Sfânta Împărtășanie care a înmugurit - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sfânta Împărtășanie care a înmugurit

În oraşul Selefchia din Siria, pe vremea când episcop era Dionisie (sec. VI), trăia un bogat foarte evlavios. Era însă eretic şi credea în dogmele lui Sevir. Acesta avea însă un angajat care era ortodox şi urma Sfânta şi Apostolească Biserică.
Ortodoxul, după obiceiul vremii a luat în Joia Mare, Sfânta Împărtăşanie, a pus-o într-o cutiuţă şi a încuiat-o într-un dulap.
După Sfintele Paşti, a plecat să facă comerţ la Constantinopol, uitând în dulap Sfintele Părţi. Lăsase însă cheia şefului său. Într-o zi acesta a deschis dulapul şi a găsit cutiuţa cu Sfintele Părţi. S-a întristat pentru asta şi nu ştia ce să facă cu ele deoarece aparţineau Bisericii Ortodoxe iar el era eretic şi nu vroia să se împărtăşească cu ele. Le-a lăsat deci în dulap, gândind că oricând trebuie să vină angajatul lui şi se va împărtăşi.
A trecut un an. A venit iar Joia Mare, însă angajatul nu se întorsese încă. Şeful a hotărât atunci să ardă părţile ca să nu rămână şi al doilea an. Deschide dulapul şi ce vede? Toate făcuseră muguri.
Frica şi groaza l-au cuprins. Le-a luat imediat şi a alergat la episcopul Dionisie, strigând: “Doamne miluieşte!”.
Minunea au văzut-o toţi ortodocşii şi au preamărit pe Dumnezeu. Aceasta a devenit chiar un motiv ca mulţi să creadă şi să vină la Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică.
Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 58
Причастие-5
Contact Form Powered By : XYZScripts.com