Header image

Scrisoare de ,,Valentine’s Day”

12:13, miercuri, 12 februarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Iubiţii mei,

Vă scriu în această aşa-zisă „zi a îndrăgostiţilor” nu pentru că acesta este un obicei mai nou ,,de import” (ca multe alte nimicuri şi basme), ci pentru că eu, sincer, vă iubesc. Şi, dacă spun că vă iubesc, nu o spun pentru că este „ziua îndrăgostiţilor”, nici nu o spun la „vrăjeală”, ca să vă câştig pentru o zi inima, ci CHIAR VĂ IUBESC, şi mă doare să văd cum vă lăsaţi aşa uşor păcăliţi şi „vrăjiţi” de cel ce vrăjeşte cu iscusinţă, care niciodată nu va putea spune „te iubesc” din inimă, pentru că nici nu mai are inimă, de cel ce urăşte de moarte IUBIREA, de aceea o perverteşte, o schimonoseşte. Nu intraţi în jocul lui meschin, acceptând să vă-ndrăgostiţi la comandă, pentru o zi. Nu vă lăsaţi murdărite viaţa, mintea şi, mai ales, conştiinţa, cu aceste basme. Citiţi şi voi pe net, şi vedeţi de unde şi cum a venit această „sărbătoare”. Numai iubirea adevărată îl face pe om frumos – ba, mai mult decât putem noi gândi, îl face dumnezeu. Pe când „îndrăgosteala” în ,,joacă” îl transformă pe om în individ (de la latinul individuum, adică singur – nedivizibil). Numai o persoană are inimă şi sentimente, şi nu poate trăi decât cu şi prin alţii – că, altfel, la ce i-ar mai trebui sentimente, dacă nu are faţă de cine să şi le manifeste? Şi iubirea o simţi, cu inima. Şi, dacă nu mai ai sentimente, nu mai ai inimă simţitoare – ci o bucată de carne. De aceea joaca „de-a iubitul” îl coboară pe om sub fiinţele necuvântătoare.

Iubirea nu-i totuna cu sexul. Nici măcar animalele nu fac sex, ele se reproduc conform unui „program”, unei legi bune foarte pe care Creatorul a aşezat-o în fiinţa lor. Ele îşi urmează instinctul şi porunca de a se înmulţi şi perpetua specia (pentru că fiecare-şi are locul şi rolul ei în „Programul” desăvârşit al Universului).

Dar noi, oamenii înzestraţi cu raţiune, cu sentimente şi, mai ales, cu voinţă liberă (şi nu instincte animalice), noi suntem creaţi să devenim dumnezei după Har, iar vrăjmaşul vrea să facă din noi – din ură şi pizmă – nici măcar animale.

Uitaţi-vă în oglindă şi căutaţi pe chipul vostru acea strălucire divină, care ne aseamănă cu Creatorul nostru. Sunteţi toţi frumoşi, pentru că Tatăl nostru este frumuseţea absolută. Frumosul se descoperă numai când iubeşti sincer, din inimă şi cu toată fiinţa.

Ce săracă este lumea fără Dumnezeu, fără IUBIRE! Şi-a inventat şi ea o zi pe care a intitulat-o „ziua îndrăgostiţilor”.

Dar noi, copiii lui Dumnezeu – copiii Dragostei adevărate –, noi nu avem nevoie de o zi anume în care să ne spună cineva „te iubesc”, pentru că noi ne trezim în fiecare dimineaţă mângâiaţi de Dragoste. Dacă nu crezi, uită-te în oglindă şi ascultă-ţi inima – vei auzi la fiecare bătaie: te iubesc, te iubesc, te iubesc… Este glasul lui Dumnezeu, Singurul care ne spune în fiecare zi „te iubesc”, în fiecare clipă – şi nu oboseşte şi nu se plictiseşte, şi mai ales nu-L plictisim, orice am face. De ce? Pentru că El nu are dragoste, EL ESTE DRAGOSTE.

Să nu mai spuneţi niciodată „am făcut dragoste”, căci este o blasfemie. A face dragoste înseamnă a crea viaţă. Bunăoară, putem spune că părinţii noştri au făcut dragoste când ne-au făcut pe noi, pe care ne numeau „iubirea mea”, „dragul meu” sau „draga mea”. De aceea, iubirea este o acţiune „cosmogenetică”, adică făcătoare de cosmos. Omul este un microcosmos, o lume mică. Azi, fizica cuantică spune că în fiecare om este cosmosul întreg şi că noi toţi, de fapt, nu suntem decât UNUL. Aceasta a spus-o religia şi mai ales Hristos de mult timp.

Iubirea este faţă către faţă, persoană către persoană. „În iubire, omul face pentru prima oară cunoştinţă cu sine însuşi, şi aceasta prin intermediul unui celălalt – adică nu se poate cunoaşte decât într-o relaţie cu alt om, o altă persoană (prosopon în limba greacă, adică faţă, chip).

1. În iubire, omul constată, nu doar cu titlu informativ, ci existenţial, că celălalt există. Adică până acum te interesa doar persoana ta, eul personal. Tu erai lumea. În iubire descoperi că nu eşti singur, că lumea nu este numai eu, ci lumea devine Eu şi Tu.

2. În iubire, omul îşi doreşte foarte mult ca celălalt să existe.

 3. În iubire, faptul că celălalt există devine mult mai important, mai semnificativ decât faptul că el însuşi există”. Asta înseamnă că nu mai trăieşti tu, ci celălalt trăieşte în tine, şi tu în el. Aceasta este iubirea, nu mai ai nevoie de zile, sărbători sau tradiţii populare păgâne (vezi Dragobetele la noi) ca să spui „te iubesc”, căci în iubire celălalt trăieşte în tine.

Ştiind aceasta, luaţi aminte că „Iubirea nu-i totuna cu «îndrăgosteala». Pe amorez nu-l interesează celălalt ca persoană, ci ale celuilalt (bunăoară, părul, ochii, şoldurile, banii sau chiar şi calităţile intelectuale, ca bunuri de consum, pe care vrea să şi le achiziţioneze, ca şi un telefon nou)”.  Nu vă lăsaţi nici fetele, nici băieţii, să fiţi transformaţi în bunuri de consum, târâte şi uitate în ograda „iubiţilor” de ocazie. Dacă o să vă jucaţi mereu „de-a iubirea”, o să rămâneţi copii, incapabili de a avea şi de a-şi asuma răspunderea unei relaţii serioase, incapabili de a înţelege vreodată ce este iubirea.

De aceea, cu dragoste vă scriu: nu vă amăgiţi cu aceste zile surogat gen „Valentine’s Day”, zile mediatizate şi „create” special pentru pervertirea fiinţei umane, de o întreagă societate de consum pusă-n slujba celui rău. Ascultaţi ce spunea despre aceasta, acum 2000 de ani, Sfântul Apostol Pavel, scriindu-i unui tânăr: „Va fi vreme când învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi; ci, după poftele lor, îşi vor alege loruşi învăţători, gâdilându-i la urechi; şi de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme (cf. DEX: basm (s.m.) =  născocire, minciună, scorneală) se vor pleca” (2 Timotei 4:3-4).

Vă scriu şi eu vouă, tinerii mei iubiţi: nu vă lăsaţi amăgiţi, ci învăţaţi cu adevărat să iubiţi – ca să fiţi fericiţi. Căci iubire-adevărată, nu vine şi pleacă-ndată. Ea creşte odată cu sufletul şi cu fiinţa voastră, până pe Cruce, adică până la Jertfă. Pentru că măsura iubirii este măsura jertfirii, şi măsura jertfirii este măsura iubirii. Măsura în care renunţi la tine pentru celălalt este măsura în care-l iubeşti.

Vă doresc din tot sufletul să învăţaţi să vă jertfiţi, ca să-nvăţaţi să iubiţi. Şi atunci când veţi iubi cu adevărat, nu mai există nici spaţiu, nici timp sau zile anume, ci doar… Veşnica Iubire – Dumnezeu în toate şi în toţi.

Părintele Dionisie de la Albac

sursa Familia Ortodoxa, nr. 2 (49) / 2013

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com