Header image

Scrisoarea unei fete care a căzut şi s-a ridicat

17:46, marți, 6 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Am citit în ultimul număr al revistei răspunsul către scrisoarea Irinei şi m-am gândit să adaug şi eu câteva lucruri pentru că m-am aflat şi eu (şi mă aflu încă) în situaţia ei.

Bună, Irina!

Sunt o femeie de 30 de ani, realizată profesional şi care am fost o adolescentă la fel ca tine, de care colegii râdeau pentru că eram prea serioasă şi cuminte. Aş vrea să îţi spun nişte lucruri, aşa cum îmi vin în minte, sperând să faci o alegere corectă, şi Dumnezeu să te ajute! Nu am vrut să îmi dau numele, pentru a evita ca viaţa mea să devină publică.

Am citit răspunsul oferit ţie în revistă şi aş avea câte ceva de adăugat.

Deocamdată, pentru tine sexualitatea este ceva de la care te poţi abţine foarte uşor, fără să faci mari eforturi – ceva poate ruşinos în afara căsătoriei, de care eşti poate curioasă. Fără îndoială că trăieşti şi tu cu sentimentul viitoarei apartenenţe la un singur bărbat, primul şi ultimul.

Dar, dacă îţi vei începe viaţa sexuală, ea îţi va deveni o necesitate – o nevoie fiziologică, pe care cu mare greutate te vei putea abţine să nu ţi-o satisfaci. Ea, la un moment dat, devine foarte imperioasă, încât fetele care nu au, din diverse motive, un partener (s-au despărţit sau nu au avut niciodată unul stabil), se apucă disperate să caute în jur bărbaţi dispuşi să le satisfacă, chiar coborând ştacheta exigenţei lor.

Am cunoscut o fată care a fost în tinereţe cuminte. Mi-a spus, cu mare părere de rău: „Am vrut şi eu să mă păstrez până în noaptea nunţii, dar dacă nu s-a putut… După ce vreo patru prieteni m-au părăsit pentru că nu am vrut s-o fac cu ei, alegând în schimb nişte fete mai libertine, în cele din urmă, ca să nu rămân singură, m-am hotărât s-o fac şi eu”. Şi de atunci a avut mulţi bărbaţi – căci, vorba românului, de ce să îşi cumpere un om vacă, când are lapte gratis pe toate drumurile?

În general, bărbaţii, după ce şi-au convins prietena la care ţin să facă dragoste cu ei, nu se mai grăbesc cu căsătoria, acest lucru nemaifiind o prioritate – deoarece au o soţie fără acte, cu care fac de toate: locuiesc împreună, prietena face menajul, contractează împreună rate şi chiar copii, iar biata căsătorie este mereu amânată, pe motive că „nu sunt bani” sau chiar motivul invocat de necredincioşi, „nu ne ţine legaţi o hârtie roz”.

De obicei nunta se întâmplă cu mare întârziere – peste 2, 4, 7 sau chiar 10 ani. Eu cunosc o fată care a fost credincioasă, virgină, dar a cedat unui prieten pe care l-a iubit; de atunci au trecut vreo cinci ani, în care ea s-a simţit mereu vinovată şi a aşteptat cu nerăbdare căsătoria, dar el tot n-a vrut – motive se tot găsesc! Şi ea aşteaptă acum în continuare binecuvântarea căsătoriei. Au făcut împreună rate la casă, la maşină, locuiesc împreună şi toate celelalte, trăind nelegiuit, fără binecuvântarea lui Dumnezeu. De nuntă încă nu este vorba…

Unii, până să se căsătorească, ajung să se despartă, pentru că acolo unde nu lucrează Dumnezeu, lucrează diavolul.

Să luăm şi un caz „fericit”. O prietenă la care am stat în casă şi am văzut bine cum trăia (am cunoscut-o îndeaproape, un an) era un astfel de caz fericit. Cu primul băiat cu care şi-a început viaţa sexuală, s-a şi căsătorit. Dar soţul era necredincios. De câte ori se adunau cu prietenii la o bere şi o ţigară, el, dacă venea vorba de Dumnezeu, Îl hulea şi râdea de Dânsul, împreună cu prietenii lor (adică ai lui). Cu ea era foarte exigent, reproşându-i mii de lucruri, încât biata fată ajunsese să stea mereu cu frică ca să nu cumva să-l supere. Îi cerea lucruri imposibile, cum ar fi să arate ca un manechin, în situaţia în care ea luase nişte „vitamine americane” care îi dăduseră metabolismul peste cap, şi acum se îngrăşa, cum se zice, „şi cu aer”. Săraca abia se mai atingea de mâncare, stricându-şi stomacul, ca să arate slabă, iar el tot nu era mulţumit – căci atunci când o cunoscuse era mult mai slabă, „aşchiuţă”. Mai mult chiar, fata a ajuns să nu mai merge la biserică şi să nu se mai roage, ca nu cumva soţul să considere că se comportă nepotrivit şi să-l supere!

O căsătorie când cei doi sunt feciorelnici este binecuvântată de Dumnezeu – şi sunt cel puţin două exemple care îmi vin în minte, fără să stau pe gânduri, dintre cunoscuţii mei. Se înţeleg foarte bine, sunt fericiţi împreună. Dar atunci când şi el şi ea au călcat strâmb înainte de căsătorie, din voia lui Dumnezeu se abat nenumărate necazuri asupra acelei case nebinecuvântate, asupra soţilor şi a viitorilor lor copii.

Eu m-am păstrat până la o vârstă înaintată, apoi, din vorbele foarte meşteşugite ale unei pseudo-prietene, însoţite de lipsa unui sprijin duhovnicesc puternic, am cedat – crezând, ca şi tine, că eu greşesc şi că această atitudine mă va face să rămân pururea singură. Bărbatul s-a lăudat apoi la prieteni şi în cele din urmă m-a părăsit. Atunci, disperată, m-am gândit: „Ce voi face eu? Cu câţi bărbaţi voi mai fi?” Mă simţeam foarte ieftină. Am zis către Dumnezeu: „Doamne, ştiu că am greşit faţă de tine, dar, te rog, dă-mi un bărbat care să nu îşi bată joc de mine – ca, dacă măcar nu am putut fi cu un singur bărbat, să fiu doar cu doi, dar nu să le pierd numărul, ca alte fete!”

Şi Dumnezeu mi-a dat un bărbat care de doi ani mă aşteaptă, timp în care nu au fost relaţii sexuale între noi. A acceptat să facem asta abia după căsătorie, deşi ştie că am fost cu acel bărbat. Să ştii că nu toţi au fost ca acest om cu care sunt acum! Alţii îmi spuneau: „Cu altul te-ai culcat, iar cu mine vrei să ajungi la biserică?” Vezi, acest păcat te pune să-l repeţi şi prin această posibilitate, această replică la care nu ai ce să răspunzi. Nu ai argument… Păstrarea credinţei devine mult mai grea după ce deja ai acceptat acest compromis, cu unul singur. Devine aproape obligatoriu, aproape de la sine înţeles că o vei face cu toţi ceilalţi – şi cine ştie câţi vor fi, căci în vremea de azi tineretul foarte greu se hotărăşte să se căsătorească!

Nu mi-a fost uşor să realizez cu actualul prieten o relaţie în acest mod. Au fost perioade foarte grele. De câteva ori, nici eu nu mai puteam rezista, tentaţia fiind foarte mare. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, am ajuns la un duhovnic foarte puternic; când el se roagă pentru mine, tentaţiile dispar ca prin farmec, capăt putere să merg înainte în curăţie – sau măcar ce a rămas din ea, pentru că am fost deja cu unul. Un aşa păcat nu se uită…

În afară de asta, eu, când eram virgină, aveam în minte un chip al bărbatului meu – al celui care urma să fie primul şi ultimul din viaţa mea. După ce valurile vieţii m-au despărţit de acela, primul, care a fost un neserios, când am realizat că este imposibil să rămân cu el, deoarece a vrut numai să se distreze, şi mi-am dat seama că voi fi obligată să trec şi prin patul altui bărbat (în cel mai fericit caz) sau a nu se ştie câţi (în cel mai disperat caz), mi s-a zdruncinat în minte chipul „bărbatului meu”.

Înainte nu trebuia să fac eforturi ca să nu doresc alt bărbat în afara prietenului meu. În mod firesc, natural, dorinţele mele se îndreptau numai spre el, şi când mă despărţeam şi eram cu altul, dorinţele mele se îndreptau numai către noul prieten. După acea experienţă nedorită, am început să doresc mulţi bărbaţi. Trebuie să fac eforturi ca să îmi canalizez mintea numai către prietenul meu. Este un război care se duce în mintea mea, război care înainte îmi era străin.

La vreo şase luni după ce am început să mă întâlnesc cu prietenul meu serios de acum, el s-a enervat foarte tare. „Cum, suntem de atâta vreme împreună, şi ea tot nu mi-a cedat?”, i-a zis unui prieten de-al lui. Ne-am certat şi de vreo două ori am fost foarte aproape de a ne despărţi definitiv. Chiar ne-am despărţit, dar apoi Dumnezeu ne-a adus înapoi împreună…

Acum, totul este bine. Prietenul mă iubeşte şi a acceptat faptul că va trebui să mă aştepte până după căsătorie. Nu mai insistă, ştie că nu va reuşi. Vine mereu cu bucurie la mine. Iubitor, îmi spune ce are pe suflet, stresul de zi cu zi; eu îl consolez, mai fac o glumă, şi amândoi aşteptăm cu nerăbdare momentul când vom putea să ne căsătorim – piedica este, bineînţeles, financiară.

Mai există şi bărbaţi credincioşi, care sunt virgini din convingere, nu pentru că nu ar fi avut ocazia, şi care din start nu vor să discute cu fete care au mai fost cu un bărbat. Este posibil ca tu să cunoşti mai târziu un bărbat credincios, care să îţi reproşeze că ai fost cu altul (alţii), şi să caute altă fată mai serioasă, să nu se mai uite la tine şi să îţi pară rău. Aşa că dacă prietenul îţi reproşează că nu vrei să faci dragoste cu bărbatul tău, poţi să îi spui că vrei să faci, dar el nu este bărbatul tău – nu te-a luat în căsătorie. Un bărbat şi o femeie îşi aparţin numai după ce s-au căsătorit religios. Numai atunci pot avea şi relaţii fizice fără să se teamă de repercusiuni pentru acest mare păcat, care încalcă chiar una din cele zece porunci – citeşte porunca a şaptea.

Mai este o vorbă foarte înţeleaptă, pe care mi-a spus-o un coleg de facultate. Este un citat de undeva, dar nu ştiu de unde. Eu eram foarte supărată pentru că eram diferită de ceilalţi, care nu mă înţelegeau. Atunci colegul mi-a zis: „Dacă urci un munte şi vezi la un moment dat că eşti singur, ce vei face? Te vei opri în loc, aşteptându-i pe cei din urma ta să te ajungă, sau vei începe să urci mai repede, ca să îi ajungi pe cei ce sunt înaintea ta?”

Mai este şi cuvântul aceea din fericiri, care se rosteşte la fiecare Liturghie: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi, şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în Ceruri”.

Tu singură vei alege ce trebuie să faci. Domnul să te ajute!

Material apărut în nr. 18 al revistei “Familia Ortodoxă”

04229017304d86d2dfc9a57c8495f5d2

Contact Form Powered By : XYZScripts.com