Header image

Şcoala este pridvorul Bisericii

Nu pruncul trebuie să fie ca noi, ci noi trebuie să fim ca pruncii, dacă vrem să păşim în împărăţia cerurilor, se spune în Sfânta Evanghelie. Pentru a-şi păstra sufletul de copil chiar şi la vârsta maturităţii, este absolut necesar ca omul să-L cunoască pe Hristos încă din fragedă vârstă. În acest context, Religia nu este doar un obiect sau disciplină de studiu, ci devine un principiu educativ, formativ de conştiinţe şi de vieţuire creştină cu Hristos şi în Hristos.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, poruncindu-le să predea Vestea cea bună la toate popoarele. Datorită acestui fapt, educatorul creştin, care rămâne fidel poruncii Mântuitorului, pune accentul pe vestirea mesajului evanghelic, în virtutea unei misiuni care porneşte de la Dumnezeu către om, dar şi a unei lucrări care porneşte de la om la Dumnezeu. Dacă nu se ia în considerare contextul cultural în care trăiesc tinerii sau dacă nu se ţine seama de mentalitatea şi de problemele lor, cuvântul Evangheliei riscă să nu prindă rădăcini adânci în mintea şi inima elevilor.

În orice demers al său prin această lume efemeră, oricărui dascăl îi sunt necesare anumite coordonate care să se întruchipeze într-un model, cu atât mai mult cu cât misiunea sa este aceea de a sculpta caractere, lucrând cu sufletele, şi inimile copiilor. Şi ce model poate fi mai potrivit pentru un educator dacă nu Mântuitorul Însuşi, „Calea, Adevărul şi Viaţa“. Iisus Hristos cuprinde toate atributele învăţătorului perfect, fiind Învăţătorul suprem prin însăşi Persoana Sa. Din aceasta izvorăşte învăţătura, care arată drumul adevărat al omului spre eternitatea desăvârşită a existenţei. El e, ca atare, „Învăţătorul“ şi „învăţătura“ în persoană, dacă este „Lumina“ în persoană. El e Cel ce propovăduieşte şi „Cel ce Se propovăduieşte pe Sine“. În El se identifică Subiectul învăţăturii cu „obiectul“ ei. De aceea, Mântuitorul a fost perceput de mulţimile care Îl ascultau ca un altfel de învăţător decât cei pe care îi mai auziseră: „Mulţimile stăteau uimite de învăţătura Lui, căci îi învăţa pe ei ca unul ce are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor“ (Matei 7, 29).

În creştinism, măsura omului desăvârşit nu e vârstnicul, ci copilul

Educatorul creştin exercită cea mai puternică influenţă asupra ucenicilor săi prin puterea exemplului. Puţini sunt acei educatori însă care reuşesc să-şi trăiască învăţătura, să fie exemplu pentru cele ce învaţă. Dar Mântuitorul Hristos Şi-a trăit învăţătura. El Însuşi ni Se dă pe Sine ca exemplu de învăţător: „Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, fiindcă sunt…, că pildă v-am dat, ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi“ (Ioan 13, 13-15).

Plecând de la Hristos, ca Model suprem, educatorul creştin are de lucrat cu două componente ale fiinţei omului: sufletul şi trupul. Deşi ambele au locul şi rolul lor bine stabilit în ceea ce priveşte urcuşul către desăvârşire, o atenţie deosebită i se acordă sufletului copilului, de care dascălul trebuie să se apropie cu foarte multă dragoste şi tact pedagogic. Copiii sunt şi obiectul atenţiei Mântuitorului: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor“ (Matei 19, 14). Iată cum, dintre toate vârstele, copiii sunt preferaţi îndeosebi de Mântuitorul şi lor, înaintea tuturor, li se dă împărăţia cerurilor. În logica misterioasă a acestei preferinţe, oamenilor maturi li se adresează următoarea condiţie: „Amin zic vouă: oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul nu va intra în ea!“ Iar pruncul acesta, care e numai un pui de om, e ridicat pe braţe de Iisus şi, peste capetele tuturor, e arătat omenirii drept pildă de creştin model.

Dacă te laşi sfătuit de orgoliul tău de om în vârstă, ţi se pare aproape scandalos că trebuie să dai în mintea copiilor, ca să câştigi iubirea lui Iisus Hristos. Şi totuşi, aceasta e legea împărătească a încreştinării noastre. Trebuie, într-adevăr, să revii la mintea copiilor, pentru a-ţi regăsi linia vieţii de dincolo de moarte. În creştinism, măsura omului desăvârşit nu e reprezentată de vârstnic, ci de copil. Nu pruncul trebuie să fie ca noi, ci noi trebuie să fim ca pruncii. „În cultură, savantul e măsura copilului; în religie, copilul e măsura savantului,“ spunea şi Nichifor Crainic.

Educaţia religioasă, bazată pe respectarea valorilor fundamentale ale omului

Pentru a păstra sufletul de copil chiar şi la vârsta maturităţii, omul trebuie a-L cunoaşte pe Hristos şi a-L primi încă din fragedă vârstă. Acest lucru face din Religie nu doar obiect sau disciplină de studiu, ci un principiu educativ, formativ de conştiinţe şi de vieţuire creştină cu Hristos şi în Hristos. Predarea Religiei este o misiune responsabilă, educatorul fiind obligat să pună în lucrare o întreagă gamă de principii pedagogice şi metodologice.

Înţelegerea şi iubirea aproapelui reprezintă o valoare fundamentală a Religiei creştine. Este foarte important ca între religii sau confesiuni să se instaureze relaţii de comunicare, de înţelegere mutuală. Referinţele religioase ale elevilor sunt foarte importante şi trebuie luate în seamă, atunci când se vizează integrarea lor socio-şcolară, fiind indicat să cunoaştem din ce confesiune fac parte elevii noştri, pentru a acţiona întotdeauna în cunoştinţă de cauză.

Deontologia şcolară şi bunul simţ ne obligă să nu cultivăm o atitudine de respingere sau de marginalizare a celor care sunt de alte confesiuni. Educaţia religioasă nu trebuie să aibă nimic de-a face cu prozelitismul sau cu fanatismul. Este bine ca educaţia religioasă să se bazeze pe principiul respectării valorilor fundamentale ale omului: cultivarea toleranţei, libertatea religioasă şi de conştiinţă, dreptul fiecăruia de a crede sau nu. De aceea, se cere o perspectivă deschisă în realizarea educaţiei religioase, pentru o mai bună înţelegere şi comunicare între oamenii de diferite credinţe şi convingeri religioase.

Şcoala este pridvorul Bisericii

Propovăduirea Cuvântului Evangheliei a constituit pentru Mântuitorul Hristos o prioritate, după cum Însuşi mărturiseşte prin cuvintele: „Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: să mărturisesc întru adevăr; tot cel ce este dintru adevăr ascultă glasul Meu“ (Ioan 18, 37); această misiune atât de importantă, pe care mai apoi au preluat-o şi Sfinţii Apostoli: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă“ (Matei 28, 19-20), constituie şi astăzi o datorie morală a fiecăruia dintre noi, dar cu atât mai mult a profesorului de Religie, deoarece adevărul mărturisit de Mântuitorul Iisus Hristos nu poate fi cunoscut, dacă nu este descoperit şi dacă nu este cine să-l descopere.

În formarea moral-religioasă a copiilor de astăzi, şcoala, prin ora şi profesorul de Religie, constituie un factor esenţial, cu un mare grad de responsabilitate.

Şcoala este pridvorul Bisericii, locul unde se învaţă despre trăirea creştinească în comuniune, locul de pregătire pentru întâlnirea cu Hristos în Biserică, prin împărtăşirea din Sfintele Taine.

Educaţia religioasă din cadrul şcolii nu poate realiza, în concret, idealul înalt al creştinismului – desăvârşirea morală, dar ea a reuşit să formeze şi va putea forma caractere moral-religioase, mult apropiate, uneori, de ceea ce se urmăreşte, şi anume realizarea personalităţii creştine.

http://www.doxologia.ro/

99ccad4c0dd3cca567198fd35439f2af_XL

Contact Form Powered By : XYZScripts.com