Header image

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh la Catedrala “Sf. Cneaz Alexandru Nevski” din Ungheni

15:44, duminică, 8 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Astăzi, 8 iunie 2014, la zece zile după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer și 50 de zile de la Învierea Sa din morți, creștinii ortodocși sărbătoresc Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută şi sub denumirea de “Cincizecime”, sau cea populară de „Duminica Mare”.

În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt şi a Înălţării lui Hristos abia în jurul anului 400 cele 2 sărbători despărţindu-se una de cealaltă.

În această zi de mare praznic, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală “Sf. Bin. Kneaz Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Ierarhul a fost de preoții slujitori ai catedralei, candidatul pentru hirotonie tînărul Nicolae BOIAN şi mulţimea de credincioşi prezentă la slujba de astăzi.

La începutul Sfintei Liturghii, candidatul pentru hirotonie în trapta de Diacon, tînărul Nicolae BOIAN, a fost trecut prin treptele clerului inferior pînă la treapta de Ipodiacon

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice Preasfinția Sa, a menționat importanța acestei sărbători prin faptul că astăzi s-a Pogorît Duhul Sfînt: ,,Duhul Sfînt se numeşte „Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pămînt, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfînta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mîntuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte „la tot adevărul” Duhul Sfînt, care rămîne cu noi „în veac”, adică şi pe pămînt şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice. Duhul Sfînt „va mărturisi” despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mîntuitorul şi Judecătorul lumii şi „va vesti”, adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfînt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul şi reaua credinţă a sectelor rupte din sînul Bisericii, ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi.

Dar de ce a venit Sfîntul Duh Duminica şi în chip de limbi de foc s-a aşezat pe capetele Sfinţilor Apostoli aflaţi în foişorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintîi a săptămînii, şi tot Duminica pe la orele nouă dimineaţa S-a coborît Duhul Sfînt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi, ca zi de odihnă veşnică a creştinilor în locul sabatului Legii Vechi şi să ne îndemne Duminica dimineaţa, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfînta Liturghie şi cuvîntul de învăţătură din Evanghelie.”

După Canonul Euharistic Ipodiaconul Nicolae BOIAN, absolvent al Academiei de Teologie din Chișinău, Magistru în Teologie și totodată colaborator al Centrului Eparhial, a fost hirotonit în treapta de Diacon.

După încheierea Sfintei Liturghii a urmat Vecernia din Duminica Pogorârii Sfântului Duh, numită a “Plecării genunchilor”, deoarece în cadrul acesteia se dau citire rugăciunilor speciale adresate Sfintei Treimi, dar și pentru că pentru prima dată de la Învierea Domnului credincioșii se așează din nou în genunchi.

La finele Vecerniei, Preasfinția Sa, a felicitat nou-hirotonitul Diaconul Nicolae BOIAN, cu această mare taină după care părintele diacon a mulțumit din suflet Ierarhului pentru Harul și încrederea acordată.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com