Sensul vieţii se regăseşte în credinţă şi familie: Adrian Papahagi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sensul vieţii se regăseşte în credinţă şi familie: Adrian Papahagi

21:49, joi, 8 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

„Credința și familia. Țineți de ele, oricât v-ar disprețui nefericiții care pretind că și-au găsit fericirea în filosofisme și gnoze, în spiritualități difuze și umanitarism autogratificant, în munca sterilizantă și remunerația ei, în amoruri bizare și succese efemere”, a scris istoricul şi filologul Adrian Papahagi într-o postare pe contul oficial de Facebook.

În analiza pe care a făcut-o asupra sensului vieţii, el a evidenţiat că „averea, puterea, onorurile, amorurile, arta, știința sau alte ocupații și gratificații nu furnizează sens”.

„Sigur, sunt plăcute sau chiar utile, dar în fața morții își pierd sensul. Ele anesteziază angoasa mortală, dar nu o elimină”, a remarcat Papahagi.

Iată cum se raportează filologul la sensul vieţii:

„Bun, și atunci care e sensul? Simplu, banal (deși toată literatura și filozofia scriu numai despre asta): sensul nu vine din nimic ce moare cu noi, ci numai din ce ne supraviețuiește.

Creația, firește. Dar numai o mână de opere străbat veacurile, restul sunt efemeride doar o idee mai longevive decât creatorii lor. Creația noastră nu este divină, ca să fie veșnică.

Peste creație, procreația: copiii. Adică însăși viața – viața viitoare, care o continuă pe cea ce se stinge, noi suflete nemuritoare aruncate în luptă cu moartea. Viața, care se naște la fel în cocioabă și în palat”.

La final, el concluzionează spunând că „mai presus de toate, însă, credința că sufletul nostru e veșnic și că un Dumnezeu drept și iubitor, care a trecut prin condiția noastră, a pătimit și s-a îngropat, a călcat cu moartea pe moarte și a înviat, ne cheamă spre viața cea adevărată și fără înserare”.

Adrian Papahagi

Adrian Papahagi este licențiat în anglistică al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1999) și al Universității Paris IV-Sorbonne (1998).

A fost elev străin al École Normale Supérieure (Paris) între 1997 și 2000. Deține un master în studii medievale la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne (1999) și un doctorat în studii medievale („summa cum laude”) la aceeași universitate.

A predat limba engleză veche la Universitatea Paris Sorbonne și la Institutul Catolic din Paris între anii 1999 și 2003.

Actualmente este lector la catedra de engleză a Facultății de Litere, la Universitatea „Babeș-Bolyai”.

Sursa: www.basilica.ro

 

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com