

12:25, marți, 27 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca.

La slujba de sărbătoare au participat clericii și enoriașii bisericii centrale a orașului.

În cuvântul predicatorial, PS Ioan, a vorbit despre cinstirea semnului Sfintei Cruci, evidenţiind faptul că Crucea a devenit un semn al identităţii creştinilor, încă din timpul Sfinţilor Apostoli. Episcopul vicar a vorbit şi despre aflarea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, a lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

„Iubiţi credincioşi, în această zi de cinstire a Sfintei Cruci, lumina Crucii ne cheamă să ne întărim credinţa şi să sporim în iubirea jertfelnică, smerită şi milostivă a lui Hristos care s-a arătat pe Cruce. Iar puterea Crucii este puterea iubirii milostive a Mântuitorului, mai tare decât moartea”, a menționat PS Ioan.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi Vlădica Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i la fapte bune și viață trăită în numele Domnului Hristos.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com