Header image

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Catedrala episcopală din Soroca

16:45, sâmbătă, 6 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, numeroși credincioși, avându-l în frunte pe Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, s-au adunat în Catedrala episcopală din oraşul Soroca, pentru a cere prin rugăciune mijlocirea acestui mare martir al creștinătății în fața Domnului.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul Sorocei a vorbit despre personalitatea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe arătând că marele mucenic pe care Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi a primit o educaţie aleasă şi a fost un om vrednic, cu multe virtuţi morale deosebite pe care le-a inspirat mama sa şi credinţa în Hristos.

La sfârșitul Sfintei Liturghii Episcopul Ioan a adresat mesaj de felicitare monahiei CRISCHENTIA (Nogailâc), econom al Catedralei episcopale, cu prilejul aniversării celor 40 de ani ai vieții. De asemenea, a fost felicitat și protodiaconul Anatolie COBZAC, care în această zi își prăznuiește Sfântul ocrotitor.

De felicitări din partea Părintelui Episcop s-au bucurat şi enoriaşii ce poartă numele în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi derivatele acestui nume.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com