Header image

Şcoala postului în familie

Pentru toţi creştinii ortodocşi Postul Mare este perioada pocăinţei şi a înnoirii duhovniceşti. Putem oare vorbi despre pocăinţă, gândindu-ne la copii? Cred că nu doar putem, dar chiar trebuie, deoarece sentimentul vinovăţiei are un rol foarte important în dezvoltarea psihică a copilului şi de multe ori nu unul sănătos şi folositor. Sentimentul apăsător de vinovăţie este altceva decât pocăinţa pentru o faptă urâtă conştientizată. Observăm aceasta şi la adulţi. Copiii, neîndoielnic, trăiesc adesea un sentiment de vinovăţie chinuitor şi dăunător sufletelor lor fragile.

De exemplu, părinţii divorţează, iar micuţul lor crede că el este de vină pentru că este obraznic. „M-am rugat – se gândeşte o fetiţă – pentru ca mama să se însănătoşească, dar ea tot nu s-a însănătoşit. Dumnezeu nu m-a auzit, pentru că puţin m-am rugat”.  A te lăsa în plasa acestei ispite e un păcat. În acelaşi timp, copiii de la şase-şapte ani se pot întrista de fapta lor proastă, o regretă şi se bucură dacă sunt iertaţi. Noi, părinţii, ar trebui să fim atenţi cu copiii noştri şi să le cunoaştem sentimentele, să deosebim un incert sentiment de vinovăţie de căinţa pentru o faptă rea. La fel de important este să nu-i spunem copilului „eşti rău”, dar „ai comis o faptă rea”.

Postul Mare e timpul cel mai potrivit pentru a-i ajuta pe copii să înţeleagă ce este pocăinţa. Pentru copil e folositor şi tămăduitor, dacă în familie părinţii au o atitudine sinceră şi responsabilă faţă de post şi îşi asumă conştient nevoinţa pocăinţei şi a postirii.

Primul pas către adevărata pocăinţă este iertarea supărărilor şi împăcarea cu apropiaţii. O impresie deosebită lasă în sufletul copilului vecernia din Duminica Iertării, când preotul cere iertare de la enoriaşi şi chiar închină o metanie. Sensul acestei tradiţii e cunoscut: înainte de a începe să posteşti trebuie să te împaci cu toţi.

A doua treaptă a postului este pregătirea de a înfrunta răul, propriile neajunsuri. Ne întărim voinţa în lupta cu răul prin abţinerea de la unele produse alimentare. Această metodă de călire spirituală e accesibilă şi pentru copii, chiar dacă încă nu au voie să postească „aşa cum se cuvine”. Ei pot renunţa la unele dulciuri, pot reduce timpul vizionării emisiunilor TV, pot să nu meargă la cinematograf. Desigur şi aici trebuie să le ajutaţi. Se mai întâmplă ca picii să se laude cu “jertfele”  lor. Şi despre aceasta trebuie să vorbim cu ei şi să le explicăm.

În zilele noastre a intrat în obişnuinţa multor creştini, cu îndrumarea duhovnicului, să se împărtăşească frecvent, fapt care nu poate să nu ne bucure. Însă cred că pentru viaţa noastră duhovnicească e nevoie din când în când o „adevărată postire”. Aceasta ar însemna să dedici rugăciunii, pregătirii pentru spovedanie, autoevaluării vieţii tale interioare măcar câteva zile. Atunci când părinţii postesc, copiii simt schimbarea de atmosferă. Noi, părinţii, suntem responsabili şi pentru sensibilitatea copiilor la atitudinea noastră sinceră sau falsă faţă de post căci nu-i putem înşela, respectând formal tradiţiile. Copiii lipsiţi de experienţa postirii în familie au mult de pierdut.

Slujbele din Postul Mare sunt lungi şi obositoare pentru copii însă prin atmosfera şi caracterul lor lasă impresii profunde în sufletul copilului. Este foarte bine să aducem copiii la aceste slujbe numai că nu-i obligatoriu să stea până la sfârşit. În prima săptămână din Postul Mare se citeşte Canonul de pocăinţă a lui Andrei Cretanul. Cuvintele canonului copiii desigur nu le vor înţelege, însă veşmintele negre, sclipirea lumânărilor în întuneric, repetarea refrenului „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă” va rămâne în memoria lor.

Sursa: http://copilortodox.wordpress.com/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com