Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Mănăstirea Călărășeuca - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Mănăstirea Călărășeuca

19:12, sâmbătă, 12 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

În fiecare an, la 29 iunie/ 12 iulie, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcţie de data Paştilor. Sfîntul Petru, figura cea mai remarcabilă între cei 12 Apostoli, şi Sfîntul Pavel, prigonitorul pe care Hristos l-a transformat în Apostol al Evangheliei, s-au bucurat dintotdeauna de o cinste aparte în Biserică. Sunt prăznuiţi în aceeaşi zi, deoarece, amîndoi s-au săvîrșit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos la anul 64, iar lui Pavel tăindu-i-se capul în anul 67. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2).

În ziua cinstirii lor, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a liturghisit în mijlocul unui sobor de preoți și diaconi la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca.Vizita Ierarhului a fost primită cu multă căldură, dragoste și bucurie duhovnicească de către Preacuvioasa maică stareță, Egumena Eufrosinia, împreună cu obștea viețuitoarelor și mulțimea pelerinilor și închinătorilor adunați la sărbătoare.

După citirea pericopei evanghelice a praznicului, de la Matei XVI, 13-19, cu binecuvîntarea Prea Sfinției Sale, protoiereul Vitalie Mailovschii, parohul bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Unguri, raionul Ocniţa, a rostit un cuvînt de zidire duhovnicească.

La final, Ierarhul a rostit în fața credincioșilor un panegiric la Sfinții Apostoli Petru și Pavel, elogiind credincioșia, zelul misionar și rîvna pentru viață curată a acestor „Stîlpi ai Bisericii Creștine”, care sunt pentru noi modele și îndrumători către o comuniune sinceră și reală cu Hristos.

După Sfînta Liturghie, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat rînduiala tunderii în monahism a unei vieţuitoare din obşte, iar altele șapte au primit tunderea în treapta rasoforiei. În cuvîntul adresat obştii monahale şi noilor monahii, Ierarhul a subliniat importanţa vieții statornice în duhul voturilor monahale depuse la călugarie.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com