Header image

Școala părinților – 3 motive pentru care nu ne ascultă copiii, soluții și idei (I)

6:47, joi, 2 februarie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Având doi copilași cu o diferență de vârstă destul de mică, un an și jumătate, am parte deseori de situații în care, ca mamă, nu sunt ascultată de copiii mei. Dorindu-mi însă să îi cresc buni, cu dragoste și în dragostea Domnului, am încercat să caut explicații psihologice pentru neascultarea copiilor mici, și, în special, soluții pentru aceste situații (dincolo de tămăduirea propriului suflet, prin Tainele Bisericii, care este o condiție esențială pentru creșterea bună a copiilor). 

Iată deci, în cele ce urmează, un articol al Dr. Laura Markham, care mi-a fost de mare ajutor în înțelegerea a ceea ce se petrece în căpșorul unui micuț și a ceea ce putem face noi, ca părinți, pentru a-l ajuta să învingă pornirile negative. Uneori am comentat intre paranteze cate ceva, oferind si o viziune ortodoxă asupra unei anumite probleme. Sper să va fie de folos! 

„Am ajuns la concluzia că eu sunt elementul decisiv. Dispoziția mea este cea care hotărăște cum decurge ziua. Ca părinte sau profesor, am o putere extraordinară de a face viața unui copil mizerabilă sau minunată. Pot fi un instrument de tortură sau un instrument de inspirație. Pot crea bună dispoziție sau pot umili, pot vindeca sau răni. În toate situațiile, reacția mea este cea care decide dacă situația se va încorda sau se va liniști, dacă un copil va deveni mai bun sau va fi dezumanizat.”
-Dr. Haim Ginott

De ce să alegem educația pozitivă? Pentru că funcționează. Educația pozitivă creste un copil ce VREA să se poarte frumos.

Educația strictă crește copii furioși, ce își pierd interesul de a face lucrurile pentru a plăcea părinților lor. Educația permisivă crește copii nefericiți, care testează mereu limitele părinților. În ambele cazuri, copilul nu acceptă să fie ghidat de către părinte, și nu însușește autodisciplina, nu reușește să capete dorinta, dragostea de a se comporta frumos cu ceilalți.

Educația pozitivă (positive parenting) – uneori numită și disciplină pozitivă, îndrumare blândă sau îndrumare iubitoare – este pur și simplu un mod pozitiv de a călăuzi copiii noștri pe calea cea bună, rezistând orice tentație de a pedepsi. Studiile arată că acesta este ceea ce ajută copiii să învețe considerația și responsabilitatea și ii face mai fericiți și pe copii, și pe părinți.

„Copiii se poartă urât atunci când se simt descurajați sau neputincioși. Dacă vom folosi metode de disciplinare ce le dau prea multă putere, sau care îi fac să creadă că sunt răi, le vom scădea stima de sine. Este lipsit de sens să pedepsim un copil care deja se simte rău și să îl descurajăm și mai mult.” 
-Kathryn J. Kvols

De ce nu e bună „plesneala”

Atunci când se gândesc la disciplină, majoritatea oamenilor se gândesc la pedepse fizice. Frica este un motivator atotputernic și verificat în timp, nu-i așa? Frica reușește într-adevăr să înăbușe în fașă un comportament nedorit.

Dar cercetările confirmă ceea ce ar trebui să ne spună intuiția, adică faptul că forța fizică îi învață pe copii lecția greșită. Copiii care sunt „plesniți” învață că dreptatea o face cel care are mai multă putere, că ești îndreptățit să lovești în anumite circumstanțe (de exemplu, atunci când ești mai mare) și că oamenii care s-ar părea că te iubesc, te pot răni.

Nu întâmplător, studiu după studiu demonstrează că, copiii ce au fost loviți pentru a fi disciplinați, sunt mai agresivi față de alți copii, mai rebeli la adolescență și mai predispuși la depresie și la reacții violente, odată ajunși la vârsta adultă. (Până și Sfanțul Paisie Aghioritul spune părinților că „bătaia, pe cât posibil, să o evite”, și că aceasta (cel mult o pălmiță) poate fi oarecum de folos doar pentru copii foarte mici (sub 2 aniani), ca să poată acționa ca o frână pentru vârsta la care copiii încă nu înțeleg cuvintele în plinătatea lor.

„Dar atunci cum își vor învăța copiii lecția?”

Copiii care primesc pedepse fizice nu prea mai învață vreo lecție pentru că, așa cum își poate aminti orice persoană ce a fost vreodată pedepsită mai aspru, încep să se cufunde în gânduri și fantezii de autojustificare sau strategii de răzbunare mai degrabă decât să se gândească cum să se controleze pentru a împiedica situații asemănătoare pe viitor. În loc de a deveni motivați să se schimbe și să evite comportamentul rău, ei devin motivați să evite pedepsele – ceea ce nu este deloc același lucru.

Ca rezultat, copiii ce primesc pedepse fizice nu sunt numai mai dispuși să repete comportamentul problematic, ci și mai dispus să aibă un comportament din ce in ce mai rău, apărând inclusiv minciunile, decepția. Dar ce funcționează, atunci?

Educația pozitivă este cea mai bună disciplină pentru a opri problemele de comportament

„Deci ce fel de disciplină va folosi un părinte iubitor, conștient pentru a obține o purtare bună de la puii aceștia de om care de-abia își dezvoltă capacitatea de a se autocontrola și sunt absolut în stare să te înnebunească, câteodată?”

Fiecare părinte se lovește de această problemă. „Disciplina” este unul dintre cuvintele cele mai căutate pe google, de către părinți. Și chiar părinții ce se abțin de la folosirea forței cred că disciplina înseamnă un fel de pedeapsă, pentru că, concepția culturii noastre asupra naturii umane presupune că oamenii trebuie sa fie pedepsiți pentru a învăța să nu își repete greșelile, păcatele. (Ca și creștini, trăim de multe ori cu gândul că „Dumnezeu ne pedepsește” pentru păcatele noastre. Este doar un fel de a spune, pentru că, în realitate, noi singuri ne pedepsim, păcătuind! Durerile, bolile, tristețea sunt consecințe ale neascultării noastre, ÎNGĂDUITE de Dumnezeu, și nu trimise de El! Oare Dumnezeu ne face arsura, daca noi ne băgam mâna în foc? Sau, dacă stam toată noaptea în bar și ne „distrăm”, oare Dumnezeu este cel ce ne dă durerea de cap, a doua zi? n.t.)

Dar cuvântul „disciplină” nu are nimic de a face cu pedepsele. Cuvântul „disciplină” vine de la cuvântul „discipol”, care vine din limba latină, de la verbul ” a preda”, „a învăța pe cineva”, ” a iniția”.

„Bine, deci întrebarea este, bineînțeles, ce fel de disciplină va duce mai repede la învățare? „

Și, probabil, scopul final al învățării este autodisciplina, astfel încât lecția să nu mai trebuiască să fie repetată. Deci ce îi ajută pe copii să se înfrâneze de a se purta în moduri în care știu că nu ar trebui să se poarte? Ce îi face să înceapă să se comporte frumos, și să continue să facă acest lucru?

Să începem cu copilul ce se comportă neacceptabil. Atunci când un copil are un comportament greșit, există trei explicații posibile:

  • Nu știe ce se așteaptă de la el
  • Știe ce se așteaptă de la el dar nu se poate controla
  • Știe ce se așteaptă de la el dar nu îi pasă

Dacă nu știe ce asrteptam de la el, e clar că trebuie să îi spunem: „FIERBINTE! Plita este fierbinte!” sau „Trebuie să așteptam rândul nostru la tobogan.” Dar de cele mai multe ori, copiii însușesc acest tip de comportamente privindu-ne pe noi, de exemplu, atunci când îi mulțumim pentru masă bunicii, sau când așteptăm ca semaforul să se facă verde, înainte de a traversa. Copiii învață ce este un comportament dezirabil, bun, privindu-și părinții, colegii, etc.

(Va urma)

Oltea Boldureanu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com