Header image

Sf. Maxim Mărturisitorul, “Întrebări și nedumeriri”

12:32, marți, 26 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Volumul intitulat Întrebări și nedumeriri al Sfântului Maxim Mărturisitorul, deschide o foarte interesantă și prețioasă colecție de texte patristice ascetice și contemplative, a Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Viața în Hristos, Pagini de Filocalie. Coordonatorul colecției este pr. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului Teologic Ortodox Sf. Vasile cel Mare din Iași, iar traducerea din greaca veche a tuturor celor trei volume apărute în colecție[1] este Laura Enache, binecunoscut tălmăcitor de texte patristice și bizantine. Lucrarea pe care o prezentăm, bine primită de altfel de critica teologică, a atras deja și aprecierea Uniunii Scriitorilor din România care a oferit traducătoarei, în urmă cu o lună, prin intermediul filialei sale din Iași premiul Dumitru Stăniloae pentru traducere de carte teologică pentru anul 2012.

Volumul reprezintă traducerea integrală a textului intitulat Quaestiones et dubia [CPG 7689] care spre deosebire de alte lucrări maximiene, a avut o poveste mai complicată. El este socotit printre lucrările timpurii ale Mărturisitorului, anterioare anului 634, an în care Patriarhul Serghie publica Psephos, prin care se interzicea orice discuţie cu privire la numărul energiilor sau lucrărilor lui Hristos. Quaestiones et dubia este o culegere de exegeze de mici dimensiuni ce pregătește scrierile exegetice de mult mai mare amploare ale Sfântului, cum ar fi Quaestiones ad Thalassium (aprox. 630 – 633) şi Ambigua ad Johannem (aprox. 628 – 630). În momentul de față lucrarea este datată în perioada 624-625, fiind scrisă se pare în timpul rezidenței Sfântului Maxim în mănăstirea din Chrysopolis.

Prima ediţie a textului grec al acestei lucrări maximiene se datorează dominicanului François Combefis din 1675, fiind reluată integral, în 1865, de J.-P. Migne în Patrologia Graeca, t. 90, col. 785-856. Această ediţie cuprindea 79 de întrebări şi răspunsuri, întrebările fiind solicitări exegetice privind unele texte scripturistice sau patristice mai dificile. Ea a stat la baza traducerii în limba română a Părintelui Dumitru Stăniloae, el fiind primul de altfel care a introdus în Filocalia (în volumul 2 al ediției românești) acest opuscul maximian. Genul literar al acestei lucrări, ἐρωταποκρίσειϛ, al întrebărilor şi răspunsurilor, este des întâlnit în antichitatea târzie şi în literatura bizantină și este folosit de Maxim însuși și în alte opere ale sale, poate mult mai cunoscute, ca de exemplu Quaestiones ad Thalassiumși Ambigua. Genul acesta literar avea mare valoare pedagogică şi formativă și s-a bucurat în general de un real succes în special în mediile monahale. De asemenea, opera nu are un destinatar special şi nici nu e consemnată solicitarea unei persoane anume pentru a răspunde la toate problemele puse, cum e cazul altor lucrări maximiene, care sunt scrise de exemplu ad Thalassium, ad Theopemptum, ad Johannem, sau ad Thomam. Aporiile explicate aici sunt probleme puse fie de Maxim însuşi, de unii confraţi de mănăstire sau chiar din unele corespondenţe, pentru că este știut că deja la data scrierii acestei lucrări, Maxim avea deja o corespondență bogată.

Ediţia lui F. Combefis a început a se dovedi a fi insuficientă mai întâi de către S. L. Epifanovič (în lucrarea sa Materialy k izučeniju žizni i tvorenij prep. Maksima Ispovědnika, Kiev, 1917), care publică variante mai extinse ale unor răspunsuri incomplete din ediţia Combefis (qu. 68, 69, 70) şi de asemenea publică sfârşitul inedit al răspunsului la întrebarea 79, care era de asemenea incomplet.

Descoperirea și studierea manuscrisului Vaticanus gr. 1703 de către C. Giannelli al începutul anilor 60, a dus la o schimbare totală de perspectivă asupra acestei lucrări. Acesta, lucrând la catalogarea manuscriselor greceşti din Biblioteca Vaticanului, a descoperit că manuscrisul menţionat, al cărui început era distrus, conţinea 195 de întrebări şi răspunsuri, caracterizate în special prin exegeza lor anagogică. Identificarea autorului textelor era destul de problematică datorită distrugerii parţiale a manuscrisului, însă după câteva cercetări, el constată că 44 (de fapt 47) de întrebări conţinute deVaticanus gr. 1703 se regăseau în Întrebările și nedumeririle Sfântului Maxim, publicate de F. Combefis. Astfel, C. Giannelli a emis ipoteza paternității maximiene a noii colecții descoperite, în întregimea sa, intuind că textul descoperit poate sta la baza unei editio maior a Quaestiones et dubia.

Pregătirea ediţii critice a fost făcută puțin mai târziu, de către José H. Declerck. Ea a fost anunţată în cadrul Simpozionului dedicat Sfântului Maxim Mărturisitorul în 1980 (J. H. Declerck, „La tradition desQuaestiones et dubia de S. Maxime le Confesseur”, în vol. F. Heinzer, C. Schönborn (eds.), Maximus Confessor. Actes du Symposium sur Maxime le Confesseur, Fribourg, 2-5 septembre 1980, Fribourg, 1982, pp. 85-96) și a fost publicată în 1982, ca al 10-lea volum al seriei greceşti a colecţiei Corpus Christianorum[2]. Cercetarea întregii tradiţii manuscrise l-a condus pe editor la degajarea a patru recenzii deosebite, prima şi cea mai importantă fiind cea din Vaticanus gr. 1703. Este de altfel şi cel mai vechi manuscris păstrat, sec. X, probabil cel mai apropiat de arhetipul originar. De aceea el a stat la baza noii ediţii, primele 195 de întrebări din numerotarea finală a acesteia fiind preluate în ordinea găsită în el.

În final, ediţia critică a lui Declerck conţine 239 de întrebări, faţă de 79 câte avea ediţia Combefis, diferenţa fiind de 160 de întrebări inedite. Astfel putem să spunem că noua ediţie a revizuit complet textul, transformând o lucrare aparent nesemnificativă pentru opera Sfântului Maxim Mărturisitorul într-una de maximă importanţă.

În aceste condiții, ediția de față vine să propună o primă traducere a integralei acestei lucrări şi să rotunjească bibliografia românească maximiană care, în zona traducerilor, datorită în special Părintelui D. Stăniloae, este deja una din cele mai complete din lume. În ceea ce priveşte traducerile anterioare ale ediției critice a Întrebărilor și răspunsurilor, trebuie menționat că ea este astăzi disponibilă în neogreacă (I. Sakalis, 1992), în limba franceză (E. Ponsoye, J.-Cl. Larchet, 1999), în engleză (D. D. Prassas, 2010) și de curând și în limba rusă (G. Benevich, D. Chernoglazov, 2010). Toate aceste traduceri, folosesc textul ediţiei critice ca text de bază.

Volumul se deschide cu studiul editorului său, Pr. Dragoș Bahrim intitulat „Theoria: o hermeneutică mystagogică la Sfântul Maxim Mărturisitorul” (pp. 9-64). Studiul scoate în evidență, în prima sa parte, concepția Sfântului Maxim despre Sfânta Scriptură, mai precis, ontologia hristologică a textului, iar mai apoi este analizată hermeneutica sa mystagogică. Pentru el, Hristos – Logosul Întrupat este conţinutul Scripturilor sfinte. Maxim vorbeşte de o adevărată întrupare a Logosului divin în textul sacru al Vechiului Testament, continuând întruparea fondatoare din raţiunile (λογόι) creaţiei, dar premergătoare întrupării Logosului în persoana istorică a lui Iisus Hristos. Această viziune, în care Logosul și întruparea Sa joacă rolul de principiu organizatoric, conduce la o ontologie a textului specifică, puternic influențată de viziunea origeniană și implică automat o formă corespunzătoare de raportare la text, alta decât oferă hermeneutica biblică sau filosofică cu care suntem obișnuiți.

Viziunea generală maximiană despre text, aplicabilă Bibliei, este extinsă și textelor unor autori asupra cărora practică exegeza (Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nazianz, și alții), pe care, fără să o spună, le consideră texte de o aceeași valoare. Teoria celor trei Întrupări ale Logosului (în creație, Scriptură și asumarea naturii umane în Hristos), pe care o folosește din plin Maxim, arată că în viziunea sa Biblia nu este altceva decât un trup de litere și cuvinte al Logosului. Cele trei întrupări conduc la trei legi corespunzătoare, pe care omul le poate sesiza și are datoria să le împlinească: legea naturală, legea scrisă și legea harului, sau a Noului Testament. Sfântul Maxim numeşte acest proces uneori μυσταγωγία, adică “iniţiere în mister”, care se realizează prin contemplaţie, θεωρίαAstfel hermeneutica lui Maxim poate fi numită mystagogică, ea având în același timp şi valoare soteriologică, iar θεωρία (contemplația) devine la el o adevărată metodă hermeneutică.

Actul de interpretare, pregătit de lucrarea practică (πρᾶξις) este astfel integrat de Maxim Mărturisitorul într-un proces integral în care interpretul, putând fi numit exeget, filosof, mystagog, teolog, ascet, participă într-un elan de edificare personală la marea Liturghie cosmică (H. U. von Balthasar) în care întregul univers este integrat spre îndumnezeire (θεώσις).

Hermeneutica theoretică este aplicată exegetic de Sfântul Maxim în această lucrare a sa, fapt facilitat și de mulțimea foarte largă a problemelor puse, printr-o pluralitate de proceduri: anagogie (aplicată simultan cu celelalte tipuri de exegeză; vezi qu. 43, 44, 77, 178), interpretări literare (mai rare și permanent continuate de alegorie și anagogie), etimologii ale unor cuvinte sau nume (qu. 15, 49, 71, 73, 80, 184), aritmologii (qu. 49, 56, 80, 117, 155, 164, 165), etc.

Subiectele abordate de Sfântul Maxim sunt foarte diverse: de ce nu se acceptă căsătoria episcopilor (qu. 7); cât au cunoscut îngerii din Taina Întrupării (qu. 14); etimologia cuvântului gastrimargia (qu. 126); de ce Duhul Sfânt S-a pogorât la zece zile după Înălțare (qu. 142); despre diferitele voiri ale lui Dumnezeu (qu. 83); o scurtă interpretare la cuvintele Crezului „Întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria” (qu. 50); dacă contemplarea precede lucrarea (qu. 130); care sunt virtuțile trupului și care sunt ale sufletului (qu. I, 1); despre posibila acceptare a apocatastazei origeniste de către Grigorie de Nyssa (qu. 19); ce semnifică schima monahală și tunderea (qu. I, 68); în câte feluri poate păcătui omul (qu. I, 5); ce sunt alegoriile și tropologiile (qu. I, 8); despre feluritele dreptăți (qu. I, 11); cum trebuie interpretată neștiința Fiului cu privire la sfârșitul lumii (qu. I, 67); ce înseamnă chipul și asemănarea lui Dumnezeu (qu. III, 1); despre vederea lui Dumnezeu de către profeți (qu. I, 83); de ce oamenii trăiau în vechime mai mulți ani iar acum mai puțin (qu. II, 23).

Un număr mare de întrebări particulare privesc interpretarea unor fragmente ale unor predecesori foarte cunoscuți ai Sfântului Maxim: Sf. Irineu de Lyon (qu. 55), Sf. Vasile cel Mare (qu. 93, 94, 107 – 110), Sf. Grigorie de Nazianz (qu. 5, 9, 95 – 105, 137), Grigorie de Nyssa (qu. 19, 57), Dionisie Areopagitul (qu. II. 14), Diadoh al Foticeii (qu. I, 10), Sf. Ioan Gură de Aur (qu. 119), Chiril al Alexandriei (qu. 32). Originalitatea răspunsurilor nu este întotdeauna la fel de mare precum cea a Răspunsurilor către Talasie. Uneori citează sau chiar împrumută în totalitate fragmente din alți autori precum Sf. Irineu de Lyon (qu. 55), Marcu Ascetul, Ioan Gură de Aur (qu. 119), Isidor Pelusiotul (qu. I, 69-71), Chiril al Alexandriei (qu. 32), Nemesius de Emesa (qu. I, 82) sau Dionisie Areopagitul (qu. 142).

Unele întrebări suscită un interes particular din punct de vedere teologic, fapt evidențiat și în studiul introductiv al editorului (pp. 54-64). Întrebarea 13 încearcă să răspundă printr-o interpretare simbolică și iconică a euharistiei (fără a pune la îndoială prezența reală) de ce în cadrul Liturghiei este folosit un număr impar de păini și potire. În Întrebarea 19, Maxim îl apără pe Grigorie de Nyssa de acuza acceptării apocatastazei origeniste, eroare de care a fost acuzat pe nedrept chiar și Maxim de către unii patrologi moderni (unii din ultimii susținători ai acestei teorii sunt italienii Ilaria Ramelli și Claudio Moreschini), teză dovedită astăzi complet greșită. O scurtă exegeză la Ex. 21, 22-23 îi permite Sfântului Maxim să lanseze o analiză incipientă a momentului animării omului, analiză ce va fi dezvoltată pe larg într-o foarte atent elaborată embriologie în Ambigua. Întrebarea 99 tratează despre focul curățitor, iar întrebarea I, 34 constituie unul din rarele texte în care Maxim aduce precizări în ceea ce privește problema purcederii Duhului Sfânt.

Bogăția teologică a textelor maximiene cuprinse în această lucrare, în mare parte inedite până acum în limba română, este imposibil de rezumat în aceste câteva rânduri. Singură, doar lectura lor o va putea descoperi. Departe de a fi o operă banală de tinerețe, Întrebări și nedumeriri ne arată un autor cu o putere speculativă impresionantă, aproape unică în întreaga teologie bizantină. Textele de aici își găsesc astfel firesc locul între piesele autentice ale operei maximiene, anunțând deopotrivă marile exegeze din Ambigua sau Răspunsuri către Talasie dar și dezvoltările dogmatice din timpul marilor controverse hristologice.

Această ediție publicată la Iași a textului pe care tocmai l-am descris, se ridică prin calitatea prezentării, claritatea traducerii la exigențele așteptate astăzi de la orice text patristic publicat. Traducerea, foarte apropiată ca stil de cea anterioară a Părintelui Dumitru Stăniloae, și de limbajul filocalic pe care acesta l-a impus în cultura teologică românească, este foarte precisă, literală și echilibrată în ceea ce privește folosirea de arhaisme dar și de neologisme, o adevărată reușită. Volumul beneficiază de bogate note și comentarii explicative (842 de note ce cuprind și referințele scripturistice) datorate părintelui Dragoș Bahrim în cea mai mare parte, dar și traducătoarei Laura Enache. Bibliografia bogată, exhaustivă în partea ce privește exegeza și hermeneutica maximiană (pp. 269-297), concordanțele celor două ediții importante (PG și J. Declerck, CCSG, pp. 301-313), indicii scripturistici (pp. 320-329), indicii de nume proprii (pp. 330-333) și ai operelor patristice sau ale altor autori vechi citați (pp. 317-319) vin să facă din acest volum un instrument indispensabil pentru viitoarele cercetări a operei Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri (Colecția Viața în Hristos, seria Pagini de Filocalie, nr. 1), traducere din greaca veche și note de Laura Enache, studiu introductiv, indici, bibliografie și note de pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2012, 333 p., ISBN 978-606-8278-62-9.

Cartea poate fi comandată on-line din magazinul virtual al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei:

http://magazin.mmb.ro/sfantul-maxim-marturisitorul-intrebari-si-nedumeriri.html


[1] În afara acestui volum au mai fost publicate de același grup de lucru, în aceeași colecție, încă două: Sf. Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste (nr. 2), 2012 și Sf. Simeon din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice (nr. 4), 2013. Este în pregătire volumul al treilea al colecției cuprinzând scrieri ale Sf. Anastasie Sinaitul.

[2] Maximi Confessoris Quaestiones et dubia edidit José H. Declerck (Corpus Christianorum Series Graeca 10), Brepols – Turnhout, Leuven University Press, 1982, CCLIII+255p.

Sursa: http://www.pemptousia.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com